Articol de Marian Ursescu - Publicat duminica, 30 august 2020 17:38 / Actualizat duminica, 30 august 2020 21:26
SCM Timișoara a trecut cu 57-15 de Tomitanii Constanța, iar Dinamo s-a impus în fața Universității Cluj, 20-13. Cele două s-au calificat în semifinalele Superligii Naționale.
- În semifinale, SCM Timișoara va întâlni Steaua, iar Dinamo o va avea ca adversară pe Știința Baia Mare.
După 10 luni de pauză forțată, din cauza pandemiei de coronavirus, rugbyul și-a reintrat în drepturi. Sâmbătă și duminică, pe Stadionul Noua din Brașov s-au disputat barajele pentru semifinalele campionatului.
SCM Timișoara nu a avut niciun fel de emoții împotriva dobrogenilor de la Tomitanii, în meciul de sâmbătă. Echipa lui Valentin Calafeteanu s-a impus clar cu 57-15, reușind nu mai puțin de 9 eseuri, față de doar două ale adversarilor. Încă de la pauză bănățenii aveau un avantaj liniștitor: 38-8. Partida a însemnat debutul ca antrenor pentru fostul internațional Valentin Calafeteanu, dar și revenirea în campionatul intern a lui Mihăiță Lazăr.
Dinamo e în semifinale
Cel de-al doilea meci, de duminică, a fost mult mai echilibrat. Dinamo a condus în permanență, dar Universitatea a egalat mereu. Totul s-a decis în ultimele secunde, la scorul de 13-13. Presiunea constantă a ”buldogilor” s-a materializat și Dinamo a marcat eseul victoriei, unul trasnformat, care a stabilit scorul final: 20-13.
Citește și alte știri despre sportul românesc:
Potaissa Turda învinsă acasă, Dobrogea Sud Constanța ca și calificată!