Articol de Tibi Demeter - Publicat joi, 29 iunie 2017 19:34
Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, a declarat că mama ei este îndrăgostită de Roger Federer.
Soţia Prinţului William este noua deţinătoare a complexului de la All England Club şi a vorbit pentru BBC despre pasiunea pentru tenis, dar şi amintirile din copilărie.
"M-am uitat la Wimbledon, a fost o mare parte din dezvoltare mea. Am fost foarte atrasă de Agassi, Sampras, Ivanisevici şi Steffi Graf. Cu toţii fac parte din primele mele amintiri. Roger este în inima mamei mele. Nu cred că se va supăra pentru că dezvălui asta. Cred că şi el ştie acest lucru", a povestit Kate.
Michael și Carole Middleton, în tribune la Wimbledon, anul trecut. foto: Guliver/GettyImages
Ducesa a vorbit într-un documentar care marchează 90 de ani de istorie a Wimbledonului şi a spus că şi-ar fi dorit să fie un star al tenisului.
Documentarul pregătit de BBC are mai multe dezvăluiri din viaţa unor foşti campioni, printre care şi Andy Murray.
Britanicul a spus că după ce a câştigat Wimbledonul sezonul trecut a băut cam mult şi că nu îşi mai aminteşte cum a ajuns pe ringul de dans.
Turneul de la Wimbledon debutează oficial luni, trei iulie, şi poate fi urmărit în România pe Eurosport.
sursa: mirror.co.uk
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!