Articol de Daniel Scorpie, Romeo Ene - Publicat miercuri, 24 iulie 2024 21:46 / Actualizat miercuri, 24 iulie 2024 22:07
Presa internațională a abordat scandalul momentului din fotbal. Argentina - Maroc, partidă de la Jocurile Olimpice, a avut parte de un final incredibil: în minutul 90+16, Cristian Medina a reușit să egaleze. Faza a fost verificată de VAR, însă a fost fluierat finalul partidei, înainte ca aceasta să se termine.
După aproximativ două ore de la golul lui Medina, partida a fost reluată, fără spectatori. S-a reluat de la scorul de 2-1 pentru Maroc, golul argentinienilor fiind anulat. S-a terminat, în cele din urmă, 2-1 pentru Hakimi și compania, spre disperarea argentinienilor, care au reacționat dur.
Presa internațională, despre scandalul de la Jocurile Olimpice: „Unde este spiritul?”
Presa din străinătate a fost cu ochii pe acest scandal și a oferit câteva reacții dure. Cele mai importante ziare de sport din străinătate au vorbit despre scandalul momentului din fotbal.
Gazzetta Dello Sport: Unde este spiritul olimpic? Haos în Maroc-Argentina: imn fluierat, invazie pe teren. Și meci reluat după 2 ore. La St. Etienne, fanii marocani strică petrecerea, aruncând cu petarde și oprind jocul. În minutul 16 al prelungirilor arbitrul a fluierat finalul. VAR a anulat golul și meciul a reînceput la 2-1 după 2 ore, fără spectatori.
Oficial, meciul a fost „suspendat”. Arbitrul fluieră finalul, dar, în realitate, oficialii de la VAR ar fi trebuit să verifice dacă a existat vreun ofsaid la golul de 2-2. Meciul s-a reluat după două ore, arbitrul anulând golul argentinian. Echipele au revenit pe teren fără spectatori, la 2-1 pentru Maroc, oribil.
MARCA: Scandal olimpic! Petarde, invazii pe teren, meci întrerupt, gol anulat două ore mai târziu... și înfrângerea Argentinei!
Un eveniment nemaiîntâlnit până acum. „Este cel mai mare circ pe care l-am văzut în viața mea”, a precizat Javier Mascherano, selecționerul Argentinei, după reluarea partidei. Agitația a izbucnit exact după egalul (teoretic) de 2-2. În acel moment, în plină sărbătoare, o petardă a căzut în mijlocul mulțimii de jucători argentinieni. Din fericire, dispozitivul nu a lovit niciunul dintre jucători. Nu au fost raportate răniți sau pagube minore.
AS: Primul meci de la Jocurile Olimpice dintre Argentina și Maroc a provocat o rușine nemaiîntâlnită până acum în fotbal. Argentina a egalat în ultimele minute ale meciului prin Medina. Egalarea in extremis a dezlănțuit nebunia pe stadion. Argentinienii au sărbătorit și au fost atacați de mai multe petarde. Terenul a fost invadat de o parte a fanilor marocani care l-au atacat pe arbitrul suedez Nyberg, care acordase 15 minute de prelungiri. Au fost momente de confuzie.
Un haos care s-a încheiat două ore mai târziu! Când arbitrul a intrat pe teren cu jucătorii celor două echipe pentru a analiza un posibil ofsaid la golul lui Medina. S-au jucat încă trei minute în fața unui stadion gol, fanii fiind rugați să plece. Argentina a încercat, dar nu a reușit să egaleze din nou. Eșec olimpic, rușine!
The Sun: Jocurile Olimpice de la Paris au fost un haos în prima zi după ce Argentina și Maroc au fost obligate să joace ultimele trei minute ale meciului lor pe un stadion gol. Argentina părea să fi marcat golul egalizator în ultimul minut al confruntării controversate de miercuri.