Articol de Daniel Grigore - Publicat miercuri, 07 august 2024 12:21 / Actualizat miercuri, 07 august 2024 12:38
Cecile Landi, 44 de ani, antrenoarea gimnastei americane Jordan Chiles, care a prins podiumul în finala probei de gimnastică artistică la sol după ce arbitrii au acceptat o contestație făcută de tabăra ei, s-a declarat surprinsă de faptul că demersul lor a avut succes.
La finalul probei de gimnastică artistică la sol, o româncă ocupa ultima treaptă a podiumului. Ana Maria Bărbosu avea al treilea scor, 13.700, a sărbătorit ceea ce părea a fi o medalie olimpică, dar bucuria ei a durat doar câteva secunde.
Arbitrii au acceptat o contestație făcută anterior de echipa americancei Jordan Chiles, iar acesteia i-a fost urcată nota suficient cât să o depășească pe Ana Maria și să obțină medalia de bronz.
Faptul că arbitrii au acceptat contestația făcută de tabăra americană i-a surprins până și pe componenții acesteia. Declarațiile lui Cecile Landi, cea care o antrenează pe Jordan Chiles, sunt elocvente.
Antrenoarea medaliatei cu bronz la sol răsucește cuțitul în rană: „A fost neglijentă la aterizare, nu credeam că vom avea succes cu contestația”
„Jordan a fost puțin neglijentă la aterizare, dar în acel punct nu avem nimic de pierdut, așa că ne-am gândit că «pur și simplu ne vom încerca norocul». Sincer, nu credeam că se va întâmpla, dar când am auzit-o țipând, m-am întors și am reacționat la modul: «Ce?»”, a spus Landi, citată de USA Today.
Inițial, Jordan Chiles primise nota de 5.800 pentru dificultatea exercițiului pe care l-a făcut, dar după contestație calificativul i-a fost urcat la 5.900. Diferența a urcat-o peste Ana Maria Bărbosu, 13.766 versus 13.700 la scorul general.
Înainte de protestul americancei, și românca Sabrina Maneca-Voinea contestase nota primită la dificultate, adică 5.900, dar arbitrii au menținut punctajul inițial. Dacă nota la dificultate i-ar fi fost crescută, Sabrina ar fi urcat pe podiumul olimpic în locul lui Jordan.
„Eram atât de obosită încât nici măcar nu am realizat că antrenorii mei au depus contestație. Eram ceva de genul: «OK, hai să vedem». Rezultatele pot depinde, iar atunci când l-am primit am fost foarte mândră de mine”, spune Chiles despre clipele în care a realizat că a devenit medaliată olimpică.