Articol de Dan Bâra - Publicat duminica, 19 aprilie 2020 13:11
Ministrul Sportului din Austria, Werner Kogler, a făcut marele anunț! De la 1 mai, o serie de sporturi individuale vor fi permise, printre acestea numărându-se tenisul și golful.
De asemenea, pistele de atletism, terenurile de tenis sau de golf, centrele hipice, cluburile de ski şi poligoane de tragere şi de tir cu arcul își reiau activitatea. Conform estimărilor, aproximativ 600 de sportivi vor reîncepe antrenamentele.
Tenismanul Dominic Thiem, numărul 3 ATP, a reacționat la auzul veștii: ”Sunt nişte veşti incredibile. Abia aştept să revin pe teren. Până atunci, mă voi menţine în formă. Circuitul nu va fi reluat prea curând şi nimeni nu se poate antrena pentru atât de mult timp. O lună de pregătire îmi va ajunge pentru a reveni la forma de dinainte de acest moment. Voi fi fericit dacă turneele se vor relua. Îmi lipseşte tenisul, de abia aştept să joc la nivel ridicat din nou”.
Austria a înregistrat până acum 393 de decese cauzate de Coronavirus, iar în urmă cu câteva zile a redeschis parcurile și micile magazine.
MESAJ. Medicilor, asistentelor, infirmierelor și întregului personal medical: RESPECT!
Citește mai multe știri despre fotbal internațional:
La Newcastle, ca la Viitorul? Ce cotă are noul patron să antreneze chiar el echipa