SPORTURI  »  RUGBY  »  ITALIA-ROMÂNIA 32-22

Epilog cu două fețe! După o primă repriză în care a fost umilită, România a fost aproape de o nouă revenire spectaculoasă

Viorel Lucaci luptă pentru a cîștiga o minge în tușă, pe repunerea italienilor // Foto: GettyImages
Viorel Lucaci luptă pentru a cîștiga o minge în tușă, pe repunerea italienilor // Foto: GettyImages

Articol de - Publicat luni, 12 octombrie 2015 00:00

România a pierdut categoric prima repriză, 3-22, dar a jucat excelent în partea a doua. Nu a putut decît să se apropie la 10 puncte.

România nu a mai bătut o echipă din prima grupă valorică a rugby-ului mondial din 2004. Atunci, chiar Italia pierdea la București, 24-25! Aseară, la Exeter, miza jocului cu Italia era una dublă. "Stejarii" se puteau califica direct la ediția din 2019 în cazul unei victorii, dar atrăgeau și atenția puterilor mondiale, că putem fi un oponent periculos.

O repriză dezastruoasă

Lipsa căpitanului Mihai Macovei, omul meciului cu Canada, cel care reușise cele mai multe tacklinguri în turneu pentru România, a fost esențială. Timorați, copleșiți de miză, românii au făcut o primă repriză mai proastă chiar decît în fața Canadei! Au pierdut baloane ușoare, au ratat tacklinguri decisive, iar Italia a zburdat spre terenul nostru de țintă. În ciuda faptului că am avut posesia, că am atacat mai mult, greșelile ne-au costat.

Sarto a început seria eseurilor în minutul 10, au continuat Gori (24) și Tommaso Allan (39). Între acestea, românii au fost de multe ori la cîțiva centimetri de terenul de țintă al adversarei. Între minutele 30 și 35, "stejarii" nu au ieșit din 22-ul Italiei. La o primă fază au reușit 10 fixări, dar italienii s-au apărat incredibil!

"Macaronarii" greșeau, iar românii o luau de fiecare dată de la capăt cu repuneri din tușă sau grămezi ordonate. Alte faze, alte fixări, dar defensiva italienilor a fost la înălțime. Nimic de făcut, Aguero, Manici, Cittadini, linia întîi a Italiei, a rezistat ca la Piave, în Primul Război Mondial, contra armatei austro-ungare.

Revenirea "stejarilor"

În partea a doua, Italia a mai marcat un eseu, în care România a fost dominată în grămadă. Scorul a ajuns la 29-3 și problema învingătoarei nu se mai putea pune.

Mai era vorba de orgoliu și de mîndrie. Și "stejarii" au arătat că nu cedează. Italienii au schimbat liniile și am scăpat de Aguero, Manici, Cittadini. Jocul a început să se lege, nu am mai pierdut tușe și i-am dominat în grămadă. Și au început să curgă și eseurile. Mai întîi Adrian Apostol, apoi Vali Popîrlan și din nou aripa Adrian Apostol, care a făcut partida carierei sale în fața Italiei.

Ne-am apropiat la 32-22, cu Italia în corzi. Nu mai era însă nimic de făcut, Italia merge la turneul final din 2019, iar România rămîne cu satisfacția de a încheia o Cupă Mondială reuşită, poate cea mai bună din cele opt la care a participat.  

7 eseuria reușit România la Cupa Mondială din 2015, cele mai multe, egalînd astfel performanța din 2003. Atunci am marcat tot 7, dar 5 fuseseră realizate în jocul cu Namibia

ECHIPE

Italia   România
Aguero 1 Lazăr
Manici 2 Turaşvili
Cittadini 3 P. Ion
Geldenhuys 4 Popîrlan
Furno 5 Van Heerden
Minto 6 V. Ursache
Favaro 7 Lucaci
Zanni 8 Carpo
Gori 9 Calafeteanu
T. Allan 10 Wiringi
Venditti 11 Botezatu
Benvenuti 12 Fl. Vlaicu
Campagnaro 13 Kinikinilau
Sarto 14 Lemnaru
McLean 15 Fercu

Au mai jucat:

Giazzon 16 A. Rădoi
De Marchi 17 A. Ursache
Chistolini 18 Pungea
Bernabo 19 Antonescu
Vunisa 20 Burcea
Palazzani 21 Bratu
Canna 22 Apostol
Bacchin 23 Gal

Au punctat: Zanni 1e, Gori 1e, Sarto 1e, T. Allan 1e, 3t, 2lp / Apostol 2e, Popîrlan 1e, Fl. Vlaicu 2t, 1lp

România la Cupa Mondială:

  • 11-38    Franța
  • 10-44    Irlanda
  • 17-15    Canada
  • 22-32    Italia

CLASAMENT GRUPA D

1. Irlanda 3 3 0 0 14p
2. Franța 3 3 0 0 14p
3. Italia 4 2 0 2 10p
4. România 4 1 0 3 4p
5. Canada 4 0 0 4 0p

Cifrele meciului:

  • Tacklinguri: 148-55
  • Tacklinguri ratate: 9-22
  • Baloane recuperate: 8-7
  • Baloane recuperate din propria jumătate: 5-10
  • Metri parcurși cu mingea în posesie: 314-288
  • Ofsaiduri: 12-7
  • Posesie: 37-63
  • Dominare teritorială: 38-62

Se știu "sferturile"

Odată cu meciurile disputate ieri, ultimele din faza grupelor, s-au stabilit partidele din sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 2015. Singura mare surpriză e practic, una cunoscută de mult, necalificarea Angliei, țara gazdă.

În rest favoritele au acces între primele opt echipe ale lumii. De asemenea, echipele clasate pe locurile 3 în cele patru grupe, Anglia, Japonia, Georgia și Italia au obținut calificarea directă la Cupa Mondială din 2019.

Iată programul jocurilor din "sferturi":

  • 17 octombrie, 18:00    Africa de Sud-Țara Galilor
  • 17 octombrie, 22:00    Noua Zeelandă-Franța
  • 18 octombrie, 15:00    Irlanda-Argentina
  • 18 octombrie, 22:00    Australia-Scoția

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
ralffy_mr
ralffy_mr  •  12 Octombrie 2015, 12:52

Felicitari baietilor din Rugby..sunt mandru de ei... Toata atmosfera de la Rugby World Cup este senzationala... nu sunt huligani, lumea nu se imparte intre ratati si super eroi senzationali.. Echipele sunt fie invingatoare fie pierdante.. insa toate se bucura de respect si admiratie... la fel si fanii lor...

jalabert
jalabert  •  12 Octombrie 2015, 11:32

un turneu excelent facut de stejari. merita felicitarile ei si mai ales lynn howells.

khal_37
khal_37  •  12 Octombrie 2015, 11:20

Felicitari echipei nationale de rugby!!!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close