SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIA

Novak Djokovic a scăpat de „Hotelul Groazei”, dar intră oricum în detenție » Mărturii cutremurătoare din partea foștilor „colocatari”: „Stau într-o cușcă de 9 ani și voi mă întrebați de Djokovic?!”

Reținerea lui Djokovic a provocat proteste la adresa centrelor de detenție din Australia // foto: Imago Images
Reținerea lui Djokovic a provocat proteste la adresa centrelor de detenție din Australia // foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 14 ianuarie 2022 14:47 / Actualizat vineri, 14 ianuarie 2022 15:47

În cadrul audierii preliminare în cazul celei de-a doua anulări a vizei lui Novak Djokovic, judecătorul Anthony Kelly a decis ca liderul ATP să reintre în detenție pentru imigranți începând de sâmbătă.

Pe 5 ianuarie, polițiștii de frontieră au decis anularea vizei pe baza căreia Novak Djokovic a intrat în Australia, considerând că documentele prezentate de sârb nu reprezentau argumente solide astfel încât acestuia să îi fie permisă intrarea în țară, având în vedere că nu s-a vaccinat împotriva COVID-19.

În absența unei vize, Novak Djokovic a intrat automat în detenția pentru imigranții ilegal, fiind transportat la Park Hotel, o unitate de cazare din Carlton, Melbourne, unde se estima că mai erau închise alte 32 de persoane, toți refugiați sau solicitanți de azil*.

* Potrivit UNHCR, solicitanții de azil sunt persoanele care caută protecție internațională din calea persecuției sau pericolelor grave din propria țară. 
Nu toți solicitanții de azil ajung să fie recunoscuți, în cele din urmă, drept refugiați.

CTP, comentariu pentru GSP despre anularea vizei lui Djokovic: „Nu-l mai pot privi jucând. E o desfășurare ireală de evenimente!”
VIZĂ
CTP, comentariu pentru GSP despre anularea vizei lui Djokovic: „Nu-l mai pot privi jucând. E o desfășurare ireală de evenimente!”

Djokovic a petrecut 4 zile în „Hotelul Groazei” 

Astfel, Novak Djokovic a petrecut mai bine de 4 zile în ceea ce refugiații au catalogat drept „un sicriu”, „un centru de tortură”.

Utilizat drept hotel de carantinare în 2020, Park Hotel a devenit ulterior un centru de detenție improvizat în care sunt închise persoanele ce intră în Australia fără actele necesare.

De-a lungul timpului, au apărut plângeri conform cărora în mâncarea deținuților s-ar fi strecurat viermi. Pe deasupra, locația a fost aspru criticată de epidemiologi și arhitecți din cauza ventilației necorespunzătoare.

Djokovic a scăpat de Park Hotel în momentul în care judecătorul Anthony Kelly a întors decizia de anulare a vizei, dar libertatea sa a durat doar 4 zile. Astăzi, ministrul pentru Imigrare a dictat a doua anulare a vizei sale, astfel că Novak se vede nevoit să se întoarcă în detenție.

Momentan, sârbul se află la o „adresă rezidențială”, dar va fi dus în detenție sâmbătă, după ce va purta o discuție cu ofițerii de Imigrare, programată la ora 08:00 în Melbourne. 

Scapă de Park Hotel

În cadrul audierii preliminare de astăzi, unul dintre avocații lui Djokovic a solicitat schimbarea locației în care sârbul să stea în detenție. În mod normal, el ar fi rămas în clădirea ofițerilor de la Imigrare în care va fi interogat sâmbătă, dar, având în vedere că adresa a fost publicată în timpul audierii publice, avocatul a argumentat că „avem o preocupare serioasă cu privire la securitate și la un potențial circ mediatic”.

A fost unanim acceptat ca cele două părți să convină asupra unei locații noi în care Djokovic să fie deținut.

Avocatul Ministerului Imigrării, Stephen Llyod, a declarat că cele două părți vor face aranjamentele necesare pentru noua perioadă de detenție a lui Djokovic. 

Două scenarii incredibile la Australian Open: Djokovic ar putea fi expulzat în timpul turneului!
AUSTRALIAN OPEN
Două scenarii incredibile la Australian Open: Djokovic ar putea fi expulzat în timpul turneului!

Reguli stricte în privința imigranților 

Regulile cu privire la detenția pentru imigranți din Australia sunt extrem de stricte. Legile impun detenția imediată a tuturor persoanelor care nu sunt cetățeni australieni și care se află în țară fără a deține o viză valabilă, situația din prezent a lui Djokovic.

Ofițerii de Imigrare au sarcina de a duce în detenție toate persoanele care intră în țară fără o viză valabilă sau a căror ședere devine ilegală în contextul expirării sau anulării vizelor - al doilea caz fiind întocmai cel al lui Novak Djokovic.

Pe deasupra, legile sunt aceleași indiferent că vorbim de adulți sau de copii!

Când copiii ajung în Australia fără viză, de obicei în căutare de azil, aceștia rămân în detenție cel puțin până la finalizarea cererilor de azil sau până la eliberarea unei vize. De obicei, copiii ajung să rămână în detenție pentru mai multe luni sau chiar vreme de câțiva ani, majoritatea fiind reținuți în centre de detenție din zone îndepărtate, pustii.

„Stau într-o cușcă de 9 ani și tot ce vreți să vorbiți cu mine e despre Djokovic!”

Într-o astfel de situație se află verii Mehdi Ali și Adnan Choopani, care sunt închiși încă de la 15, respectiv 16 ani, când au fugit din Iran, în căutare de azil. Mehdi are acum 24 de ani și va intra în curând în al 10-lea său an de detenție.

În primele 9 luni, cei doi au fost închiși pe Insula Crăciunului (n.r. - un teritoriu de 135 kilometri pătrați care aparține de Australia), iar în 2014 transferați în Nauru, acolo unde cererile lor de protecție pentru refugiați au fost recunoscute oficial pe motivul unei „frici bine-întemeiate de persecuție în țara de origine”. Asta nu i-a eliberat, iar în 2019 au fost trimiși în Australia.

Pe 6 ianuarie, Mehdi, închis acum în Park Hotel, a publicat pe contul de Twitter un strigăt de disperare:

„Este trist că foarte mulți jurnaliști m-au contactat ieri să mă întrebe despre Djokovic. Stau într-o cușcă de 9 ani, astăzi împlinesc 24 de ani, iar tot ce vreți să vorbiți cu mine e despre asta. Vă prefaceți că vă pasă de mine întrebându-mă cum sunt, dar imediat după treceți la întrebările despre Djokovic”.

„Am stat închis mai mulți ani decât o fac violatorii, dar nu am comis vreo crimă în întreaga mea viață. Un ucigaș probabil că ar fi fost eliberat până acum”, a mai scris Mehdi, citat de MamaMia.

Nu există o limită maximă de timp pentru reținerea unei persoane, media timpului petrecut într-o astfel de detenție fiind, în 2020, de 553 de zile.

Jurnalista GSP Luminița Paul, despre anularea vizei lui Novak Djokovic: „Acum riscă și interdicția de 3 ani”
Australian Open
Jurnalista GSP Luminița Paul, despre anularea vizei lui Novak Djokovic: „Acum riscă și interdicția de 3 ani”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (12)
103200988459431
Petrescu Eugen  •  15 Ianuarie 2022, 01:51

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

2088807144750362
Marcel Pașcalău  •  14 Ianuarie 2022, 23:13

Multi moraliști de tastatură pe aici. Poate vă mutați voi in una dintre tarile unde segregarea există și azi, ca și în Africa de Sud de altfel. Așa faceți cunoștință cu rechini, mamba, așa cum e și caracterul unor postări de pe aici

117857126132630
Tudor Dulca  •  14 Ianuarie 2022, 20:38

Naționala feminină de baschet a Australiei trebuie să aterizeze la Belgrad în câteva zile. Cu tot cu staff... vreo 25 de australience, australieni. Vom vedea ce reciprocitate le oferă sârbii. Cu sârbii nu te joci când vine vorba de un simbol național al Neamului sârbesc.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează
Close