Articol de GSP - Publicat vineri, 13 mai 2011 00:00 / Actualizat vineri, 13 mai 2011 12:32
Jucătoarea rusă de tenis Dinara Safina, fost număr 1 mondial, a anunţat, într-un interviu dat publicităţii vineri, că îşi întrerupe activitatea pe o durată nedeterminată din cauza unei accidentări la spate, informează mediafax.
"Nu spun că părăsesc sportul pentru totdeaua. Încă îmi doresc să mai joc tenis, dar organismul meu are nevoie de o pauză. Am 25 de ani şi în viitor vreau să duc o viaţă normală şi să nu sufăr. Nu ştiu cât timp va ţine această pauză", a declarat Safina pentru Sport Express.
Dinara Safina ocupă în prezent locul 68 în clasamentul WTA şi are 12 turnee câştigate în circuit.
Sora lui Marat Safin a declarat că a suferit o crăpătură a coloanei vertebrale: "Nu se glumeşte cu aşa ceva", a declarat sportiva care a ocupat primul loc în clasamentul WTA în 2009.
Safina, care nu a câştigat niciodată un turneu de Grand Slam, a disputat finala turneului de Roland-Garros în 2008 şi 2009, şi Openul Australiei, în 2009.