Noi toți suntem Team România » Episodul 4: Cum a reușit Maria Cioncan să obţină medalia de bronz la Atena 2004? Bistriţeanca avea să se stingă însă din viaţă pe 21 ianuarie 2007 într-un accident auto

Jurnaliștii GSP vor recompune cu minuție performanțele din perspectiva celor aflați la fața locului și a celor care au contribuit la succes.

Astfel, de-a lungul a 6 episoade, vom înlocui "individual" cu "împreună" și vom scoate în relief participarea comună la victorii, pentru că marile reușite ale sportivilor români la Olimpiadă au fost puzzle-uri la care au contribuit antrenori, sportivi și fani deopotrivă. 

Citește și:

•  Proiect special GSP: "Noi toți suntem Team Romania" » Episodul 1: Cum a uimit Lipă mapamondul în '92
• Noi toți suntem Team România » Laura și floreta de aur » Episodul 2: Povestea primului titlu feminin la scrimă pentru România cucerit de Laura Badea la Atlanta 1996
• Noi toți suntem Team România » Micul uriaș de aur » Cum a cucerit Gheorghe Berceanu titlul la Olimpiada din Munchen

Azi, episodul 4: Povestea unei seri de august

Cum a reușit Maria Cioncan să obțină medalia de bronz la Atena 2004? Bistrițeanca avea să se stingă însă din viață pe 21 ianuarie 2007 într-un accident auto

Era seara zilei de 28 august 2004. Penultima zi a Jocurilor Olimpice de la Atena. Pe stadionul Olimpic urmează cursa de 1.500 de metri feminin. Cu Maria Cioncan la start. Semifondista din Bistrița arătase că e în formă în cursa de 800 de metri, dar și în seriile de la 1.500 de metri.

Câștigase una dintre semifinale, dar avea o concurență selectă la start. Era în primul rând britanica Kelly Holmes, campioana olimpică de la 800 de metri, turcoaica Elvan Abeylegesse, singura alergătoare care coborâse sub 4 minute în acel an, dar și rusoaicele Tatiana Tomașova și Natalia Ievdokimova sau poloneza Lidia Chojecka.

Maria începe rezervat. Stă la coada plutonului după prima mie și e abia pe locul 8. Începe să avanseze. La jumătatea cursei a ajuns pe locul 3, după Ievdokimova și Chojecka. Cursa se animă. Holmes vine tare prin exterior și ajunge de pe locul 8 pe 5. Cu 200 de metri înainte de finiş, britanica atacă senzațional. Ievdokimova, care a condus toată cursa, se sufocă. Maria e prinsă la coardă. Are o poziție extrem de incomodă. Reușește să găsească o breșă pe interior și trece de Ievdokimova. Pe exterior însă, Holmes și Tomașova au depășit-o. Cioncan termină a treia, cu ochii în lacrimi, în cea mai rapidă cursă a anului 2004.

Clasament cursă

1. Kelly Holmes Marea Britanie 3:57.90 (record național)
2. Tatiana Tomașova Rusia 3:58.12 (record personal)
3. Maria Cioncan România 3:58.39 (record personal)

 "Mi-am amintit de clipele grele"

După cursa de la Atena, Maria a plâns în fața reporterilor. Prin fața ochilor îi trecuse toată viața ei de fată chinuită, de la țară

- Cum te simți acum, la câteva minute după cursă?
- Nu am cuvinte să descriu ce sentimente mă încearcă. E ceva fantastic, îmi trec însă prin minte cele mai grele clipe pe care le-am trăit, gânduri care mă dor.

- Și care au fost acelea?
- Cele din copilărie, când strîngeam bani pentru rechizite. Această medalie înseamnă și o recompensă materială și nu mi-e rușine să spun că m-am gândit și la bani, pentru că mi-au lipsit din viață și nu puține au fost greutățile.

- Ce vrei să faci cu cei 33.000 de euro pe care o să-i primești acasă?
- Vreau să-mi fac o casă în Ardeal, eu stând la Hunedoara. Acum am acolo doar o garsonieră. Am renunțat în acest an la multe concursuri plătite și m-am pregătit pentru Olimpiadă deoarece știam că pentru medaliile de aici primesc mai mulți bani.

- Cu Ștefan Beregszaszi, antrenorul tău, ai vorbit?
- Nefiind cu mine aici, mi-a dat sfaturi la telefon.

- Ce ți-a spus?
- Înainte de cursă mi-a spus că seara aceasta o să-mi schimbe viața.

- Îți reproșezi ceva?
- În timpul cursei și mai ales spre sfârșitul ei, m-am închis la interior. Este numai vina mea deoarece antrenorul mi-a repetat de multe ori ca nu cumva să fac greșeala asta!

- Puteai să termini mai bine?
- Cred că eram în stare să ajung la argint dacă ieșeam pe exterior la timp, dar pe britanica Kelly Holmes nu o putea învinge nimeni. S-a alergat tare. Eu mă antrenez pentru 3 minute - 35 de secunde, dar în concurs e greu de scos acest timp.

 (Interviu apărut în ediția Gazetei Sporturilor din 29 august 2004 sub semnătura Luminiței Paul)

Surpriza din Satul Olimpic

Liliana Năstase, antrenoarea Ionelei Târlea și omul alături de care Maria Cioncan a mers la Jocurile Olimpice, povestește o întâmplare petrecută după finala de la 1.500 de metri. "Ne-am gândit să-i facem Mariei o surpriză și i-am împodobit toată camera cu mesaje de felicitare, baloane. Am stins lumina și am așteptat să vină Maria de la stadion. Am auzit pașii și vorbele ei spunându-i medicului care ne însoțise la Olimpiadă: «vedeți, pe mine nimeni nu mă așteaptă!». Când a intrat în cameră și a văzut surpriza, i-au dat lacrimile.

"Le mulțumesc părinților mei pentru că m-au învățat să merg. Dacă ei nu mă învățau să merg, eu nu puteam să alerg"
Maria Cioncan, după JO de la Atena

"Mi-am dorit foarte mult să îmi câștig singură pâinea pentru că știam că acolo la numărul 421, la Maieru, nu am de unde să cer. Mai am trei frați și știam că este foarte greu. Am plecat singură și am reușit pentru că am avut parte de oameni care m-au ajutat. Tot ceea ce am realizat eu la Atena se datorează unui singur om, care m-a înfiat pot spune, m-a învățat să cresc între oameni"
Maria Cioncan, după JO de la Atena

"O atletă desăvârșită! Te obliga să fii profesionist"

Ștefan Beregszaszi plânge la fiecare frază pe care o spune despre fosta sa elevă. Nu-i vine să creadă nici acum că Maria nu mai e

Ștefan Beregszaszi nu a mai avut puterea să antreneze pe nimeni după Maria Cioncan. "Nu am mai putut. Eu le-am antrenat pe Marieta Ilcu și pe Maria Cioncan. Totdeauna trebuia să fac comparații și era greu", spune profesorul. Ajuns la 75 de ani, trăiește în Hunedoara natală și se ocupă acum de Clubul Siderurgica. Plânge când vine vorba de eleva lui favorită. Îi e greu să vorbească la trecut, prezentul e dureros.

10 ani, 2 luni, 18 zile

Așa se va numi cartea pe care Ștefan Beregszaszi o pregătește în memoria Mariei. E perioada exactă trăită alături de fosta semifondistă. O perioadă începută într-o dimineață, în gara din Hunedoara, și încheiată în acea zi neagră de 21 ianuarie 2007. "A venit din Maieru natal, de la Bistrița, cu trenul. A ajuns undeva pe la trei noaptea, dar nu a vrut să mă deranjeze. M-a sunat abia pe la șapte jumătate dimineața. Am luat-o acasă, a mâncat și de atunci a devenit copilul meu. Îmi și spunea «Tati»", povestește tehnicianul. Nu-și poate opri lacrimile. Face pauză și continuă șirul poveștii.
"Când a venit aici, prima ei întrebare a fost următoarea: «Domn profesor, mă puteți face campioană?» Nu a întrebat ce salariu va avea, unde mănâncă, unde doarme!".

"Nu doream să o deranjez"

Ștefan Beregszaszi nu a prins echipa olimpică la Atena. "M-am dus cu turiștii, ne-a aranjat Iolanda Balaș, Dumnezeu să o ierte! Am intrat de două ori în Satul Olimpic să stau de vorbă cu ea, dar mi-am dat seama că o deranjez. De ce o deranjam? Ea venea tot timpul, domn profesor, să vă aduc un suc, o fructă, să mă facă să mă simt eu bine! «Stai, mă fată, că am venit să vorbesc cu tine, nu să mănânc!». Dar așa era ea, o fată simțită, cu mult bun-simț", spune Beregszaszi.

Vorbeau la telefon și stabileau ce avea de făcut. "Ea mă suna, după ce făcea înviorarea de la 7:00. Multe nu aveam de spus. Doar lucruri motivaționale, care fac bine oricui. După finala de la 800 de metri, a căzut la bob și a trebuit să meargă la controlul doping. A ajuns târziu, la 12-1 noaptea, în Sat. A doua zi a fugit seria la 1.500 de metri, a câștigat-o, a câștigat apoi și semifinala la 1.500", rememorează Ștefan Beregszaszi.

Locurile în care să-l vadă

Tehnicianul a povestit și cum comunica din priviri cu eleva sa înainte de curse. "Îmi luam loc în tribună în așa fel încât să fiu reperat de ea, să mă vadă când intră pe pistă. În serii nu am avut astfel de locuri, dar avea insigne la mine, suveniruri, mituiam oamenii de ordine și tot ajungeam unde doream", spune Beregszaszi. La finala de la 1.500 de metri, managerul Mariei, americanul Brendan Rely, din Colorado, a cumpărat biletele, exact acolo unde tehnicianul a cerut. "Era undeva la mijlocul liniei drepte, la 50 de metri de la plecare". Își aduce aminte că i-a spus clar Mariei. "Încearcă pe ultimii 300 de metri să ai adversarele în stânga ta, să nu fii închisă la coardă». A fost exact invers. Bine, toate atletele gândesc așa. A ieșit abia pe ultimii 80 de metri. Când a plecat Tomaşova în dreapta, Kelly Holmes a luat-o pe acolo și ea a găsit un culoar liber pe interior. Dacă ea pleca cu Kelly Holmes, era alta treaba, dar mâniam pe Dumnezeu", spune nea Piști, cu glasul stins.

"Puiul tatei", cuvintele de după cursă

Maria a cucerit bronzul, iar în tribunele stadionului Olimpic, Ștefan Beregszaszi avea impresia că toată lumea se uită la el. "Am ieșit pe stadionul de încălzire, mi-au dat voie să intru. A venit Ștefan Vasilache, fostul săritor de înălțime, de unde?, din pământ din iarbă verde, cu o tavă plină cu pahare cu bere! Am băut cea mai bună bere din viața mea!". Pe Maria a așteptat-o mult. "Vreun ceas și ceva, că a mers la controlul doping, la conferința de presă. Când a fost în fața mea, am plâns amândoi și i-am zis: «Puiul tatei!».

"Eu niciodată nu a trebuit să strig la ea să fugă mai tare! Totdeauna a trebuit să spun: mai încet! Făcea mult mai tare decât îi spuneam. Am ajuns în situația, ca să o sperii, să plec de pe stadion că nu mă asculta"
Ștefan Beregszaszi

Promisiunea de la Siliștea Snagovului

Cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de la Atena, Maria se antrena la Siliștea Snagov, pe terenul de atletism. "Eram pe stadion eu, Doru Agache, antrenor în Turcia acum, Doru Roșca, Petre Manu, antrenorul de suliță, și Nicu Lăpușan, de la Zalău. Făcusem un antrenament infernal. I-am dat telefon de la antrenament lui Titi Mihail, care era atunci antrenor federal, și i-am spus: «Să nu cumva să te pună dracu să o ștergi de la 800 de metri! La Atena, Maria fuge și 800 și 1.500 de metri!»".

Apoi a plecat cu prietenii săi la un șpriț. "«3:58 fuge Maria la Olimpiadă! Și fuge și 800 de metri», le-am spus atunci". S-au uitat la el de parcă era nebun.

La două luni după ce Maria luase medalie la Atena, tehnicienii s-au întâlnit în aceeași titulatură. Manu și-a amintit. "Băi Piștane, ai spus tu că Maria va fugi 3:58, dar nu ai spus că va fugi în a șasea cursă!".

Moartea văzută în retrovizoare

Maria a murit într-un accident auto în apropiere de orașul bulgar Pleven, când se întorcea dintr-un cantonament din Grecia

Ștefan Beregszaszi spune că, pe cât de mare atletă a fost Maria Cioncan, pe atât de ghinionistă a fost. Și sfârșitul și l-a găsit într-un mod bizar, pe o șosea dreaptă ca linia orizontului! "Veneam din Grecia, acolo unde ne antrenam noi. Eram eu, Mihai Kunda, sparringul ei, în mașina mea, iar ea în spate cu masorul Bogdan Lungu, Maria conducea. Am oprit la un moment dat într-o benzinărie, am cumpărat de acolo diverse și am plecat spre România. Am îmbrățișat-o înainte de a se urca în mașină, chestie de fatalitate, ce mi-a venit mie să o iau în brațe?, și i-am zis: «Maria, nu ne grăbim, puiul tatei, că la ora 1 ne așteaptă Nucu Dogaru, președintele clubului din Giurgiu, cu masa!»", povestește tehnicianul. Ochii i se umplu de lacrimi încă o dată. "Am plecat și nu am făcut 700 de metri. M-am uitat în retrovizoare să văd dacă vin și atunci am văzut mașina balansându-se pe șosea. Au făcut dreapta și apoi au intrat pe stânga direct într-un brad". S-a constatat că a murit pe loc din cauza unui traumatism cranio-cerebral. "Am ajuns la ea, am dat să o ridic, dar pe urechi îi țâșnea sângele. În clipa aceea m-am simțit inutil pe pământ", a povestit profesorul Beregszaszi momentele de coșmar trăite acum nouă ani.