SPORTURI  »  TENIS  »  INTERVIU

EXCLUSIV Verdictul unui medic după problema Simonei Halep! "Un an de pauză!" » Cauzele care duc la desele accidentări ale româncei

Articol de - Publicat vineri, 05 octombrie 2018 17:04

Întotdeauna este bine să vorbești cu specialiștii în domeniu dacă vrei o părere competentă. Iar Dan Curelea este medic primar, specialist în recuperare chiar la Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie.

Mai mult, printre pacienții din ultimii ani a tratat sportivi de mare performanță care sufereau de afecțiuni ale coloanei vertebrale.

Dan Curelea este un adept al recuperării prin gimnastică, prin kinetoterapie și fizioterapie, nu al intervenției chirurgicale cu orice preț. Evident, accidentarea Simonei Halep nu îi este străină.

- Bună ziua, domnule doctor! Aș vrea să îmi spuneți ce părere aveți despre accidentarea Simonei Halep.
- V-aș putea oferi un răspuns calificat dacă aș fi în fața unui RMN. Și după un examen clinic. Așa, doar din ce a spus sportiva este mai greu și nu m-aș aventura să pun un diagnostic ferm.

"Doctorul decide, nu pacientul!"

- Am înțeles, să ne bazăm totuși pe ce știm. Nu se poate să nu vă fi format o părere. Iar Simona a comunicat că primul diagnostic este hernie de disc, completând că nu este cazul unei operații.
- Asta nu decide ea, decide medicul. Mai întâi neurochirurgul, apoi medicul specialist în recuperare. Sigur că nu este obligată să se opereze, dar numai un specialist poate spune care este procedura corectă. Dacă este suficientă recuperarea sau trebuie și intervenție chirurgicală.

- De unde această suferință? Favorizează tenisul o astfel de afecțiune?
- În mod normal, hernia de disc se poate declanșa oricând și la orice vârstă. Am înțeles că nu este prima dată când i s-a blocat spatele, deci e o problemă mai veche. A putut să joace o perioadă pentru că, pe înțelesul tuturor, nervul a fugit din calea discului afectat. Dar presiunea mecanică este acolo și mai devreme sau mai târziu se instalează.

- Chiar și la un sportiv de performanță de 27 de ani?
- Chiar și la el. Am avut recent un pacient de 19 ani care era component al lotului de juniori de scrimă al României. Suferea de dublă hernie de disc. Și da, tenisul favorizează apariția herniei de disc! Este un mix de factori acolo, iar torsiunile trunchiului sunt cele mai păcătoase.

 Andy Murray la "Așa, nu!"

- Ce ar trebui să facă Simona acum?
- În funcție de gravitatea accidentării, recuperare medicală și recuperare sportivă. Atenție, sunt două lucruri diferite! Pentru un "civil" este suficientă prima. La un sportiv de mare performanță este nevoie de mult mai mult.

- Adică?
- Inclusiv de o nutriție adecvată pe perioada recuperării, care înseamnă efort fizic mare. Atunci este nevoie de aport calculat de proteine și de carbohidrați. Sper că are un nutriționist în echipă. Și un preparator fizic...

- Are, bineînțeles...
- Am vrut să spun unul pentru pregătire fizică generală și altul pentru pregătire fizică specifică tenisului! Îi are? Nu știu. Dar ceva îmi spune că mulți sportivi mari au carențe incredibile la aceste capitole. Au musculatura needucată. Nu lucrează suficient, nu au oameni specializați cu adevărat. Uitați-vă la Andy Murray!

- Ce-i cu el?
- Are mers de discopat. Ori s-a operat tardiv, ori nu a făcut recuperarea ca la carte. Nu am de unde ști. Știu însă că el a fost operat de unul dintre cei mai buni neurochirurgi din lume. Iar rezultatele sunt aproximative.

"Carențe fizice din copilărie"

- Este și cazul Simonei atunci când pomeniți de carențe de pregătire fizică?
- Iar mă provocați. Nu vreau să mă pronunț categoric, să zicem că Simona Halep arată ca un sportiv care nu a benefciat nici pe departe de cea mai bună pregătire fizică. Din copilărie, de când s-a apucat de tenis și până în prezent. Nu-i normal să aibă atâtea accidentări, ba la gleznă, ba la șold, ba în zona lombară. Este o vulnerabilitate anormală acolo care vine din deficiențe de tonus fizic.

- Ce urmează din punct de vedere medical pentru Simona?
- O evaluare medicală completă. Dacă este cazul, operație. Apoi recuperare medicală și sportivă. Gradată, iar în final agresivă.

- Cât ar putea dura?
- Între 6 luni și un an. Dacă se operează și vrea să facă o recuperare ireproșabilă, un an.

"Turneul Campioanelor? O aventură!"

- Nu ne dați vești bune. Ar fi, așadar, o nebunie să credem că ar putea participa la Turneul Campioanelor?
- Când începe turneul?

- Peste mai puțin de 3 săptămâni.
- Dacă se duce, se duce la plesneală, scuzați-mi expresia neacademică! Nu are timp pentru o evaluare profesionistă a accidentării. Acum, cel mai relevant și cel mai indicat ar fi un test de stres muscular. Așa însă...

- Ce poate face totuși dacă decide să participe?
- Proceduri paliative. Masaj, saună, recuperare fizică de relaxare. Și să spere că nu i se blochează spatele după câteva gameuri.

- Concluzia?
- V-am spus, un an de întrerupere în cazul operației, cu recuperare adecvată. Dură. Agresivă. Minimum 6 luni, dar cu riscuri de recidivă. Vorbim despre un sportiv de mare performanță care în plus are și un stil mai, cum să-l numesc..., mai lucrativ. Ați văzut cine se accidentează mai des. Nadal, Murray, Halep. Cei care muncesc foarte mult pe teren, care își solicită corpul la extrem. Nu Federer, care joacă intuitiv, din talent.

- Mulțumesc, domnule doctor!
- Nu aveți pentru ce, mi-ar fi plăcut să vă spun lucruri mai plăcute. Dar totul se tratează, asta să reținem!

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali face afaceri cu fotbalistul favorit de la FCSB: „Are cel mai tare pământ!”
Superliga
Gigi Becali face afaceri cu fotbalistul favorit de la FCSB: „Are cel mai tare pământ!”
Bucureștiul, împânzit cu mesajele „Ion Țiriac, candidat la președinția României” » Ce se ascunde, în realitate, în spatele demersului
Stiri extrasport
Bucureștiul, împânzit cu mesajele „Ion Țiriac, candidat la președinția României” » Ce se ascunde, în realitate, în spatele demersului
NEVEROSIMIL! Adrian Mititelu a intrat pe teren, a vrut să scoată echipa și a urlat la arbitru: „Nemernicule! Tu să ieși afară, tu!”
Liga 2
NEVEROSIMIL! Adrian Mititelu a intrat pe teren, a vrut să scoată echipa și a urlat la arbitru: „Nemernicule! Tu să ieși afară, tu!”

Se poate bate mingea pe Lună? » Interviu cu astronomul Adrian Șonka: „Cineva a dus o crosă de golf în spațiu și a lovit mingea. Nu a mai văzut-o niciodată”

Bucureștiul, împânzit cu mesajele „Ion Țiriac, candidat la președinția României” » Ce se ascunde, în realitate, în spatele demersului


Comentarii (15)
zorrozabal
zorrozabal  •  05 Octombrie 2018, 21:28

Problemele medicale tin de intimitatea persoanei!Nu e obligata sa -si posteze diagnosticele si RMN-ul ca sa ne dam si noi cu parerea!Simona -care "vine dintr-o tara cu oameni care gandesc negativist"-inca nu accepta ca e vorba practic de sfarsitul carierei ei-a se vedea ce zice doctorul Curelea de Andy Muray- si ca tot omul, spera ca poate n-o fi chiar asa de grav!Asta e!A fost frumos!Dar s-a terminat!

1174321722609290
Stroe Radu  •  05 Octombrie 2018, 21:23

e un fas si prt ..... o expirata de mica

merace
merace  •  05 Octombrie 2018, 20:48
Postat de merace pe 05 Octombrie 2018, 19:54

Articolul asta l-ati mai pus acum cateva zile. ***?!

Eu doar am pus o intrebare, nu am facut acuzatii. Altii fac acuzatii in serie si nu sunt cenzurati. De ce oare?!

Vezi toate comentariile (15)
Comentează