Articol de Cătălin Tolontan - Publicat miercuri, 08 august 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 08 august 2012 00:07
Povestea unui om care spune ”am împlinit 39 de ani şi de atunci am sărbătorit asta de 38 de ori”
Noroc cu politeţea. Pentru că de crezut nu l-ai crezut o clipă.
Se recomandă "Joe Douglas, antrenor şi manager de atletism". Are la gît o acreditare olimpică din partea lotului Zambiei. Nu că ar fi scrisă ţara pe vreo acreditare, nu e, doar numele, sportul şi zonele de acces.
În asta stă forţa conglomeratului olimpic. Pe podium îţi reprezinţi ţara, dar cîtă vreme concurezi eşti tu, cu numele tău şi cu ceea ce ştii să faci. Fie că eşti american, zairez, român sau panamez, te reprezinţi în primul rînd pe tine.
Lumea mare se face din lumile mici ale oamenilor.
Un bătrîn atît de simplu
Bătrînelul a venit împreună cu Dan Telearcă, antrenorul român trimis de Federaţia Internaţională de Judo la Lusaka.
Marian Ursescu vorbeşte cu Telearcă, iar Joe Douglas intră în vorbă, zîmbitor şi deloc intruziv. Sînt şi eu pe aici, spune surîsul lui.
Nu l-ai crezut o clipă, dar noroc cu politeţea că ţi-ai notat vorbele, datele şi numele. Sînt propoziţii frumoase şi idei interesante, dar dacă omul acesta, care a ajuns la Londra pregătind un atlet zambian, "puştiul are două joburi în Santa Monica pentru a se întreţine", aşadar dacă omul nu e, de fapt, un oarecare?
Zîmbetul său
Pe drumul spre casă, curg glumele. "Imposibil să fie cine spune. N-ai văzut, nici nu auzea întrebările!". La fiecare întrebare, americanul îşi apleca un pic capul, ca să prindă cuvintele, se gîndea şi răspundea lent, aşa cum înfloresc crinii de pe lîngă casele din oraşele mici, pe măsură ce în curte pătrunde lumina dimineţii.
Ajungi în faţa specialistei în atletism şi în toate sporturile, cu şi fără crampoane, sporturi de pistă, de iarbă sau de podea, sporturi cu minge mică sau cu săgeată, ca la harbaletă, ajungi la tribunalul colegei Luminiţa Paul şi-i spui. "Înaltă Instanţă, ne-am întîlnit cu unul care zice că a fost antrenorul şi impresarul lui Carl Lewis".
Sentinţa tribunalului: eşti ignorant!
Luminiţa întreabă, un pic de sus, aşa cum te priveşte orice judecător omniscient: "Cum îl cheamă?". Nici vorbă să fi reţinut pe de rost, deschizi caietul, spui "Joe Douglas" şi Măria Sa Tribunalul Sportului se schimbă la faţă şi zice: "Oauuu! Am auzit de el. A fondat Santa Monica Track Club, de unde au venit Carl Lewis, Leroy Burrell...". Ca să fii sincer pînă la capăt, Tribunalul mai înşiră nişte nume, dar nu-ţi spun nimic.
Umil, te apuci de scris, bombănind la adresa ta şi la adresa prejudecăţii că vorbele trebuie să aparţină personalităţilor ca să treacă de cenzura instinctivă şi cu nimic mai puţin păgubitoare a meseriei ăsteia.
Vorbele lui Joe Douglas sînt foarte mişto. Dar adevărul e că nu le-aţi fi citit dacă nu erau ale lui Joe Douglas. Sincer!
- Ce faceţi la Londra?
- Antrenez un atlet zambian. El locuieşte şi se antrenează în California. Are două joburi ca să-şi întreţină familia.
- De cînd antrenaţi atleţi pentru Jocurile Olimpice?
- Din 1972, de la Munchen. Am avut băieţi şi în 1976. Apoi, în 1980, am făcut o pauză din cauza unui "stupid president", Jimmy Carter. A fost embargoul Americii asupra Jocurilor, vă aduceţi aminte. Şi acum regretă americanii că au făcut prostia aia.
- Cel mai bun sportiv antrenat a fost...
- Eu nu împart atleţii. Am învăţat asta în anii pe care i-am petrecut la marginea pistei. Cel mai cunoscut a fost Carl Lewis. I-am fost la început antrenor, apoi, manager. Mai multă lume l-a pregătit, eu am rămas în relaţii excelente cu el.
- Cîţi ani aveţi?
- (Apleacă fruntea şi şopteşte ca la termenul de expirare al unui mare secret) Am împlinit 39 de ani şi am sărbătorit asta de 38 de ori! Cîţi ani am?
E TARE TIPUL! Asta o scrii cu litere mari.
"Am împlinit 39 de ani şi am sărbătorit asta de 38 de ori. Cîţi ani am?"
Faci calculul în cap. 77? Nu! 76, că prima oară a sărbătorit chiar cît a împlinit! Rîde.
- Aşa e. Iese 76. Dar nu mai calculaţi, că v-am zis: m-am oprit la 39 de ani şi-i tot sărbătoresc de atunci. Asta se întîmplă cînd faci lucrurile cu pasiune.
- Aţi cîştigat serios din atletism dacă vă permiteţi să veniţi din SUA la Londra ca antrenor pro bono al unui atlet zambian.
- Da, am cîştigat, dar nu acesta e motivul pentru care facem ce facem. Ceea ce facem cu drag devine ceva şi banii rezultă. Pînă în 1988 nu luam nici un ban de la atleţii mei. La un moment dat, ei s-au strîns şi mi-au zis «Coach, îţi datorăm ceva». Le-am spus că nu-mi datorează nimic şi am conceput următorul sistem: nu luam nici un ban pînă cînd veniturile lor nu atingeau 30.000 de dolari pe an. Luam 10% pentru veniturile anuale între 30.000 şi 125.000 de dolari şi 15% pentru ceea ce depăşea 125.000 de dolari.
- Cît timp aţi lucrat cu Carl Lewis?
- Din 1980 şi pînă în 1996.
- Era dificil de lucrat cu el?
- Ţineţi minte ceva: cu marii sportivi se lucrează uşor. Pentru că ei se controlează singuri, sînt responsabili, ordonaţi şi ambiţioşi.
"După programul lui Carl Lewis îţi puteai regla ceasul. Mînca la anumite ore, se culca la termene stricte, şi-a preţuit marele talent, acesta a fost secretul lui"
- Ce înseamnă să fii un antrenor bun de atletism?
- Înainte de orice să ai ochi. Eu nu sînt cel mai bun. Dacă mă uit la o cursă de copii sau de tineri, eu spun "Uite, A, B, C sînt buni". Ştiu oameni care zic "A, B, C, D şi E vor deveni buni". Şi au aproape întotdeauna dreptate! Asta e meseria de antrenor.
"Succesul ca sportiv, ca antrenor sau ca orice nu înseamnă să fii cel mai bun din lume. Înseamnă să fii cel mai bun din ceea ce poţi fi tu"
- Cîte performanţe aveţi?
- Cîte adună un om care, săptămînă de săptămînă, stă pe pistă de cîteva zeci de ani. Am 38 de recorduri mondiale şi olimpice. Recordul mondial şi olimpic al lui Kevin Young, de la 400 de metri garduri, stabilit la Barcelona, stă în picioare şi acum. Era atlet la clubul fondat de mine cînd l-a realizat. Şi recordul ştafetei de 4 x 200 cu Lewis, Burrell, Heard şi March stabilit în 1994 e încă valid. Bine, asta nu e o probă olimpică, dar e record nebătut încă.
46.78, recordul lui Kevin Young la 400 de metri garduri la Barcelona 1992
47.63, timpul dominicanului Felix Sanchez la 400 de metri garduri la Londra 2012
- Aveţi mereu acest zîmbet pe faţă?
- Am crescut într-o familie săracă. Şi să nu-mi spună nimeni că atunci cînd eşti sărac dai pe afară de fericire. Şi am fost extrem de norocos. Am făcut toată viaţa ce mi-a plăcut. Cînd m-am lămurit că voi putea trăi din ce-mi place, mi-am zis că voi zîmbi mereu.
Carl Lewis
n. 1 iulie 1961, Birmingham (Alabama, SUA)
10 medalii la JO (9 aur, 1 argint)
- 100 m: Los Angeles '84, Seul '88
- 200 m: Los Angeles '84, Seul '88 (argint)
- 4X100 m ştafetă: Los Angeles '84, Barcelona '92
- săritura în lungime: Los Angeles '84, Barcelona '92, Atlanta '96
10 medalii la CM (8 aur, 1 argint, 1 bronz)