Corespondenţă din Franţa » Parisul românilor » Roland Garros este turneul de Mare Şlem preferat al jucătorilor din ţara noastră: avem două trofee la seniori

O dimineaţă ploioasă în Paris. Ca multe altele peste an. Străzi lucioase, cu un aer amestecat de frunze şi de fum de motocicletă. La televiziuni, matinalele sînt înţesate cu discuţii politice.

Frontul Naţional a cîştigat alegerile pentru Parlamentul European, ceva ce acum multă vreme părea un moft extremist a ajuns realitate. Se schimbă lucruri în jur, lumea e în mişcare, chiar dacă uneori nu ştie încotro. Sau pentru ce.

În Paris, cel puţin, există însă o direcţie sigură. E marcată încă din staţia de metrou Porte d'Auteuil, pe pavajul tocit, sub paşii sutelor de oameni care trec zilnic pe acolo. Are forma şi culoarea unei mingi de tenis şi pe ea scrie Roland Garros 2014. Într-acolo se îndreaptă mulţimea colorată, echipată cu umbrele, hanorace subţiri şi rucsacuri.

Iubire tricoloră

Turneul, al doilea de Mare Şlem al anului, a început duminică, iar ieri a întîmpinat prima zi complicată, din cauza ploii. La coada pentru intrarea pe poarta I, lungă cît n-o încape privirea, se aude o voce în română, vorbind la telefon: "Da, sînt aici, am ajuns! Ne vedem acolo!".

Cumva, românii iubesc Roland Garros-ul peste oricare alt turneu major. Mai mult decît iarba londoneză care i-a refuzat în 1973 încoronarea lui Ilie Năstase, deşi avusese sceptrul în palme pînă-n ultima clipă.

Mai mult decît hardul american, deşi acolo cucerea acelaşi Năstase primul titlu de Mare Şlem al unui român, în 1972. Şi clar mai mult decît hard-ul australian, prea îndepărtat, prea puţin generos cu noi.

Legătură de zgură

Roland Garros-ul, în schimb, e altceva. E atracţia dintotdeauna a Parisului, oraşul european în care orice compatriot îşi doreşte să ajungă măcar o dată. E urma de orgoliu, ca Bucureştiul să fi fost numit în perioada interbelică Micul Paris, care zoreşte într-acolo.

E magnetul bicolor al culturii şi al boemei. Luvru şi o cafenea şic, unde bei cea mai bună cafe au lait din lume. Arcul de Triumf şi un bistro care-ţi înmoaie prînzul cu un strop de vin roşu. Turnul Eiffel şi acele boutique-uri micuţe în care găseşti haine unice, foarte cochete.

Şi mai e ceva: tenisul. Roland Garros-ul. Întîlnirea anuală cu cea mai frumoasă zgură din lume. Iar românilor le place zgura. E, ca în multe alte ţări europene, suprafaţa cea mai familiară.

Cele mai multe terenuri sînt roşii şi la noi, competiţiile le organizăm tot pe praful cărămiziu. Iar jucătorii români au avut întotdeauna o slăbiciune profitabilă pentru zgură. Şi pentru Paris deoarece Roland Garros-ul ne-a oferit, de-a lungul timpului, cele mai frumoase performanţe.

Oraşul victoriilor

Aici a cucerit Ilie Năstase titlul, în 1973, fără să piardă vreun set. Era, pe atunci, la vîrful măririi sale, iar pe covorul roşu talentul lui se exprima liber, plin de fantezie. Aici a devenit Virginia Ruzici prima campioană a României într-un turneu de Mare Şlem, în 1978, an în care cîştiga titlul şi la dublu şi juca şi finala de dublu mixt.

În 1977, Florenţa Mihai disputa finala, iar un an înainte şi ea, şi Virginia ajungeau în semifinale. Două românce în penultima fază a unui asemenea concurs, unde se mai poate asta decît la Paris?

Mai tîrziu, aproape tot ce s-a întîmplat important pentru români la nivel ridicat s-a întîmplat la Roland Garros. Seturile smulse de Segărceanu lui McEnroe (da, a existat şi această unitate de măsură!). Apoi, sfertul de finală neaşteptat al lui Adrian Voinea, din 1995, victoria asupra lui Boris Becker într-o zi umedă, cu zgură grea, alunecoasă.

Sfertul lui Andrei Pavel din 2002 şi frumoasa poveste a drumului pînă-n Germania, pentru a asista la naşterea fiului său. Sfertul de finală al lui Victor Hănescu din 2005, cu victoria asupra lui Nalbandian pe Terenul Central. Sfertul de finală al Soranei Cîrstea din 2009 şi emoţiile dense, de 9-7 în decisiv, ale optimii cu Jankovici.

Juniori de succes

Victoriile la juniori, Mariana Simionescu, Andrei Pavel, Spîrlea şi Dragomir la dublu, Simona Halep, finalele, semifinalele au fost, multe dintre ele, aici.
Iar acum, speranţele se leagă tot de Paris, de zgură, de Roland Garros. Şi de Simona Halep, jucătoarea română cea mai iubită a momentului, pe care lumea o vede avansînd mult la ediţia actuală. Chiar cîştigătoare.

"Da, sînt aici, am ajuns! Ne vedem acolo!". Dacă e să se întîmple ceva important, se va întîmpla la Paris. În inima zgurii. Românii chiar cred asta. O anunţă din tribune, cu steagurile lor tricolore, între o fugă la Luvru şi o eşarfă senzaţională cumpărată dintr-un magazin micuţ, pe o stradă micuţă, aşa cum numai aici găseşti. Alegerile au trecut, au fost făcute, Roland Garros e tot aici.