SPORTURI  »  OLIMPIADA 2008  »  HANDBAL

În centrul atenţiei

Articol de , - Publicat joi, 07 august 2008 00:00

Fetele din "naţionala" de handbal au fost asaltate de turişti pentru poze pe Marele Zid Chinezesc

Din centrul Beijingului pînă la Marele Zid sînt ceva mai mult de 60 de kilometri. Autostrada e ca un furnicar cu maşinile îndreptîndu-se spre acelaşi loc: Badaling. E punctul din care se începe urcarea spre cea mai impunătoare construcţie din China, locul vizitat anual de peste două milioane de turişti din toate colţurile lumii.

Fetele din "naţionala" de handbal a României au fost ieri în centrul atenţiei pe Marele Zid Chinezesc. Îmbrăcate în treningurile de prezentare, cu tricouri roşii, româncele au fost uimite de atenţia pe care au primit-o din partea turiştilor, dar mai ales a chinezilor: "Romania! Romania!", au încercat cîţiva tineri să strige, citind stîlcit numele ţării noastre de pe spatele sportivelor. "Vă cunoaşte lumea şi în China, uite!", a glumit tehnicianul Gheorghe Tadici. "Normal că ne cunoaşte. Ne-au văzut la televizor", a marşat Adina Meiroşu.

Doar doua ore libere
Apoi "tricolorele" s-au grăbit să urce pe Zid, cît mai mult, pentru a profita de cele doar două ore pe care le aveau la dispoziţie. Nu a fost însă cu putinţă să avanseze. "Please, make a photo!", auzeau la tot pasul şi imediat un grup de chinezi le înconjura şi arăta semnul victoriei, fără a primi încuviinţarea! Luminiţa Huţupan şi Mika Brădeanu au fost rugate de două fetiţe să se pozeze cu ele. "Uite ce drăguţe sînt! Trag copiii la noi. E clar că trebuie să ne facem şi noi", a spus Luminiţa. Micuţele au fost foarte bucuroase, mai ales că au putut să le dea handbalistelor şi cîte un pupic pe obraz. Doar miliţienii chinezi care erau de gardă la fiecare turn al zidului au rămas reci şi nu au schiţat nici o grimasă cînd handbalistele s-au pozat cu ei.

Fetele au rămas încîntate de scurta excursie pe Zid. "Nu mă gîndeam să ajung aici, dar în momentul în care China a fost desemnată să organizeze Olimpiada, mi-am imaginat cum ar fi să fiu şi eu acolo. Sînt fericită că dorinţa mi s-a îndeplinit aşa repede", a spus Cristina Neagu, mezina lotului olimpic. Aurelia Brădeanu, Valeria Beşe, Talida Tolnai, Ramona Maier şi secundul Dumitru Muşi mai văzuseră însă Marele Zid în 1999. "E nechimbat faţă de atunci", a glumit Muşi.

Fără telefoane!
În momentul în care fetele au pus piciorul pe Marele Zid, organizatorii le-au atenţionat să nu vorbească la telefonul mobil! Au înţeles imediat motivul, după ce li s-a explicat că, în 2005, o turistă din Grecia a murit trăsnită de fulger, în timpul unei furtuni, în momentul în care vorbea la telefon. Ieri, în timpul excursiei handbalistelor, vremea nu a fost deloc prietenoasă. Deşi nu a plouat, din cauza ceţii şi a smogului, jucătoarele nu au putut zări crestele Zidului.

Ultima zi de relaxare
Gheorghe Tadici şi secundul său, Dumitru Muşi, au fost singurii care nu au urcat pe Zid. "Nu pot să mă gîndesc decît la meciurile care urmează. Am vrut să le aduc pe fete ca să le scot puţin din tensiunea competiţiei şi să se relaxeze după zilele în care au tras foarte tare la antrenamente", a declarat antrenorul Gheorghe Tadici. "Dacă totul o să iasă bine, o să am şi eu timp să urc în ultima zi!", a încheiat Tadici.

"Mandarinele"
La baza Zidului, jucătoarele au fost întîmpinate apoi cu braţele deschise de vînzătorii de suveniruri. Ramona Maier, Adina Meiroşu, Adriana Nechita Olteanu şi Ionela Gîlcă au pozat cu pălăriile specifice mandarinilor chinezi. "Ce frumoase sînt! Dar dacă ne cumpărăm, cum le ducem noi pînă în România?", s-a plîns pivotul Ionela Gîlcă Stanca.

"Chiar dacă la început îţi dă impresia că vezi doar nişte pietre şi ziduri, cînd te gîndeşti cum a fost construit Zidul şi în ce perioadă, nu are cum să nu te impresioneze"
Carmen Amariei

"De acum pot să mă laud că am văzut Marele Zid Chinezesc şi în realitate, nu numai la televizor sau prin poze"
Narcisa Lecuşanu

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Superliga
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (3)
 •  07 August 2008, 12:11

Sunt sigur ca o sa iesiti CAMPIOANE OLIMPICE si cosmarul rusia o sa fie de domeniul trecutului. HAI ROMANIA!

 •  07 August 2008, 11:31

Hai Romania!!! Hai fetele!!!

 •  07 August 2008, 10:56

Hai Romania!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează