SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

Ce mutare ar fi! Toni Nadal nu ar ezita să-l antreneze pe Novak Djokovici: "E greu să refuzi un număr 1"

FOTO: Guliver/ Getty Images
FOTO: Guliver/ Getty Images

Articol de GSP - Publicat vineri, 27 aprilie 2018 20:48

Toni Nadal (57 de ani), antrenorul care l-a pregătit pe Raael Nadal din 1990 și până în 2017, a lansat o informație care a intrigat lumea tenisului. Într-un interviu acordat presei din Spania, acesta a afirmat că nu ar ezita să-l antreneze pe Novak Djokovici (30 de ani, 12 ATP), în cazul în care sârbul ar apela la serviciile sale. 

"E greu să refuzi un număr 1 mondial. Aș fi dispus să călătoresc cu el la cel puțin un turneu, dacă este o persoană educată.

Nu aș merge cu el până la capăt, cum am făcut-o cu Rafael. Dar nu se va întâmpla niciodată să mă contacteze", a declarat Toni Nadal, într-un interviu acordat publicației La Vanguardia. 

Toni Nadal a încetat colaborarea cu nepotul său la finalul anului trecut, locul acestuia fiind luat de Carlos Moya. În prezent, Toni antrenează copiii de la Academia Rafael Nadal

Novak Djokovic se află într-o criză profundă de formă. Sârbul a fost eliminat în turul secund la Barcelona și întârzie să revină la evoluțiile de dinainte de accidentarea care l-a ținut pe bară între iulie 2017 și ianuarie 2018.

Sârbul a renunțat recent la parteneriatele cu antrenorii Andre Agassi și Radek Stepanek. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Handbal
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Gigi Becali a văzut lista lui Mircea Lucescu și a reacționat: „El e cel mai bun din România!”
Nationala
Gigi Becali a văzut lista lui Mircea Lucescu și a reacționat: „El e cel mai bun din România!”
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Nationala
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (3)
10204503677230697
Dinu Androniuc  •  27 Aprilie 2018, 23:27

Mare problema a lui Jokerul a fost si este alipirea lui langa GURU Pepe Imaz,cel care la luat ca elev pe fratele Jokerului!....A intrat intr un cerc dubios,iar cand ajungi sa te conduca Pepe Imaz,guru al Spaniei,e clar ca ai devenit irecuperabil....! Asta a fost si motivul pentru care Agassi a declarat ca au pareri total diferite pentru a mai colabora! Alta problema e ca Jokerul a renuntat la dopaj....din frica sau de buna voie....nu se stie....Evident pentru oricine ca de 2 ani de zile de cand a pierdut cu Querry la Wimbledon.....jokerul e pe topogan....Nu mai poate alerga....si....deja...a devenit jucator de pluton....Asta cu accidentarile....e pentru fraieri....!.....Pacat de el

valeri_gazaev
valeri_gazaev  •  27 Aprilie 2018, 21:46

E de cateva zile "stirea", dar nu se pune problema. Djokovic s-a intors la Vajda , iar Toni Nadal e fericit sa antreneze la Academia lui Rafa din Mallorca

valyomanyd
valyomanyd  •  27 Aprilie 2018, 21:46

Ați ajuns rău de tot dacă faceți articole după glumele unora !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează