Articol de GSP - Publicat sambata, 04 aprilie 2020 20:22
COVID-19. Alexander Zverev (22 de ani, 7 ATP) a lăsat mască presa internațională, mărturisind că a avut la finalul anului trecut simptome specifice coronavirusului.
Potrivit spuselor lui Zverev, totul s-a întâmplat când el și Brenda Patea, focoasa brunetă cu origini românești cu care se află într-o relație, erau în China, țara în care a izbucnit pandemia de COVID-19. Acolo, Zverev a disputat un meci demonstrativ cu marele campion elvețian Roger Federer.
Zverev: „Nu am știut ce se petrece cu noi”
„Prietena mea, Brenda, și cu mine am fost în China pe 28 decembrie. Nu-ți poți imagina cum am tușit pentru o lună în Australia mai apoi. Am avut febră pentru două sau trei zile și am tușit pentru cinci sau șase ore. Brenda a pățit la fel. Nu am știut ce se petrece cu noi, dar acum realizez.
Era o tuse pe care nu am mai avut-o niciodată. Nu mă durea nimic, dar tușeam non-stop”, a povestit Zverev, conform Eurosport.
În ciuda îngrijorătoarelor sale simptome, Alexander Zverev a ajuns la începutul anului până în semifinalele turneului de Mare Șlem de la Australian Open, unde a cedat în patru seturi în fața austriacului Dominic Thiem (26 de ani, 3 ATP).
FOTO. Impactul COVID-19 pe mapamond:
VIDEO. Ce este „pașaportul imunitar”, ultima inovație în pandemia de coronavirus
Citește și alte știri despre coronavirus în sport:
Arena „Louis Armstrong” a fost transformată în bucătărie-gigant
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul