Articol de GSP - Publicat marti, 26 martie 2019 23:11
Estona Anett Kontaveit (19 WTA) a trecut de taiwaneza Su-Wei Hsieh (27 WTA) și s-a calificat în semifinalele turneului de la Miami.
- Simona Halep - Qiang Wang se joacă miercuri, la o oră ce urmează a fi anunțată de organizatori, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe TV Digi Sport.
Hsieh, jucătoarea care a impresionat-o pe Halep cu evoluțiile din această săptămână, și-a continuat marșul triumfal încă un set și trei game-uri. A câștigat categoric actul de debut, scor 6-3, după doar 33 de minute, apoi a reușit un break rapid în setul secund. Kontaveit a revenit și a împins meciul într-un decisiv dramatic. Taiwaneza Hsieh s-a desprins la 4-0, apoi a avut 5-3 și o șansă de a servi pentru meci, dar a clacat.
Kontaveit va juca în turul următor împotriva câștigătoarei din duelul Petra Kvitova (2 WTA) - Ashleigh Barty (11 WTA). Cele două se înfruntă la noapte, în jurul orei 01:30.
Celelalte două sferturi de finală, din jumătatea inferioară, se joacă mâine între Simona Halep (3 WTA) - Qiang Wang (18 WTA) și Karolina Pliskova (7 WTA) - Martketa Vondrousova (59 WTA).
Kontaveit a trecut în optimi de Andreescu