Articol de GSP - Publicat sambata, 01 mai 2021 17:49 / Actualizat sambata, 01 mai 2021 20:56
Ucraineanul Aleksandr Dolgopolov s-a retras din tenis la 32 de ani, din cauza accidentărilor.
Născut la Kiev în noiembrie 1988, Dologopolov a anunțat că se retrage, fiind măcinat de accidentări. Pe 14 mai 2018 a jucat ultimul meci, contra lui Djokovic, la Roma, iar la trei luni după acea partidă a suferit o operație la încheietura mâinii drepte, după care nu și-a mai reveni niciodată.
Ulterior, a mai fost operat o dată, iar revenirea pe teren s-a tot amânat.
Aleksandr Dolgopolov se retrage din tenis: „Nu am bătut recorduri, dar sper că am plăcut ochiului”
Astfel, Dolgopolov a decis să se retragă: „Sper că a fost plăcut să mă urmăriți. Nu am bătut niciun record în tenis, dar sper că am prestat un tenis plăcut ochiului. M-am accidentat în Australia, când am simțit o durere la încheietură, dar nu a fost nimic grav. Nu mi-am dat seama că ar putea fi finalul carierei mele. Am încercat timp de doi ani să reveni, dar încă am dureri”, a spus Dolgopolov pentru atptour.com.
Dolgopolov a devenit profesionist în 2006 și a câștiga 3 titluri în carieră. Cea mai bună poziție a carierei a ocupat-o în ianuarie 2012, când s-a afla pe 13.
7.125.771 $a strâns Dolgopolov în carieră
Roger Federer, mesaj pentru Dolgopolov
După anunțul retragerii, Dolgopolov a primit un mesaj emoționant de la Roger Federer, marele campion elvețian.
„Felicitări pentru o carieră excelentă. Îți mulțumesc pentru momentele amuzante din timpul antrenamentelor. Mereu a fost o plăcere să te urmăresc, dar știai asta deja. Ai grijă de tine. Sper să ne revedem curând. Toate cele bune, Dog”, i-a scris Roger lui Dolgopolov.
VIDEO Cele mai tari momente din cariera lui Dolgopolov
Citește mai multe știri din tenis:
Decizie-bombă a lui Novak Djokovic: liderul mondial sare peste turneul de la Madrid