Articol de GSP - Publicat joi, 05 aprilie 2018 20:01
Federația Internațională de Rugby recomandă rejucarea partidei dintre Spania și Belgia, încheiată cu scorul de 18-10 în favoarea belgienilor, în urma căreia România a obținut biletele pentru Cupa Mondială din Japonia.
Scandalul legat de meciul dintre Belgia și Spania, 18-10, arbitrat de românul Vlad Iordăchescu, în urma căruia România a obținut calificarea la Cupa Mondială din 2019, este departe de a se fi terminat. Federația Internațională de Rugby a analizat cazul și recomandă ca partidă să fie rejucată.
" World Rugby a fost îngrijorată profund de circumstanţele legate de meciul Belgia-Spania, decisiv în cadrul calificării la Cupa Mondială. Mai exact, îngrijorările sunt legate de procesul şi percepţia numirii de către Rugby Europe a unei brigăzi de arbitri care nu era neutră în contextul calificării şi că nu s-a acţionat în raport cu rezervele exprimate de Spania cu privire la delegare.
World Rugby recunoaşte responsabilitatea Rugby Europe de a analiza evenimentele din propria competiţie, însă având în vedere contextul şi semnificaţia meciului a acţionat imediat pentru a solicita informaţii de la Rugby Europe şi federaţiile participante cu privire la problemele semnalate. Luând în considerare toate informaţiile disponibile, Comitetul Executiv al World Rugby şi Board-ul Rugby World Cup au considerat că o rejucare a fi în interesul sportului", scrie în comunicatul World Rugby.
Dacă partida se va rejuca și se impune Spania, echipa noastră va trebui să treacă peste meciurile de baraj.
Vezi și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!