Articol de GSP - Publicat miercuri, 08 august 2007 00:00
Numele grele din acest an de ola BCR Open se vor infunta in meciul demonstrativ, unde vor fi prezente Martina Navratilova si Monica Seles.Cu un tablou masculin inca neconturat pe deplin BCR Open aduce stele din galaxia feminina pentru a face spectacol. Pe 16 septembrie, in ultima zi a turneului, Martina Navratilova si Monica Seles vor fi pe zgura bucuresteana pentru un demonstrativ. Cele doua americance s-au intilnit in circuitul WTA de 17 ori. Ambele s-au retras, Navratilova definitiv, anul trecut, la 48 de ani, iar Seles in 2003, cind avea 29 de ani. Pe linga cele doua legende ale tenisului, care au impreuna 27 de titluri de Mare slem, organizatorii si-au propus sa le aduca pe zgura de pe Central pe Raluca Olaru si Sorana Cirstea.
Pe tabloul turneului de la Bucuresti, care se va desfasura in perioada 10-16 septembrie, deocamdata nu este nici un roman direct acceptat. Dar cu siguranta ei vor fi prezenti, pentru ca organizatorii le vor acorda cele trei wild-card-uri. Andrei Pavel, Victor Hanescu si Catalin Gard, lider in circuitul turneelor Tiriac Trophy vor beneficia de ele. Lor li s-ar putea adauga si alti jucatori veniti din calificari. "Pavel si Hanescu si-au dorit foarte mult sa joace la Bucuresti. Nu este nici o problema ca la o saptamina ei vor juca in Japonia in meciul de Cupa Davis", a spus Dumitru Haradau, directorul turneului. Biletele au preturi cuprinse intre 5 si 50 de RON.
Planuri de viitor
Pentru inca patru ani BCR Open va ramine in Bucuresti. Organizatorii isi propun ca in 2009, o data cu schimbarea criteriilor de clasificare a turneelor, ca premiile sa creasca la 500.000 de euro, in prezent ele fiind de 353 .340 de euro, astfel ca BCR Open sa fie cuprins in seria ATP 500. Dar pentru acest lucru trebuie ca si Arenele din doctor Lister sa se modernizeze in asa fel incit sa corespunda standardelor impuse de ATP.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat