EXCLUSIV „Simbolul sportului românesc, lângă Năstase și Nadia” » I-a fost alături Simonei Halep la triumful de la Wimbledon și a vorbit despre momentul crucial al carierei: „A crezut în curățenia sportului, ar fi fost tratată altfel acum”

Este, probabil, unul dintre oamenii care o cunosc cel mai bine pe Simona Halep. A văzut-o crescând, triumfând, luptând, plângând. A lucrat cu ea în diverse etape ale carierei, la începuturile exploziei, în anii în care urca, dar și după ce devenise numărul unu mondial și câștigase un titlu de Mare Șlem.

În 2019 au cucerit împreună trofeul de la Wimbledon, Daniel Dobre fiind cel care a susținut neobosit că românca are ce-i trebuie pentru a câștiga cel mai prestigios turneu de Mare Șlem pe iarbă. Simona a apelat la el și în 2024, când încerca să urce muntele după ce doi ani fusese în abisul procedurilor prin tribunale, în urma cazului de dopaj cu roxadustat.

HALEP S-A RETRAS

„Am vorbit despre asta cu mult timp în urmă » Directorul Transylvania Open, detalii despre retragerea Simonei Halep: „Îmi spunea că are mari emoții”

Dobre atinge în discuția cu GSP toate tușele care au făcut-o pe Simona Halep lider mondial, câștigătoare a două turnee de Mare Șlem având o constanță pe care puține jucătoare au atins-o când românca era în Top 10. „Nu a iubit niciodată să fie în lumina reflectoarelor”, spune Daniel Dobre și poate de aceea ea s-a retras discret într-o seară de iarnă la Transylvania Open.

- Domnule Dobre, ce moștenire credeți că lasă Simona Halep? Ce a însemnat ea pentru tenisul românesc feminin și nu numai?
- În primul rând, putem spune că alături de Ilie Năstase, de Nadia Comăneci și poate Hagi, unele gimnaste și câteva personalități din alte sporturi, Simona nu este numai un simbol al tenisului, ci este unul al sportului românesc. Oricât am încerca să onorăm canotorii, care sunt multipli medaliați olimpici, sau, nu știu, halterele sau luptele, rezonanța lor în lumea sportului mondial este mult mai mică. Simona a reușit alături de Ilie Năstase sau de Nadia să ducă sportul românesc peste tot în lume și să fie un ambasador al țării înainte de a fi al sportului. Lucrul acesta o clasează foarte sus, nu numai în domeniul sportului, ci și al personalităților din țara noastră.

- E vorba și despre popularitatea ei.
- Faptul că oriunde te duci lumea știe de Simona Halep și aici nu vorbim de comunitățile de români, vorbim de oamenii normali. Am fost cu ea în Hong Kong de două ori anul trecut. Mergeam pe stradă și ne opreau copii, tineri, oameni în vârstă, chinezi, thailandezi, englezi sau germani. Și toți știau de Simona Halep, chiar dacă ea a dispărut din circuit doi ani de zile din diferite motive. Asta spune foarte mult despre ce înseamnă sportivul Simona Halep, dar și persoana Simona Halep. Ar trebui toți să respectăm și să onorăm această notorietate și acest renume pe care ea îl are și pe care și l-a construit datorită rezultatelor, dar și datorită unui conduite, datorită unui stil de a trăi, de a crede și de a lupta pentru țelurile pe care și le-a pus.

- V-a surprins decizia de retragere sau știați ceva?
- Nu știam așa, direct. Din cauza unor probleme personale de sănătate, cu părere de rău, nu am mai putut să fiu alături de ea în ultima perioadă. Am mai vorbit cu ea. Dar în intervalul în care am mers la turnee și ne-am antrenat la Dubai a existat mereu această frică de a munci mult ca să nu revină accidentările, că indiferent de cât ai munci, nu mai poate să revină la nivelul de dinainte. Simona nu a vrut joace tenis doar ca să apară, ea întotdeauna când a intrat pe teren a vrut să câștige. Și-a dat seama că este foarte greu să facă asta cu un corp măcinat, dar nu de accidentări pentru că acestea au venit în urma unor pauze lungi făcute pe seama unei tensiuni și mintale, și emoționale, pentru că suspendarea pentru dopaj nu avea cum să nu afecteze acest aspect.

+13 FOTO

- Deci nu a fost doar fizicul...
- Nu a fost numai în partea fizică, a fost un complex de împrejurări care au dus la ieșirea din ritmul de antrenament, de turneu. Și dacă ar fi să vorbim despre ceva, ar trebui să vorbim despre faptul că totuși a stat în mod nedrept foarte mult în afara terenului. O cunosc pe Simona foarte bine și știu ceea ce înseamnă Simona și totdeauna a fost, nu numai cu noi ca echipă, dar cu toată lumea, a fost foarte dreaptă și foarte atentă și și-a respectat principiile și a fost un pic, nu numai nedrept, a fost și ghinion ce i s-a întâmplat. Măsurile luate nu au fost corespunzătoare faptei, ce i s-a întâmplat a fost o neglijență. Această neglijență a scos-o total din circuit atâta vreme. Eu cred că dacă s-ar fi întâmplat azi sau peste câteva luni același lucru, ar fi fost tratată altfel pentru că în timp avem celelalte cazuri și lumea și-a dat seama că nu pot pedepsi chiar așa rău în momentul în care nu ai avut nicio dorință să te dopezi, nu ai vrut să-ți crești performanța.

Daniel Dobre: „Simona Halep a crezut în curățenia acestui sport”

- Revenind la decizie...
- De aici poate și această decizie, pentru că i-a fost foarte greu să revină. Și mai cred că este și dezamăgită de acest sistem. Este normal să fie, ea chiar a crezut în curățenia sportului. Am mai spus-o și altă dată: aproape tot timpul a controlat ceea ce lua, le cerea oamenilor din jur să controleze tot. A fost o scăpare, probabil, acolo și a plătit un preț prea mare.

- Cât schimbă acest aspect din imaginea ei?
- Acest lucru nu înseamnă că noi trebuie s-o vedem pe Simona altfel, ci trebuie să rămânem cu modul ei de a juca tenis, cu bucuria de a juca tenis, cu bucuria victoriei, cu lacrimile și cu dezamăgirile pe care ea nu putea să și le ascundă când pierdea. Deci cu pasiune, pentru că pasiunea pe care ea a adus-o pe teren și în afara lui este unică. Revenind, nu știam dinainte, dar mă așteptam ca la un moment dat, dacă nu poate să se antreneze cum trebuie și dacă nu poate să se ridice la nivelul și la standardul pe care ea și le-a impus, chiar de când era junioară, ea dorea să fie cea mai bună, atunci probabil că va renunța.

24de titluri WTA a cucerit Simona Halep în carieră, jucând alte 18 finale

- Da, problema la genunchi, ideea de operație, bănuiesc că i-a fost greu să ia această hotărâre...
- Oricum operația nu intra în calcul. Am discutat pe această temă, avem foarte multe exemple, operația de cartilagiu la genunchi este extrem de grea. Unul dintre exemple este Jenniffer Brady, care s-a operat și stă de trei ani, nu poate să meargă. Și Alexandra Dulgheru a avut probleme de acest gen.

- Cum s-a ajuns la această problemă?
- Această accidentare la genunchi a venit tot ca urmare a unor blocaje, a unei dorințe prea mari de a juca, atunci când a început neantrenată, și a dorinței de a reveni în circuit. Adică da, nu a fost că a căzut pe stradă sau a călcat prost. Tot datorită, să zicem, pasiunii și dorinței de a reveni, de a se antrena dintr-odată foarte mult, pe un fond de stres mintal și emoțional se produc anumite blocaje, nu musculare care până la urmă se opresc în anumite puncte. De data asta a fost genunchi, altă dată a fost umărul. Până la urmă ajungi la concluzia că nu merită, chiar nu merită să nu poți să mergi ca lumea, să nu poți să urci scările doar pentru a mai juca jumătate de an tenis, când tu joci de 15-18 ani la cel mai înalt nivel și ți-ai atins toate obiectivele, chiar mai mult decât ai visat.

Daniel Dobre: „A reușit să se adapteze de fiecare dată”

- Ce a însemnat să o antrenați în mai multe perioade? Au fost pauze, reveniri...
- Tot timpul am rămas în contact cu Simona. În primul rând, a însemnat o schimbare de optică din punctul de vedere al antrenorului din mine, care vedea tenisul într-un fel, vedea sportivul într-un fel și vedea numai acea muncă de câine de dimineață și până seara, fără să vadă ce înseamnă, de fapt, talentul, calitatea naturală, ce înseamnă spiritul de luptă, ce înseamnă inteligența specifică pe care Simona le-a avut și prin care reușea, să spunem, să compenseze toate dezavantajele pe care toată lumea i le vedea la începutul carierei. De la înălțime, stil de joc și așa mai departe.

- Ce v-a uimit cel mai mult?
- Ea a reușit cel mai bine să se adapteze tenisului de-a lungul anilor, să schimbe stilul. Dădea prea tare, a început să dea pe sus, dădea prea încet, a început să dea tare, servea prea încet, a început să servească. Dar cel mai important este că prin implicare, prin pasiune și prin renunțarea la orice, ea a reușit. Simona nu era o persoană care să aibă nevoie să se antreneze șase ore pe zi, dar faptul că nu se antrena șase ore pe zi nu însemna că acel timp care îi rămânea îl petrecea făcând lucruri care să o scoată din ritm. Ea a trăit numai pentru tenis. Da, avea șase ore libere, dar asta nu însemna că bătea drumul haihui pe nu știu unde. Nu, efectiv rămânea la hotel sau la teren, s-a concentrat pe ce avea de făcut și asta este o mare calitate. Să poți atâta vreme să nu vezi viața de lângă tine și să te focusezi numai pe lucrurile pe care le ai de făcut este extraordinar.

+5 FOTO

- A schimbat.
- Deci a însemnat efectiv această schimbare de atitudine totală din punctul de vedere al antrenorului. Da, care trebuie să se adapteze și trebuie să scoată ce e mai bun din sportiv, renunțând la principiile sau teoriile care există și efectiv făcând și folosind ceea ce sportivul oferă mai bine. Este un punct foarte important și de multe ori vezi și la copii mici, la părinți și la antrenori cum încearcă să scoată din el ceva și de multe ori merg într-o direcție greșită. Trebuie să simți sportivul, trebuie să-i dai crezare și să-l asculți, pentru că un sportiv adevărat și un sportiv de talie mondială cum e Simona n-o să mintă și o să facă ceea ce corpul îi dictează. În afară de asta, un sportiv foarte bun reușește să prindă ideile, să prindă indicațiile și fără prea mult efort le pune în aplicare și munca se face foarte ușor.

- Cu ea cum a fost?
- Cu Simona ți se pare că nu muncești efectiv, că ea reușește foarte rapid și a reușit foarte rapid să schimbe lucruri, să aplice lucruri, să înțeleagă din mers și să fie foarte deșteaptă în a-și urmări interesul. Aici multă lume poate poate greșește că vede că a schimbat mulți antrenori, spunând că era o persoană foarte dificilă și că nimeni nu se înțelegea cu ea, dar acesta nu este adevărul. Simona reușea foarte repede să înțeleagă dacă poți să o ajuți sau nu. Reușea foarte repede să simtă o chimie, cum să spun eu, nu numai profesională, ci o chimie umană cu persoanele din jurul ei și în același timp putea să aplice și să implementeze lucrurile pe care le primea foarte repede. Și a avut tot timpul, între ghilimele, un nas foarte bun, în a lua decizii și în a merge înainte. Când a schimbat ceva, indiferent că era vorba de antrenor, stil, ea totdeauna a făcut un pas înainte. Niciodată n-a făcut un pas înapoi, ceea ce e foarte important.

Daniel Dobre: „Nu i-a plăcut niciodată să dezamăgească”

- Mă gândeam la declarația recentă a lui Darren Cahill, pe care a mai spus-o și în trecut, apropo de Simona, că pentru un antrenor, din punctul lui de vedere, există un interval de patru-cinci ani în care poți să aduci ceva cu adevărat consistent, important către sportiv și apoi cumva se istovește relația. Dumneavoastră, când ați revenit în colaborarea cu ea, ce ați schimbat de fiecare dată sau ce ați adus nou, să spunem, ca să se împrospăteze acel bagaj din colaborările anterioare, a fost cazul de așa ceva?
- Când revii într-o colaborare, revii datorită unor motive sau unor lucruri pe care sportivul crede că trebuie să le schimbe. Și discuți despre aceste probleme, te uiți la meciuri și vezi de ce procese mai este nevoie, dar în principiu la Simona era o chestie sau de multe ori au fost lucruri de organizare, au fost chestiuni de genul cum să îmbunătățim anumite aspecte, în funcție de cum s-a schimbat jocul, pentru că jocul de tenis se schimbă foarte repede. La șase luni, la opt luni e o viteză în plus, loviturile devin mai puternice, mai dinamice și așa mai departe.

- Și atunci?
- Există un aspect al pregătirii fizice și al recuperării care poate fi îmbunătățit continuu, deci au fost faze și faze, faze când a fost de muncă, efectiv nu a fost decât muncă, și de îmbunătățire a constanței jocului, a tacticii, dar și au fost faze când a fost efectiv o schimbare, o nevoie de schimbare de voce, doar o susținere poate diferită, da, o revenire la anumite lucruri sau la o cunoaștere. Da, deci știu că niște lucruri mi-au mers bine, revin la ele pentru că nu are ce să meargă rău. Niciodată nu a fost la fel, dar de fiecare dată obiectivul meu sau totdeauna când am venit și am fost alături a fost ca Simona în primul rând să se simtă bine, să fie împlinită ca om, să fie fericită cu ceea ce face pentru că este foarte greu să umbli singur în circuit. Indiferent dacă ai familia lângă tine, înainte de meci ești singur! Trebuie să suporți această presiune pentru că ea a avut o presiune. Nu i-a plăcut niciodată să dezamăgească. Ea totdeauna vedea că dacă pierde un meci sau face o greșeală ușoară, cineva este supărat și dezamăgește publicul sau echipa sau familia. Situația asta înseamnă presiune și trebuie să poți să încerci să o scoți din această stare, pentru că în momentul în care sportivul, și mai ales Simona, este liber emoțional, atunci dă cel mai bun tenis.

Wimbledon 2019: „Nu doar victoria, ci și ce s-a întâmplat acolo a maturizat-o”

- I-ați fost alături la Wimbledon când a câștigat al doilea titlu de Gland Slam. Cum vă amintiți acel turneu și reușita de acolo? Ce a însemnat acel triumf ? Practic, o confirmare, pentru că întâi a fost întrebarea când va câștiga un prim Grand Slam, apoi dar când o să-l câștige și pe al doilea?
- Amintirile sunt întotdeauna acolo. Cred că prima dată am fost la Wimbledon în 2015 cu Simona pe Terenul 1. A pierdut un meci la o jucătoare mai slab clasată.

- Jana Cepelova.
- Exact și atunci era în căutare de antrenori. Atunci l-am întâlnit prima dată și pe Darren, cu care doamna Virginia Ruzici, care era atunci manager, a încercat să vorbească să-l convingă să se alăture echipei. Antrenamentele pe care le-am făcut atunci, dar și în anul 2016, când a pierdut la Kerber, m-au făcut să cred că ea poate să joace foarte bine pe iarbă. Niciodată nu fusese un semn de întrebare dacă ea poate să joace bine pe iarbă, o demonstrase când a făcut semifinală și a pierdut nefericit la Bouchard în 2014. Eu întotdeauna am crezut în valoarea ei de jucătoare pe iarbă și în general pe toate suprafețele.

- Cum a fost în 2019?
- 2019 a fost, în primul rând, un an greu, pentru că revenea în anumite locuri în postura de câștigătoare, așa cum era Parisul. Este o mare presiune și pentru că a pierdut atunci la Roland Garros la Anisimova, dar și la Madrid, unde câștigase în trecut. Când am început împreună sezonul la Miami, unul dintre obiective a fost să reușesc să o scap de această presiune de a-și apăra punctele, titlul, de a nu fi, să zicem, mereu focusată pe ce a fost.

64de săptămâni a petrecut Simona Halep în fruntea ierarhiei WTA, acolo unde a ajuns prima dată în octombrie 2017

- Și s-a apropiat Wimbledonul.
- Lucrurile s-au legat foarte bine la Wimbledon, a jucat bine la Eastbourne, ne-am dus mai devreme, adică a fost un pic de schimbare de program. Ne-au tratat foarte bine acolo din punctul de vedere al organizării și al implicării oamenilor. Simona avea capacitatea să joace bine, a avut și câteva momente grele pe care le-a depășit, meciurile cu Mihaela Buzărnescu și Shuai Zhang, pe care n-o învinsese niciodată și de care îi era frică, meciul cu Svitolina. Toate aceste lucruri au dat încredere și cel mai important este că a reușit nu numai tenisistic, ci și emoțional să gestioneze finala foarte bine, mai ales că o avea pe Serena în față.

- E ceva diferit mereu la Wimbledon, față de celelalte turnee majore?
- Windedonul este foarte apăsător emoțional, cu tradiția și modul în care totul este organizat te face să te simți mic, indiferent cât ești de mare. Să gestionezi această presiune, mai ales când e tribuna plină, cu familia regală acolo și tot a fost incredibil. Nu neapărat faptul că a jucat bine, ci a reușit să vorbească foarte bine la sfârșitul meciului, a reușit să spună toate acele mulțumiri pe care protocolul și eticheta ți le impun, le-a gestionat incredibil. A fost, așa, ca o descătușare și ca o împlinire pentru că Simona, în general, este o persoană destul de timidă, este o persoană căreia nu-i place lumina reflectoarelor, dar a reușit să gestioneze foarte bine aceste situații. Cred că nu doar victoria, ci și ce s-a întâmplat acolo a maturizat-o și a reușit după aceea să fie mult mai împăcată și mult mai, cum să spun eu, relaxată în toate evenimentele din afara terenului.

Speranțe pentru viitor, cu Halep inspirație

- Revenind la tenisul de acum, care suferă un pic pentru că se termină o generație, o generație excepțională condusă de ea, dar care a avut și alte jucătoare importante. Sorana, Irina, poate, se îndreaptă spre finalul de carieră. Există șanse să vedem în curând câteva nume competitive și care să poată aspira să ajungă la un moment dat la rezultate asemănătoare celor ale Simonei. Ce credeți?
- Asemănătoare cu ale Simonei este greu de spus, să fii numărul unu mondial sau Top 10 e mai greu, dar sunt câteva jucătoare tinere care vin din urmă. Simona a demonstrat ceva, iar oamenii, să spunem, investesc în tenis. Părinții în continuare susțin copiii. Fiecare vede un posibil jucător foarte bun în copilul lui. Nu sunt foarte mulți, nu mai mulți ca înainte, nici mai puțini. Ceea ce este important este că încrederea este mai mare, că se poate. Și aici este meritul nu numai al Simonei, ci al întregii generații, pentru că fiecare fată din această generație a arătat că poate să ajungă cu un stil diferit de joc, cu diferite calități fizice. Orice jucător tânăr sau jucătoare care începe să aspire poate să se uite și să vadă cum Simona a reușit pe calități fizice, mintale, emoționale, Irina a reușit pe înălțime, Sorana pe forță, Monica Niculescu pe implicare totală. Deci tu poți să-ți găsești un model și să speri că și ceea ce tu aduci pe terenul de tenis cândva te va ajuta să ajungi sus.

- Oferă tenisul din România oportunități?
- Situația nu este ușoară în România, economic vorbind, s-a început iar un proiect și cu ajutorul federației, cu ajutorul Fundației Țiriac s-au organizat din nou multe turnee. Aceste fete au beneficiat acum 10-15-20 de ani de turnee ITF acasă, erau 20-30 de turnee de câte 10.000 dolari, atunci exista turneul WTA, exista turneul de 100.000, deci aceste turnee le-au ajutat să crească în țară, ca după aceea să iasă afară.

- Și acum le au iar.
- Acest lucru se întâmplă din nou, sunt organizate și anul trecut, acum doi ani s-a început cu această organizare de turnee. Avem din nou turnee multe, de la 15.000 sunt acum ITF-urile până la cele două turnee WTA. Iașiul a preluat și pot să spun cu mare mândrie că Iașiul și cu cei de acolo au reușit să prelungească contractul cu WTA 250, urmează să anunțe. Turneul de la Cluj, care este deja de mulți ani acolo, am avut turnee 125 organizate la București și Iași. Avem unele de 35, de 75, deci se mișcă ceva. Trebuie doar ca jucătorii și jucătoarele tinere pe care îi avem să meargă la aceste turnee, să se bucure, să le folosească și să înțeleagă că trebuie să muncești ca să ajungi acolo.