Articol de GSP - Publicat vineri, 03 august 2012 00:00 / Actualizat joi, 02 august 2012 21:55
La 22 de ani, prima româncă medaliată cu aur în cursa-regină a atletismului, la CE U23 din 2011, aleargă mîine la Londra la 100 de metri. Au trecut 60 de ani de cînd n-am avut o atletă în această probă olimpică: Emma Konrad, tot la 22 de ani, la JO Helsinki 1952.
După mai bine de o jumătate de secol, România are reprezentantă olimpică la 100 de metri. Andreea Ogrăzeanu vine să închidă o pauză aspră, în jurul unei probe unde concurenţa e uluitoare: din 1952, cînd Emma Konrad şi Alexandrina Sicoe alergau la Helsinki, atletele noastre s-au îndreptat doar spre rezistenţă. Au ocolit viteza.
Pe Emma Konrad, născută pe 21 noiembrie 1929 şi devenită Jenei după căsătorie, am regăsit-o în apartamentul ei din centrul Clujului: o locuinţă cu tavan înalt, ferită de arşiţă. Pe Andreea Ogrăzeanu, sportiva Farului Constanţa născută pe 24 martie 1990, în focul pregătirilor. Un antrenament pe terenul de lîngă Arena Naţională.
"Nu mai alerg, doar grăbesc pasul. Sau paşii mă grăbesc pe mine?"
Pe masa din sufrageria Emmei Konrad, o cutie cu dosare. "Ne-aţi pregătit amintirile de la Helsinki?". "Sînt actele asociaţiei de locatari", vine răspunsul. La aproape 83 de ani, fosta atletă e administratorul imobilului: după cariera sportivă s-a ocupat numai de contabilitate.
Scoate din bibliotecă o mapă cu marginile de catifea: "Aici sînt amintirile mele de sportivă!". Lîngă lista cu atleţii şi programul JO 1952, o fotografie cu Alexandrina Sicoe, cealaltă româncă din proba de 100 de metri din Finlanda. "Aveam şi o plachetă, dar au rătăcit-o copiii mei", spune doamna Konrad.
- Cum vă pregăteaţi pentru marile competiţii?
- Participam la multe concursuri amicale, practic aşa te dezvolţi şi evoluezi. Se aduceau concurenţi din alte oraşe. Pentru Olimpiadă trebuia atins un barem, iar la un concurs, antrenorul m-a ameninţat că mi-a adus un oponent puternic. Am cîştigat cursa şi abia la final mi-am dat seama: fusese un băiat pe culoarul de lîngă mine!
Tren cu băutură şi cai, o pereche de pantofi la două atlete
Apoi, doamna Konrad ne introduce în atmosfera Jocurilor de altădată: "Îmi amintesc şi azi muzica de la festivitatea de deschidere, un imn al vikingilor pe care am intrat în arenă. Drumul pînă la Helsinki a fost lung. O săptămînă cu un tren special care transporta şi caii de concurs, şi băutura pentru protocol: în Finlanda era prohibiţie! Un vagon era rezervat conducătorilor delegaţiei. Nu ştiu dacă au fost securişti cu noi, n-am avut tangenţe".
- Ce v-a impresionat la Helsinki?
- Întîi şi întîi faptul că mergeai în oraş fără escortă. Am fost la cumpărături şi m-am mirat: biciclete pe marginea drumului, fără să fie legate! Mergea lumea la pescuit, lăsa bicicleta la voia întîmplării. Şi încă ceva: fructele, mere, banane, portocale, la acelaşi preţ. La noi, cînd găseai banane era sărbătoare, iar preţurile erau mult mai mari.
Konrad a concurat acum 60 de ani atît la 100 de metri, cît şi la 200 de metri. S-a oprit în prima fază a calificărilor. "Nu erau condiţiile de acum. Au evoluat echipamentul, aparatura, atunci era cîte un arbitru pentru fiecare concurent, iar timpul era stocat manual cu cronometrul. Aveam o singură pereche de încălţăminte şi eu, şi Alexandra Sicoe! Cînd ne-am întors de la Olimpiadă am predat echipamentul altor fete", povesteşte tanti Emma.
- Cum vi se pare atletismul românesc de acum?
- Ce să zic? E slab! Acum totul merge pe bani, atunci era suflet, aici e diferenţa. Pentru participarea la Olimpiadă am primit o masă la cantina Universităţii. Nu mă gîndeam atunci că se va ajunge să se facă sport pentru bani.
- Cum se simte o fostă alergătoare de viteză la aproape 83 de ani?
- Cum mă vedeţi! Mă supără puţin inima, iar eu încerc să nu o supăr pe ea. Să ştiţi că în fiecare seară merg două ture în parcul mare. Nu alerg, dar mai grăbesc pasul sau, nu ştiu, poate paşii mă grăbesc pe mine :)
Fără antrenor la Helsinki
Aflat în dizgraţia Partidului Comunist, antrenorul Ion Arnăutu, întemeietorul secţiei de atletism la Universitatea Cluj (1936), nu a făcut deplasarea la Helsinki cu atletele sale, Konrad şi Sicoe. "Înainte de Olimpiadă ne-am pregătit la Cluj şi la Bucureşti, pe stadionul Dinamo. Doctorul Arnăutu era un om şi un antrenor deosebit. Pentru Finlanda, în locul lui a fost delegat un aruncător de greutate. S-au văzut rezultatele!", rememorează Emma Konrad.
Familie de olimpici
Cei doi băieţi ai doamnei Konrad, Miklos şi Dezso, au practicat şi ei sportul de performanţă, unul mai puţin dezvoltat la noi: patinajul viteză. Dezso a şi participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă, Lake Placid 1980 şi Sarajevo 1984, în probele de 500 de metri şi 1.000 de metri.
"Nu renunţ niciodată. Cum se simte bătrîneţea după «sută»?"
Bronz în 2009, la suta de metri, CE Under 20. Există alergătoare de viteză în România!? O puştoaică înaltă şi brunetă dădea peste cap tradiţia amară. Apoi, anul trecut, aur la CE Under 23. Primul aur pentru o româncă în istoria probei. Puştoaica vorbea serios. Acum, Andreea e liniştită şi priveşte în gol. Emoţionată, rareori îşi aranjează o şuviţă de păr sub soarele nebun şi topit pe culoarele de lîngă Institutul de Medicină Sportivă din Bucureşti.
- De ce crezi că se feresc atletele române de suta de metri?
- La "sută" ai nevoie de calităţi native, în primul rînd. Rezistenţa se poate antrena mult mai uşor decît viteza. Eu am vrut să arăt că se poate şi la 100 de metri cu românce, deşi nimeni nu credea asta. Nimeni din atletism, poate.
Recuperare neuromusculară vs "Culoaaaaar!"
Antrenoarea Cristina Manea pare prietena, confidenta, mama de cantonament a Andreei: "O pregătesc de cînd avea 11 ani şi sînt din Alexandria, ca şi ea. Cu mama ei văd de acasă cursele la care nu pot să ajung". Da, se explică.
Atunci cînd aduc vorba de obiectivul olimpic, doamna Manea rîde amar: "Jamaica şi Bahamas au 20 de oameni în staff, de la nutriţionişti la specialişti în recuperare neuromusculară. Noi sîntem două. Iar eu nu sînt pe lista pentru Londra, nu o pot ajuta efectiv, deşi e tînără, la prima Olimpiadă".
- Andreea, tu ce vrei de la Londra?
- Îţi spun sincer: să îmi bat recordul personal şi să mă apropii de finală. Am fost în cursa pentru medalii la toate categoriile de vîrstă, dar acum e altceva.
- Ce e decisiv, pentru tine, la 100 de metri?
- Startul, unde mai am de lucrat. Însă pe partea a doua a cursei reuşesc să compensez. Sînt tînără şi nu voi renunţa niciodată la atletism şi la proba asta! Nu m-am gîndit niciodată la altceva, de cînd eram copil.
Ascultă "muzică de toate felurile, mai puţin extremele, adică populară şi hard rock :)". Îmi spune asta în timp ce face exerciţiile de stretching cu piciorul drept ridicat la 90 de grade pe un tomberon.
De multe ori antrenoarea e nevoită să strige "culoaaaar!" cînd Andreea aleargă: urletul Cristinei Manea e un "cadeee!" al ţapinarilor, pentru că pe terenul de antrenament sînt şi bucureşteni cu cîini, pe bicicletă sau la jogging!
- Am reuşit să o regăsim pe Emma Konrad, atleta care în 1952 a alergat la Helsinki la 100 de metri...
- Daaa? (Se bucură ca un copil. În fond, chiar e un copil. Unul cumplit de matur şi fabulos de echilibrat în cuvinte).
- Îţi va ţine pumnii la Londra.
- Ha ha! Incredibil! Aş vrea să ştiu cum se simte la bătrîneţe o atletă care a alergat "suta". Să ştiu la ce mă aştept! :)
- Merge două ture prin parc în fiecare zi şi încearcă să nu-şi supere inima.
- E incredibil ce a putut să facă doamna Konrad în 1952. E o mare onoare să pot să leg istoria noastră la "sută"!
13 secunde a fost timpul Emmei Konrad în proba de 100 de metri la Helsinki, timpul cîştigătoarei, australianca Marjorie Jackson, fiind de 11,5 secunde
11 secunde şi 34 de sutimi e recordul naţional al Andreei Ogrăzeanu (tineret, în aer liber). Atleta a reuşit anul acesta 11,29 la Campionatul Naţional, dar rezultatul nu a fost omologat din cauza vîntului
"La Helsinki, toate echipele socialiste am fost grupate în Peninsula Otaniemi, cele capitaliste se aflau la o distanţă considerabilă de noi. Nu ştiu unde exact pentru că nu ni s-a spus!" (Emma Konrad)
"Am emoţii şi acum cînd urmăresc proba de 100 de metri. Dacă e o româncă printre concurente, inima îmi bate şi mai repede! Îi doresc mult succes Andreei. O să-i ţin pumnii! (Mesajul Emmei pentru Andreea)
"E o mare onoare pentru mine să pot să leg istoria noastră la Olimpiadă în această probă. Îi doresc multă sănătate doamnei Konrad, sper să mă simt la fel cînd voi trece de 80 de ani!" (Mesajul Andreei pentru Emma)
)
)
)
)
)
)
)
)
