Corespondență de la specialistul GSP Roxana Fleșeru, singurul ziarist român acreditat la Wimbledon » Iarbă, amintiri şi români: povestiri despre primele experiențe ale jucătorilor de la Wimbledon

"Prima oară cînd am văzut iarba am fost total confuz, semăna cu un covor şi nu credeam că se poate juca pe ea. Nici nu înţelegeam care e tenisul adevărat, cel jucat pe iarbă sau cel de pe zgură", a povestit Ilie Năstase în cartea sa autobiografică.

Finalist la Wimbledon de două ori, în 1972 şi 1976, el a reuşit să cîştige un turneu de Mare Şlem pe această suprafaţă, la US Open în 1972.

Pe vremea lui Năstase, trei dintre cele patru competiţii de Mare Şlem se jucau pe supraţa verde. Acum au rămas doar cinci săptămîni pe an, dintre care două de Wimbledon.

Cum s-au simţit jucătorii români de la această ediţie a turneului de la Londra cînd au jucat prima oară pe iarbă şi cum li s-a părut? Ce le place la competiţia de la All England Club?  Care sînt provocările acestei suprafeţe? Totul în rîndurile de mai jos.

Simona Halep: Căpşune fără frişcă

"Prima oară cînd am jucat pe iarbă, la juniori, cred că am făcut turul al treilea, am simţit că e diferită de toate celelalte. Este mult mai rapidă, mingea nu sare aproape deloc şi dacă sare, uneori o face prost. Returul este foarte important, dar este foarte greu să returnezi dacă joci cu o fată înaltă. Trebuie să înveţi un pic jocul pe iarbă pentru că este un alt stil decît pe celelalte suprafeţe", a spus Simona.

Ea şi-a amintit cu plăcere de anul trecut, cînd a ajuns pînă în semifinale, reuşind cea mai bună performanţă a unei românce la Londra. "Am jucat un tenis bun pe iarbă şi am încredere că o s-o mai fac". A 3-a jucătoare a lumii nu poate să rateze una dintre emblemele acestei competiţii, căpşunele cu frişcă.  "Le-am gustat, dar fără frişcă pentru că nu-mi place".  

"Am amintiri frumoase pe iarbă. Cred eu că este o suprafaţă bună pentru mine. Dacă am pierdut anul acesta nu înseamnă că nu e suprafaţa frumoasă, mă simt bine pe ea şi încerc să progresez cît mai mult"

"E un turneu deosebit. Sînt reguli foarte stricte, cum ar fi să joci în alb, nu sînt sponsori pe lîngă teren. Totul e verde, multe flori. Totul e natural la Wimbledon"

Irina Begu: Undeva la mijloc

Pentru Irina primele amintiri verzi se leagă de locul unde se joacă meciurile din calificări, adică la Roehampton, în 2009. "Atunci nu avem atît de mult feelingul acela de a juca la un Grand Slam şi cînd am ajuns la All England Club am avut un sentiment foarte plăcut". Irina a fost pentru prima oară pe tablou la Wimbledon în 2011. 

"Sînt unele jucătoare cărora li se potriveşte foarte mult stilul de pe iarbă, altora, nu! Eu sînt undeva la mijloc, înspre bine. Sper ca de la an la an să mă acomodez în plus şi să ajung într-un moment în care să spun că îmi place foarte mult iarba", a spus Irina.

Anul acesta, ea a atins cea mai bună performanţă la Wimbledon, ajungînd în turul al treilea.

"Nu numai românilor le e greu să joace pe iarbă, cred că e valabil pentru şaptezeci la sută dintre jucători. Sînt cinci săptămîni pe an şi nici nu ştii dacă îţi place sau nu-ţi place"

Andreea Mitu: "Îmi place mai mult zgura"

De Wimbledon se leagă unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei Andreei Mitu. Aici, ea a intrat pentru prima oară pe tabloul de simplu al unui turneu de Mare Şlem.

Se întîmpla în 2014, cînd se hotărîse să renunţe la tenis, dar iarba a întors-o din drum şi acum e în Top 100. A fost eliminată încă din primul tur în 2015.

"Toată lumea se aştepta ca eu să egalez la Wimbledon rezultatul de la Roland Garros, dar concluzia experienţei de anul acesta e că îmi place mai mult zgura", a spus ea.

"Abia acum doi ani am jucat prima oară pe iarbă. Mi se pare o loterie jocul pe această suprafaţă.  E cu totul altceva, mingea nu sare, trebuie să returnezi bine. Abia în timp capeţi experienţă"

Monica Niculescu: "E o suprafaţă dificilă"

Monica Niculescu, cea care joacă azi pentru un loc în sferturile de finală, s-a împăcat, în sfîrşit, cu această suprafaţă. "E foarte greu să joci pe iarbă. Nu pot spune nici că-mi place, nici că-mi displace. E o suprafaţă dificilă, trebuie să vii în faţă, să fii agresiv.  Mulţi mi-au spus că se potriveşte cu stilul meu, dar nu prea am avut rezultate pe iarbă pînă anul acesta, cînd am ajuns pînă în finală la Nottingham", a spus ea. Primul meci pe tabloul principal de la Wimbledon l-a jucat în 2009.

"Pe iarbă, dacă nu loveşti mingea în faţă şi ai dubii nu merge"

Alexandra Dulgheru: "Îmi place mult"

Piti şi-a dorit mult să joace bine la Wimbledon, dar vechile accidentări au început să-i facă din nou zile grele. "Îmi place foarte mult iarba, la juniori am avut aici finală la dublu", şi-a amintit ea.

În 2006 a făcut pereche cu ucraineanca Antoniciuk, dar au pierdut în faţa Anastasiei Pavliucenkova şi a Alisei Kleibanova cu 6-1, 6-2. "E un alt stil de joc, trebuie să ai răbdare, poţi să faci multe lucruri pe care nu le poţi dezvolta pe alte suprafeţe". Cea mai bună performanţă a ei e atingerea turului al treilea.

Raluca Olaru: "A fost ciudat"

Raluca Olaru încearcă să-şi găsească o parteneră stabilă pentru a progresa la dublu. La această ediţie a jucat cu chinezoaica Liang şi au fost eliminate încă din primul tur. Ea continuă însă competiţia la dublu mixt. "A fost foarte ciudat cînd am jucat prima oară pe iarbă. Era la juniori, tocmai făcusem finală la Roland Garros la dublu. Dar pe măsură ce trec anii, mă simt din ce mai bine pe ea".

"Uzura fizică este mult mai mare pe iarbă, efortul fizic e mult mai intens. Încălţările sînt diferite, noroc că avem aceste crampoane pentru că altfel am aluneca rău"

Horia Tecău: "Experienţa de la juniori a lăsat urme adînci"

Horia Tecău a cîştigat de două ori la All England Club în proba de dublu, alături de Florin Mergea, în 2002 şi 2003.

La începutul anilor 2000, doi puşti au surprins România cu victoriile lor la Wimbledon. Li se contura un viitor strălucitor. Trecerea la seniori a fost una cu multe greutăţi. Horia a fost primul care şi-a găsit drumul şi a ales să joace doar la dublu. A fost răsplătit cu trei finale pe iarbă la All England Club.

- Horia, tu şi Florin mai jucaserăţi pe iarbă înainte să cîştigaţi titlul la juniori?
- Am jucat un turneu pregătitor. Atunci eu şi Florin călătoream împreună, ţin minte că ne antrenam pe un teren de iarbă sintetică, mi-a plăcut mult încă de la început pentru că făceam serviciu-voleu, cîştigam multe puncte cu serviciul, mi s-a potrivit.  Apoi am jucat la Roehampton, atunci cred că l-am învins şi pe Andy Murray, bine, era cu zece ani mai mic decît mine (rîde).

- Tresari cînd treci pe lîngă Terenul Central şi-ţi vezi numele pe panoul de onoare?
- Mai tresar, şi doi ani la rînd, oricum acea experienţă de la juniori a lăsat urme adînci pentru că atunci cînd am revenit aici, în 2009, alături de Andrei Pavel, mă simţeam ca şi cum nu aş fi făcut nici o pauză.

- Apoi au venit cele trei finale de la seniori. Te mai gîndeşti la ele?
- Multă lume zice: ce păcat că ai pierdut trei finale, dar eu nu am rămas numai cu asta, ci şi cu meciurile pe care le-am parcurs pînă acolo, partide spectaculoase în care am întors.  

- Vă pregăţiţi altfel avînd în vedere că doar la Cupa Davis mai jucaţi în sistemul trei din cinci?
- Trebuie să începem antrenamente de rezistenţă. Trebuie să dozezi altfel efortul decît în restul anului, trebuie să începi în forţă şi să termini la fel, pe cînd aici trebuie să ai grijă să nu consumi prea multă energie la început, dar nici să o laşi prea moale.

Florin Mergea: "Să cîştigi Wimbledonul era ca şi cum ai deveni acum numărul unu"

Florin Mergea are amintiri plăcute de la All England Club, el impunîndu-se atît la simplu, cît şi la dublu în proba de juniori.

Lîngă un perete de iederă, pe una dintre laturile Centralului, sînt patru tăblii verzi unde se găsesc numele campionilor la juniori. Alături de Stefan Edberg, Ivan Lendl, Roger Federer se află şi doi români, Răzvan Sabău şi Florin Mergea.

Spectatorii îşi fac poze lîngă cei care au fost copiii-minune. Unii au reuşit să confirme, alţii nu. Florin a înţeles mai tîrziu ce îşi doreşte şi acum se bucură de toate lucrurile care i se întîmplă.

- Florin, cum te simţi cînd revii la All England Club avînd în vedere toate performanţele de la juniori?
- Extraordinar, mai ales că am cîştigat de trei ori aici. Acum am un partener care joacă foarte bine pe iarbă, asta e suprafaţa lui favorită, se vede că ne înţelegem bine. Cred că este un format destul de bun, se vede cine joacă mai bine în ziua aceea, indiferent că începi mai prost sau mai bine, ai timp să te reglezi şi să faci treabă.

- Ce sentimente te încearcă atunci cînd treci pe lîngă panoul de onoare de lîngă Terenul Central?
- Recunosc că tresar. E prima dată cînd sînt aici cu fizioterapeutul meu, Florin Mihalache, şi a vrut şi el să vadă unde e numele meu. E un sentiment plăcut să revin aici.

- Ce-ţi mai aminteşti din acea perioadă?
- În anul în care am cîştigat și la simplu, şi la dublu, fiecare zi a fost la fel, aceeaşi rutină, în fiecare dimineaţă ne trezeam la şapte şi făceam acelaşi lucru, eram atunci cu echipa ITF-ului, mergeam la înviorare. Sînt amintiri frumoase, care s-au terminat şi cu bine atunci. A fost un rezultat extraordinar, mai ales de unde veneam, nu era nici un ajutor în România, să cîştigi Wimbledonul era ca şi cum ai deveni acum numărul unu în lume.

- Dar cum de ai reuşit să joci aşa bine pe iarbă?
- Cît eram mic, iarna mă antrenam pe duşumea vopsită, o suprafaţă mult mai rapidă decît iarba, de acolo mi se trage. În plus, am fost şi un jucător agresiv tot timpul. Pe iarbă ori te simţi bine, ori nu te simţi bine, nu prea există cale de mijloc, pur şi simplu mi-a plăcut de la început.

- Ce i-ai spune acum, după ai adunat atîta experienţă, puştiului de atunci?
- I-aş spune să nu mai asculte de nimeni şi să facă ce trebuia să facă. Exact ce fac acum puteam să fac şi atunci dacă aveam linişte necesară, chiar mai mult.