SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  INTERVIU

EXCLUSIV DIN PARIS GSP, interviu tête-à-tête cu selecționerul României, după primele 3 meciuri de la Jocurile Olimpice: „Toată lumea trebuie să înțeleagă un lucru!”

Imagine din meciul cu Statele Unite, pierdut de poloiștii români cu 8-14 / Sursă foto: Imago Images +6   FOTO
Imagine din meciul cu Statele Unite, pierdut de poloiștii români cu 8-14 / Sursă foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 02 august 2024 11:34 / Actualizat sambata, 03 august 2024 02:42

Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor la Paris, selecționerul naționalei de polo, Bogdan Rath, trasează principalele concluzii la finalul primelor trei meciuri disputate de „tricolori” la Jocurile Olimpice, toate soldate cu înfrângeri. România se află într-o grupă imposibilă, la revenirea după 12 ani la turneul olimpic.

Joi seara, în bazinul ultramodern din Saint-Denis, naționala de polo a susținut al treilea examen din grupa „de foc” de la Jocurile Olimpice, cedând cu 8-11 în fața campioanei mondiale Croația. A fost, în opinia selecționerului, cea mai bună versiune afișată de poloiștii noștri la Paris, după ce în prealabil pierduseră cu Grecia (7-14) și SUA (8-14).

Bogdan Rath s-a destăinuit în fața reporterului GSP, vorbind despre diferența valorică existentă în grupa României și provocările pe care a fost nevoit să le managerieze în aceste trei meciuri. Polo-ul românesc e singurul sport de echipă care reprezintă România la Jocurile Olimpice.

„Puteam fi mai bine, dar e un salt de calitate”

- Domnule Rath, care ar fi concluziile dumneavoastră după meciul cu Croația? Am întâlnit campioana mondială și ne-am descurcat onorabil.
- Da, ținând cont de valoarea adversarului, care e enormă, e o echipă supermatură, e una dintre acele trei echipe care pot lua medalia cea mai strălucitoare în această competiție. N-am nimic de reproșat echipei, s-au bătut cât au putut, cât au avut experiență, cât i-a dus fizicul. Puteam să fim mai bine pe anumite aspecte, dar e un salt de calitate.

- N-a mai fost acel trac din primele meciuri, nu?
- Cred că am absorbit mai bine emoția. Primele două meciuri au fost influențate foarte mult și de măreția evenimentului. Dar acum au reușit să se exprime mult mai bine. E clar că apoi intervin niște dezechilibre valorice între noi și ei.

- Totuși, o primă repriză grea în fața Croației, n-am reușit deloc să înscriem.
- Cred că a fost tot o mică parte de emoții... E normal, cumva, trebuie să lucrăm la această echipă. Aș spune că noi am ajuns devreme aici, pentru planul pe care-l aveam și jucătorii pe care-i aveam la dispoziție (n.r. - se estima calificarea pentru 2028, nu pentru 2024). Dar pe de-o parte e bine, pentru că ei au un viitor în față. Mulți dintre acești jucători vor putea continua și în alt ciclu olimpic și vor ști deja cu ce trebuie să se confrunte la următoarea ediție.

România - Grecia, primul meci al poloiștilor lui Bogdan Rath la Jocurile Olimpice
România - Grecia, primul meci al poloiștilor lui Bogdan Rath la Jocurile Olimpice
România - Grecia, primul meci al poloiștilor lui Bogdan Rath la Jocurile Olimpice
România - Grecia, primul meci al poloiștilor lui Bogdan Rath la Jocurile Olimpice
România - Grecia, primul meci al poloiștilor lui Bogdan Rath la Jocurile Olimpice
+1 FOTO

Bogdan Rath: „Toată lumea trebuie să înțeleagă că jucătorii nu se inventează, ei se cresc!”

- Suntem la jumătatea aventurii noastre aici, ce aspecte pozitive ați sublinia după aceste trei meciuri de până acum?
- Repet, noi nu trebuie să ignorăm valoarea adversarului și valoarea grupei. Pentru băieții atât de puțin experimentați și tineri, eu cred că, analizând video foarte mult , avem foarte multe lucruri pozitive. E clar că trebuie mai multă constanță, mai multă constanță în concentrare, în anumite părți ale jocului. Trebuie timp, toată lumea trebuie să înțeleagă că jucătorii nu se inventează, ci se cresc, iar carnea umană crește foarte greu. La naționale nu se pot cumpăra jucători, e foarte greu să faci așa ceva. Naționala e o expresie a unei activități naționale, pe care trebuie s-o îmbunătățim și la echipele de club, și la nivel federal, pe toate aspectele.

- Urmează un meci cu o încărcătură aparte pentru dumneavoastră, cu Italia. Alt „balaur”!
- Noi avem de-a face cu țări care stau de foarte mult timp, dacă nu dintotdeauna, în acest ambient. Investesc foarte mulți bani în orice privește acest sport. Au foarte mulți jucători, au o selecție mult mai amplă, sunt multe aspecte pozitive în dreptul acestor națiuni. E clar, Italia a fost și rămâne o forță și cred că și ea e una dintre acele țări care pot obține cea mai strălucitoare medalie aici. Va fi greu, n-am auzit pe nimeni pe la Olimpiadă să spună că e ușor. Pentru noi, e o acumulare de experiență neprețuită, spun eu, dacă știm s-o folosim și pe viitor. De astfel de adversari și astfel de competiții avem nevoie ca să putem să creștem.

- Ați fi așteptat mai mulți români în tribune la aceste meciuri?
- Eu îi felicit și pe cei care au venit, și pe cei care ne-au urmărit la televizor. E și perioadă de vacanțe, nu pot să mă leg de așa ceva.

Clasamentul în grupa României

GSP, interviu tête-à-tête cu selecționerul României, după primele 3 meciuri de la Jocurile Olimpice: „Toată lumea trebuie să înțeleagă un lucru!”

Programul naționalei masculine de polo la Jocurile Olimpice

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (1)
Ianis.e.varza
Ianis.e.varza  •  02 August 2024, 18:20

Deci sa inteleg ca noi suntem un fel de Insula Funafuti la Polo pe Apa.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează