Articol de GSP - Publicat luni, 25 septembrie 2017 18:33
Simona Halep (2 WTA) a afirmat că Andrei Pavel se află deocamdată într-o perioadă de probă în staff-ul său tehnic, după ce l-a cooptat pe antrenorul român după US Open, la cererea lui Darren Cahill.
Jucătoarea a dezvăluit că va colabora cu Pavel pentru câteva luni, iar apoi va lua o decizie finală în ce-l privește.
"Am considerat că va fi bine să-l avem în echipă. Dar vom vedea. Suntem doar într-o perioadă de probă în aceste luni, apoi vom decide", a spus Halep pentru site-ul oficial WTA.
Aceasta a adăugat că Andrei Pavel a fost unul dintre idolii săi în copilărie și că ideea colaborării i-a aparținut lui Darren Cahill.
"Darren a spus că-l vrea în echipă, iar eu am fost de acord din primul moment, pentru că mereu mi-a plăcut de Andrei. L-am ales datorită experienței. A fost idolul meu când aveam 10 sau 11 ani. Mi-a plăcut foarte mult stilul său, backhandul lui, mi s-a părut că jucăm oarecum similar", a mai zis Halep.
Simona Halep va juca marți în turul al doilea al turneului WTA de la Wuhan împotriva Dariei Kasatkina (31 WTA). Meciul va putea fi urmărit de la ora 10:30, în direct pe TV Digi Sport 2 și liveTEXT pe GSP.ro.