SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN 2020

AUSTRALIAN OPEN 2020 // 3 surprize notabile în prima zi de la Melbourne: primii favoriți care au plecat acasă

Articol de GSP - Publicat luni, 20 ianuarie 2020 14:51

Australian Open 2020 a adus încă din prima zi de concurs câteva surprize notabile, atât pe tabloul feminin cât și pe cel masculin. 

- La băieți, surpriza zilei a fost reprezentată de eliminarea canadianului Denis Shapovalov (20 de ani, foto principală), al 13-lea favorit al competiției de la Melbourne. Canadianul a pierdut în patru seturi în fața maghiarului Marton Fucsovic (27 de ani, 67 ATP), scor 3-6, 7-6, 1-6, 6-7.  

- Un alt cap de serie de pe tabloul masculin a fost nevoit să-și facă bagajele. Nerefăcut încă după o problematică serie de accidentări, croatul Borna Coric (23 de ani, 28 ATP) a pierdut în minimum de seturi în fața lui Sam Querrey (32 de ani, 45 ATP), scor 3-6, 4-6, 4-6.  

- Pe tabloul feminin, o surpriză notabilă a fost eliminarea lui Sloane Stephens (26 de ani, 27 WTA). Fosta adversară a Simonei Halep din finala de la Roland Garros 2018 a cedat în primul tur în fața chinezoaicei Shuai Zhang (30 de ani, 35 WTA), scor 6-2, 5-7, 2-6. Americanca a condus cu 6-2 și 5-4, a avut serviciul, dar a cedat până la urmă setul și meciul. 

  • Sursă foto: Guliver/Getty Images

Conferință de presă Serena Williams după calificarea în turul secund

Vezi și: 

SPECIAL GSP 5 întrebări înainte de Australian Open 2020: ce pregătește Simona Halep și cât rezistă Serena Williams? Îl egalează Rafael Nadal pe Roger Federer?

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Handbal
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Gigi Becali a văzut lista lui Mircea Lucescu și a reacționat: „El e cel mai bun din România!”
Nationala
Gigi Becali a văzut lista lui Mircea Lucescu și a reacționat: „El e cel mai bun din România!”
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Nationala
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează