Articol de Roxana Fleşeru - Publicat marti, 12 mai 2015 00:00
Din 2008 nici un român nu a mai cîștigat un titlu în circuitul profesionist la simplu, însă din 2010 există cel puțin o victorie românească în competițiile pe perechi în fiecare an.
În tenisul masculin, de ani buni România mai contează doar în proba de dublu. Trofeul cucerit de Florin Mergea la Madrid continuă un trend pe care l-a început Horia Tecău în 2010, atunci cînd a cucerit primul său trofeu în proba de perechi.
Ambii juniori excepționali, și-au găsit împlinirea într-o probă care stă în umbra faptelor de la simplu. Însă România nu mai contează acolo. Cu nici un jucător în prima sută și cu ultimul trofeu cucerit în 2008 de Victor Hănescu, la Gstaad, dublul devine din ce în ce mai mult o opțiune, chiar dacă premiile sînt infinit mai mici.
Doar cinci tricolori au reușit să-și pună în vitrină trofee la simplu: Ilie Năstase, Ion Țiriac, Andrei Pavel, Adrian Voinea și Victor Hănescu.
Lui Horia și lui Florin nu le-a fost ușor să renunțe la proba de simplu. Tecău a înțeles mai devreme că poate obține rezultate mai bune la dublu. Florin s-a și retras din tenis, marcat de problemele de sănătate, financiare și de motivație.
Însă s-a întors și începe să adune și el rezultate marcante. Foști cîștigători ai Wimbledon-ului la juniori în 2002 și 2003, ei și-au găsit pînă la urmă drumul, unul cu multe recompense. În clasamentul din această săptămînă la dublu, Tecău e pe 12, iar Mergea pe 14.
Top 5 jucători români care au cîștigat la dublu
- Ilie Năstase: 45 de trofee și alte 35 de finale jucate
- Horia Tecău: 25 de trofee și alte 15 finale jucate
- Ion Țiriac: 22 de trofee și alte 23 de finale jucate
- Andrei Pavel: 6 trofee și alte 5 finale jucate
- Florin Mergea: 4 trofee și alte 3 finale jucate
Jucători români care au cucerit trofee la simplu
- Ilie Năstase: 58 de trofee și alte 37 de finale jucate
- Andrei Pavel: 3 trofee și alte finale jucate
- Victor Hănescu: 1 trofeu și alte 4 finale jucate
- Ion Țiriac: 1 trofeu și o altă finală jucată
- Adrian Voinea: 1 trofeu și o altă finală jucată
Primul trofeu, cucerit acasă
Adrian Ungur și Marius Copil joacă în continuare la simplu. Sînt pe locurile 183, respectiv 207 în ierahia mondială. Dar primul titlu în circuitul ATP a venit la dublu, pe zgura de la București, în luna aprilie.
"E frumos să cucerești primul titlu al carierei acasă, sperăm să nu fie și ultimul", spunea atunci Adrian Ungur. Ei sînt a doua pereche formată din jucători români care se impune la București, după ce Andrei Pavel și Gabriel Trifu reușeau acest lucru în 1998.
A fost aproape de trei ori
Horia Tecău a adunat 25 de trofee la dublu și este pe locul al doilea în clasametul all-time al jucătorilor români de dublu, după Ilie Năstase, care a strîns 45. Horia a urcat cel mai sus în ierahia mondială pînă pe 5, în 2012.
Alături de Robert Lindstedt, el a jucat de trei ori finala de la Wimbledon în 2010, 2011 și 2012. Cel mai bun rezultat al lui Florin Mergea în turneele de Mare Șlem este atingerea semifinalelor în 2014, la Roland Garros, alături de Marin Draganja.
Gemenii record
Bob și Mike Bryan au stabilit noi recorduri pentru proba de dublu. Actualii lideri mondiali au cucerit împreună 106 trofee, cele mai multe din Era Open. Cum jucătorii de simplu nu joacă în mod constant în proba de dublu, dominația lor este una incredibilă. Din aceste 106 trofee,16 sînt de Mare Șlem. De asemenea, au stat pe locul întîi în clasamentul mondial timp de 411 săptămîni, un total nemaiîntîlnit pînă acum.
McEnroe: "De ce se mai joacă?"
Fostul mare jucător John McEnroe, care a cîștigat 78 de trofee la dublu, a spus în urmă cu doi ani într-un interviu pentru The Times că nu înțelege de ce mai joacă această probă.
"Ştiți că eu iubesc jocul de dublu, dar mă uit la ce se întîmplă acum și mă întreb ce este asta ? Nu mai recunosc nimic. Nu înțeleg ce aduc ei pentru tenisul mondial. Jocul de dublu a devenit un refugiu pentru tipii înceți care nu sînt suficient de agili ca să joace la simplu. Ar fi mai bine dacă nu s-ar mai juca și am investi banii în ceva mai bun ", a spus americanul.