SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL DE LA MADRID

Corespondență din Spania » Halep și-a evaluat jocul din turneul de la Madrid: Simona de nota 9,5

Halep, alături de trofeul cucerit la Madrid
Halep, alături de trofeul cucerit la Madrid

Articol de , - Publicat luni, 09 mai 2016 00:00

Așa și-a evaluat Halep jocul în săptămâna care a dus-o spre al doilea titlu Premier Mandatory din carieră.

Fericirea a avut sâmbătă seară, pentru câteva ore bune, chipul Simonei Halep. Pe teren, imediat după ce a cucerit al 12-lea trofeu al carierei, în îmbrățișările cu cei din loja sa, Darren Cahill și Andrei Cociașu, la conferința de presă, în vizita făcută în sala voluntarilor împreună cu trofeul.

Zâmbet neîntrerupt, strălucire în ochi, dispoziție glumeață. Acest nou titlu o include într-un club foarte restrâns, al celor care au câștigat măcar două turnee din categoria Premier Mandatory, una care a apărut în 2009.

Pe scurta listă se află nume importante ale ultimilor ani, trei foști lideri mondiali, Serena Williams, Azarenka și Wozniacki, respectiv trei câștigătoare de Mare Șlem, Serena, Vika, Petra Kvitova. Sunt doar patru asemenea concursuri într-un an, ceea ce le face și mai greu de capturat.

Triumf prin luptă

Pentru Simona, cele două succese s-au legat, deși la distanță de un an și două luni. Întâi a fost Indian Wells, în martie 2015, zilele trecute a venit Madridul 2016. Suprafețe diferite, hard, respectiv zgură, continente diferite, America de Nord, apoi Europa, dar și o percepție diferită a româncei asupra lor.

La Indian Wells a avut 4 meciuri din 5 de trei seturi, în trei dintre ele, inclusiv finala, fiind obligată să revină de la 0-1. "Nu știu cum am câștigat pentru că nu am jucat cel mai bun tenis al meu", declara ea imediat după izbândă. "Am vrut însă să lupt până la ultimul punct. Se poate întâmpla și așa".

Triumf prin joc

În săptămâna de la Madrid, lucrurile s-au situat la polul opus. Din cinci meciuri, unul singur s-a dus în maximum de seturi, cel cu Irina Begu, din sferturile de finală. În rest, a defilat, indiferent de fază sau de adversară, pierzând cel mult 4 game-uri într-un act.

"Am simțit că am câștigat acest turneu cu jocul meu, că am dominat. Nu am primit nimic cadou sau ușor. Mi-am făcut treaba și a mers bine. De fapt, la Madrid am jucat cel mai bun tenis al meu. Dacă ar fi să-mi dau o notă, ar fi 9,5. Încă nu sunt de 10, dar este un sentiment extraordinar și vreau să-l duc mai departe cu mine cât mai mult", a spus ea.

Halep a elaborat și o explicație pentru această săptămână atât de profitabilă. Întâi, a depășit cu bine momentul de panică pe care l-a traversat la Stuttgart, în timpul meciului cu Laura Siegemund. "Cred că a fost din cauza stresului, am avut un blocaj emoțional, nu puteam să respir și să-mi controlez corpul", a rememorat ea momentele grele.

Venind în Spania și reunindu-se cu Darren Cahill, a trecut la un alt gen de antrenamente, la fel de intense, dar mai lungi. Nu sunt favoritele ei, dar a înțeles că aceasta e calea de a progresa și de a se relaxa.

În plus, pentru liniștea ei, a mai luat o decizie care a avut un rezultat benefic: aproape a golit loja proprie, reținându-i acolo doar pe Cahill și pe Cociașu. "A fost hotărârea mea, așa am simțit că e mai bine pentru mine. Mereu am făcut ce am simțit. O să mențin acest lucru, cred că e relaxant și mai liniștitor pentru mine".

Tactică adaptabilă

Simona a demonstrat în această săptămână și că își poate adapta foarte bine jocul în funcție de adversară, aplicând cu strictețe tactica stabilită dinainte împreună cu antrenorul. Mai multă creativitate pe teren, mai puțină forță când a fost nevoie și un serviciu variat, dar și un procentaj stabil.

A fost o săptămână magică și lumea începe să vorbească din nou despre Simona ca despre o pretendentă la titlul de la Roland Garros. Asta după ce începutul de an, marcat de accidentări și de nesiguranță, o scosese din conul de lumină. A fost o săptămână care a arătat că în tenis - sau în sport, în general, poți să te restartezi oricând și să atingi vârfurile cele mai înalte.

"Sunt foarte fericită pentru felul în care am jucat. Vreau să-mi îmbunătățesc și mai mult jocul, dar în direcția din săptămâna de la Madrid. E un joc care se potrivește corpului meu, iar dacă am câștigat turneul, înseamnă că am jucat bine"
Simona Halep

"Simt că am făcut un progres mare în joc, sunt mai agresivă, lovesc mai bine mingea și am un joc de zgură foarte bun. Serviciul mi-a mers bine, returul la fel, per total, a fost bine și sper să rămână așa"
Simona Halep

912.900 €a primit Simona Halep pentru succesul de la Madrid

Indian Wells 2015

turul 1 bye    
turul 2 Daria Gavrilova 106 WTA 2-6, 6-1, 6-2
turul 3 Varvara Lepchenko 31 WTA 6-1, 3-6, 6-1
optimi Karolina Pliskova 15 WTA 6-4, 6-4
sferturi Carla Suarez Navarro 13 WTA 5-7, 6-1, 6-1
semifinale Serena Williams 1 WTA walkover
finală Jelena Jankovici 21 WTA 2-6, 7-5, 6-4

Media clasamentului învinselor: 37,2 WTA

Madrid 2016

turul 1 Misaki Doi 43 WTA 6-0, 6-3
turul 2 Karin Knapp 75 WTA 6-1, 6-1
optimi Timea Bacsinszky 15 WTA 6-2, 6-3
sferturi Irina Begu 34 WTA 6-3, 0-6, 6-1
semifinale Samantha Stosur 23 WTA 6-2, 6-0
finală Dominika Cibulkova 38 WTA 6-2, 6-4

Media clasamentului învinselor: 38 WTA

Jucătoare care au câștigat minimum două turnee Premier Mandatory:

  • Serena Williams, Victoria Azarenka: 6
  • Maria Șarapova: 3
  • Simona Halep, Petra Kvitova, Agnieszka Radwanska, Caroline Wozniacki: 2

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali face afaceri cu fotbalistul favorit de la FCSB: „Are cel mai tare pământ!”
Superliga
Gigi Becali face afaceri cu fotbalistul favorit de la FCSB: „Are cel mai tare pământ!”
NEVEROSIMIL! Adrian Mititelu a intrat pe teren, a vrut să scoată echipa și a urlat la arbitru: „Nemernicule! Tu să ieși afară, tu!”
Liga 2
NEVEROSIMIL! Adrian Mititelu a intrat pe teren, a vrut să scoată echipa și a urlat la arbitru: „Nemernicule! Tu să ieși afară, tu!”
A fost și el mătrășit de Mihai Rotaru și acum dă din casă: „Brusc, a intervenit o răceală. A încetat să mă mai sune”
Superliga
A fost și el mătrășit de Mihai Rotaru și acum dă din casă: „Brusc, a intervenit o răceală. A încetat să mă mai sune”

Singurul antrenor care are INTERZIS la Craiova! Război deschis cu Mihai Rotaru: „Nu doar că ne-a fost propus, ne-a fost impus!” + Reacția tehnicianului

Ultimele detalii de la Universitatea Craiova: suma de reziliere oferită de Mihai Rotaru lui Costel Gâlcă + cine va sta pe bancă împotriva lui FCSB


Comentarii (2)
albanezulvesel
albanezulvesel  •  10 Mai 2016, 03:48

te iubim simonica

adicn
adicn  •  09 Mai 2016, 09:37

Bravo, Simonica!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează