Articol de Marian Ursescu - Publicat luni, 21 septembrie 2015 00:00
Născut în Moldova, fostul taloner al României spune că nu-şi va renega niciodată originile, dar e mîhnit că în societatea românească valorile nu sînt puse întotdeauna pe primul loc.
Campion al Franţei, Tincu nu ar fi acceptat niciodată să îmbrace tricoul altei naţiuni decît ţara sa. Are încredere în actuala echipă, una mai muncitoare şi cu un joc mai colectiv decît cele în care a jucat el.
E antrenorul cu înaintarea al echipei României şi a intrat în istorie după ce a marcat pentru "tricolori" trei eseuri la ediţia din 2007.
Marius Tincu (37 de ani) a fost considerat unul dintre cei mai buni taloneri pe care i-a avut rugbyul românesc. Şi-a încheiat cariera în Franţa, acum patru sezoane, din cauza unei accidentări.
În Franţa a jucat la Rouen, La Teste, Section Paloise şi Perpignan. Cu ultima echipă a cîştigat campionatul în 2009, un nou titlu pentru Perpignan după o pauză de 44 de ani!
- Marius, eşti pentru prima dată la Cupa Mondială din postura de antrenor?
- Cupa Mondială nu e o noutate pentru mine. Am mai fost de două ori ca jucător, în 2007 şi 2011, acum ca antrenor. E diferit şi spun asta după cei trei ani petrecuţi alături de băieţi ca antrenor, pentru că în 2012 am venit la echipa naţională. Am prins, practic, pregătirea de la început şi acum şi turneul final.
"România nu înseamnă numai pachetul de înaintare"
- Tu ai un mare rol în echipă fiind antrenorul înaintării, considerată punctul forte al echipei României.
- O să fie un challenge pentru toate echipele pentru că toată lumea vorbeşte că România are un pachet bun de înaintare, îmi dau seama că toţi o să încerce să ne distrugă. Eu sper ca înaintarea să se ridice la nivelul la care celelalte naţiuni se aşteaptă. Să nu ne dezamăgim pe noi! O să fie şi momente dificile, dar sper să le depăşim. Şi asta nu numai înaintaşii, ci toată echipa, toţi băieţii să joace colectiv, să putem să ridicăm nivelul pe toate zonele de teren, nu numai pe înaintare!
- Eşti cel mai bun marcator de eseuri la Cupa Mondială. Care este încercarea care ţi-a rămas în minte?
- Eseul care mi-a rămas în minte şi care îmi este cel mai drag este cel înscris împotriva Portugaliei pentru că atunci, în 2007, obiectivul era să cîştigăm împotriva lor. Mi-aduc aminte că înainte de meci strategia fusese făcută astfel încît să-i batem rău. Dar lusitanii ne conduceau la pauză! Eram vicecăpitan atunci şi am avut un discurs foarte tare vizavi de băieţi şi a fost un fel de revoltă pentru că am marcat eu, a marcat Corodeanu şi am întors rezultatul. A fost o mare satisfacţie, ne-am îndeplinit obiectivul.
- Mă aşteptam să-mi spui că eseul cu Noua Zeelandă. Nu oricine înscrie împotriva All Blacks.
- Aşa e, e un lucru care ţi se întîmplă o dată în viaţă, dar nu e aceeaşi satisfacţie cînd marchezi şi echipa ta cîştigă meciul. Cînd iei bătaie la 80 de puncte, nu mai contează că ai punctat tu. Dar statistica păstrează numele meu şi în meciul cu Noua Zeelandă, apoi cu Italia.
Încrederea care le-a lipsit
- Cea mai frumoasă amintire de la Cupa Mondială care ar fi?
- Cupa Mondială din Noua Zeelandă pentru că mi-a fost foarte greu să ajung acolo cu băieţii. Nu mă antrenasem foarte mult cu echipa, din cauza accidentării la spate, dar staff-ul tehnic a avut încredere în mine şi m-a numit căpitan. În Noua Zeelandă am fost la cîteva minute de a bate Scoţia, nimeni nu se gîndea la acest lucru. Nu ni s-a spus niciodată că putem să batem o naţiune mare. Eu cred că asta e marea problemă cu care ne confruntăm. Oamenii de lîngă noi nu ne-au acordat prea multă încredere. Acum eu cred că e total altfel. Avem mare încredere în băieţi şi credem că putem realiza două victorii, să mergem în Japonia liniştiţi.
- Ai fost în mijlocul mai multor generaţii pînă acum. Cum ai cataloga-o pe cea actuală, e mai muncitoare, mai valoroasă sau din contră?
- Mi-e foarte greu să dau un răspuns în sensul că am jucat alături, la echipa naţională, de nume foarte mari ale rugbyului, care au scris istorie şi acum nu mai sînt implicate absolut deloc. E un mare regret pentru mine. Acum, generaţia actuală a avut rezultate la nivel juvenil, a fost campioană europeană, e mai omogenă. Nu sînt băieţi care au o recunoaştere internaţională, aş spune, la nivel înalt, dar sînt foarte muncitori, oneşti, răspund pozitiv la tot ce facem. Cred că o să fie un joc mult mai colectiv vizavi de ceea ce s-a întîmplat înainte. La generaţiile dinainte aveam individualităţi, dar nu se punea accent pe echipă. În rugby contează echipa, e sport de luptă şi e foarte important să nu predomine individualităţile. Avem nevoie de lideri, dar trebuie să fie în serviciul echipei!
- Aşa se explică faptul că în generaţia ta erau permanent 7-8 jucători care evoluau în prima ligă din Franţa? Acum acest lucru nu se mai întîmplă.
- Da, au crescut alte naţiuni care se vînd foarte bine în campionatul francez, gen Fiji, Tonga, Samoa, şi e greu să mai prinzi un contract profesionist. Îmbucurător e şi faptul că, în România, chiar dacă sînt puţine cluburi, acum jucătorii sînt plătiţi şi nu mai vor să plece. Nu-i judec, îi înţeleg pentru că e foarte greu să te expui într-un campionat străin. Acolo trebuie să îţi ridici nivelul, să te acomodezi cu un alt stil de viaţă, să înveţi limba, te expui la nişte schimbări. Apoi familia, e mult mai bine să fii între ai tăi. Îi înţeleg pe băieţii care nu vor să plece afară. Afară, ca străin, orice greşelă făcută o plăteşti dublu, va fi percepută dublu. Plus că afară, poţi să te antrenezi de două ori pe zi şi să nu joci. Atunci intervine frustrarea. De asta preferă să fie numărul 1 în România.
O societate bolnavă
- Tu de ce ai plecat?
- Erau alte vremuri, eu am considerat că pot să-mi ridic nivelul, am vrut să joc rugbyul la un alt nivel. Am reuşit, am avut şi noroc, dar am reuşit să fiu acolo la momentul potrivit, chiar dacă, sincer, nu mă gîndeam că o să fiu campion al Franţei.
- Ai spus că sînt mulţi jucători care s-au depărtat de rugby. Ştiu că şi tu ai avut intenţia de a rămîne în Franţa. Ce te-a făcut să te întorci acasă?
- Eu nu am spus niciodată că nu o să mai joc pentru România şi că nu o să-mi ajut ţara. Ce mă leagă actual de Franţa e familia, pentru că societatea românească actuală nu permite tineretului să-şi crească un copil aşa cum trebuie, cu valori, cu situaţie materială, educaţie. Sînt foarte dezamăgit vizavi de ceea ce se întîmplă. Sînt român, dar cred că generaţiile actuale sînt unele sacrificate. Toate valorile pe care românii le produc nu sînt puse în valoare. Asta m-a decis să rămîn în Franţa pentru că am trei copii şi vreau ca ei să aibă o educaţie bună! De altfel, m-aş întoarce cu mare drag în România pentru că aici m-am născut, îmi place ţara, sînt patriot, oamenii.
- Nu ţi-ai renegat niciodată originile, nu?
- Nu, din contră! Sînt oameni, vizavi de ceea ce se întîmplă acum în lume, care sînt fugăriţi şi e strigător la cer din punct de vedere uman. Noi avem o ţară, o limbă, avem obiceiuri, istorie, o istorie pe care multe ţări nu o au. Sînt foarte mîndru de lucrul acesta şi nu pot să spun niciodată că nu sînt român, indiferent ce s-ar întîmpla.
- S-a pus vreodată problema să joci pentru o altă naţiune, pentru Franţa, de exemplu? Ai fi acceptat?
- Nu mi-am pus problema asta, mi s-a vorbit însă despre aceste aspecte şi am refuzat categoric. Personal nu m-aş simţi bine deloc. Aş face orice să joc pentru echipa mea naţională. Aşa cum sud-africanii şi fijienii joacă pentru Franţa, eu nu aş fi putut să o fac. Chiar dacă eram conştient că Franţa ar putea fi campioană mondială, iar cu România nu aş fi avut nici o şansă. Ar fi o bucurie, dar nu o plăcere. Aşa gîndesc eu.
Despre meciul cu Franţa
Nu trebuie să uităm ce ne-am propus. Să baţi Franţa ar însemna enorm, lumea rugbystică s-ar uita la noi cu alţi ochi, ni s-ar deschide noi perspective. Unii băieţi îşi pot schimba cariera, un meci le poate schimba viaţa, dar o victorie cu Franţa nu ar schimba destinul unui popor. Uneori, succesul poate chiar să te distrugă. Ar fi o satisfacţie enormă, ar fi un rezultat pentru toată munca depusă de ani de zile. Şi nu de acum, ci din 1991, de cînd nu am mai învins Franţa. Trebuie să credem că-i putem bate. În momentul în care intri pe teren şi te baţi de la egal la egal cu Tonga, cu Fiji, echipe mult mai masive decît Franţa, ţii piept unor oameni care te sperie doar cînd îi vezi, trebuie să ai încredere că poţi să faci faţă şi Franţei! Depinde doar din punct de vedere mental
Despre condiţiile din Anglia
La o Cupă Mondială e cu totul altceva. Tot ce ai nevoie ţi se pune la dispoziţie. Anglia e o ţară care respiră rugby, care trăieşte acest sport. Nu ne lipseşte nimic. Sîntem trataţi ca orice echipă, nu sînt condiţii diferite. Sînt unii băieţi care sînt profesionişti, în Franţa, Anglia, şi au aceleaşi condiţii. Dar sînt şi mulţi care văd acest lucru pentru prima dată în viaţa lor. Nu au avut şansa pînă acum, e o mare schimbare.
Despre copii
Am trei fete, mici, de 5, 9 şi 11 ani. A doua fetiţă mergea cu mine la antrenamente, stătea în cantonament şi îmi spunea că i-ar plăcea să facă rugby. Dacă şi-ar dori, aş fi primul ei suporter. Copiii îi educ să facă tot ce doresc, atît timp cît respectă tot ce e în jurul lor şi oamenii. Ei decid ce vor să facă, eu doar am datoria să-i educ şi să-i învăţ lucruri bune.
53 de selecţiişi 70 de puncte a reuşit Marius Tincu pentru echipa României în cei 10 ani în care a îmbrăcat tricoul primei reprezentative
3 eseuria marcat Tincu la ediţia din 2007, cîte unul în meciurile cu Italia, Noua Zeelandă şi Portugalia
"Va fi o presiune enormă pentru băieţii care joacă acum prima dată cu 80.000 de oameni în tribună. Important e ca toţi cei care au mai trăit aşa ceva să-i tragă după ei şi pe ceilalţi. Să le spună «Fără frică, îi putem bate pe ăştia!». Să le dea încredere. E normal să existe presiune, dar sper să nu ne afecteze meciul"
Marius Tincu"Tot timpul m-am simţit respectat în România, chiar dacă nu eşti la fel de cunoscut ca la fotbal. Există respect între noi şi sîntem, la rîndu-ne, respectaţi"
Marius Tincu
)
)
)
)
)
)
)
