Articol de GSP - Publicat joi, 18 ianuarie 2018 10:20
Simona Halep a trecut ușor de Eugenie Bouchard, în turul secund de la Australian Open 2018, scor 6-2, 6-2. Ce am învățat din acest meci?
- Simona Halep o va înfrunta în turul 3 pe Lauren Davis (76 WTA), care a învins-o pe Andrea Petkovic, scor 4-6, 6-0, 6-0.
1. Glezna! Care gleznă?!
Toți fanii Simonei au căscat ochii încă din primele gameuri pentru a observa orice dificultate în deplasarea jucătoarei noastre din cauza accidentării la glezna stângă suferită în primul tur. Dar Simona Halep a părut foarte stabilă în schimburi. A alergat mult, variat, nu a părut sub presiune, a preluat mingea rapid, ceea ce a însemnat o deplasare bună. Dacă are în continuare probleme cu glezna, Simona maschează foarte bine.
2. Incisivitate, determinare, serviciu
În fața unei jucătoare care nu a știut exact ce vrea să facă pe teren, Simona a răspuns cu autoritate. S-a apărat perfect, a urcat de câteva ori la fileu și a închis punctele, s-a menținut atentă pe forehand și la serviciu, în ciuda unor oscilații la începutul fiecărui set. Iar atitudinea a fost ideală. Cu pumnul strâns după fiecare reușită muncită, Simona a părut decisă să evite "distracția", "meciurile frumoase" care se încheie trist. "Am simțit mingea, am deschis terenul, m-am simțit bine", a explicat Simona la final.
16 lovituri câștigătoarea avut Simona Halep contra lui Eugenie Bouchard, un număr important pentru o victorie în două seturi
63%a avut procentajul la primul serviciu Simona Halep
3. Căldură mare
Juan Martin del Potro l-a eliminat într-un meci foarte disputat pe Karen Khachanov, scor 6-4, 7-6 (4), 6-7 (0), 6-4, iar după aceea a spus în fața microfoanelor că a avut de îndurat o căldură infernală. Au fost 37 de grade Celsius la Melbourne, dar Simona, pe arena Margaret Court, nu a părut afectată de temperatură, ceea ce este o veste bună într-un mediu care devine din ce în ce mai ostil pentru tenisul profesionist.
BONUS: Cum o fi jucat Eugenie Bouchard o finală de Grand Slam?
Jucătoarea din Canada pare complet ieșită din circuit. Slabă la serviciu, ezitantă în puncte, Bouchard a fost dominată la toate capitolele de Simona Halep. În 2014, Bouchard făcea două semifinale de Grand Slam și o finală la Wimbledon. Mai e vreo șansă să ajungă vreodată în asemenea postură? Judecând doar după meciul de astăzi, deși are doar 23 de ani, răspunsul e destul de clar.
Alte articole importante de azi la Australian Open:


