Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru - Publicat vineri, 19 aprilie 2019 09:00
România se va lupta în acest weekend cu Franța pentru un loc în finala Fed Cup. Suntem favoriți? Analiza jucătoare cu jucătoare făcută de antrenorul Marius Comănescu, căpitan în Fed Cup în 2013, spune că da.
Pentru a doua oară în istorie, la distanță de 46 de ani, echipa României este într-o semifinală de Fed Cup. La un pas să schimbe acest reper într-unul și mai strălucitor, pe care această generație de jucătoare îl merită. Și l-a căutat de ceva vreme încoace poate chiar fără să realizeze că o face.
La Rouen, sâmbătă și duminică, Simona Halep și colegele ei vor înfrunta Franța, o națiune ale cărei performanțe în această competiție au o aură superioară. De două ori campioane, 1997 și 2003, finaliste în 2004, 2005 și 2016, semifinaliste în mai multe rânduri, cel mai recent anul trecut.
Momentul concret actual este însă unul care favorizează echipa tricoloră, chiar dacă aceasta va evolua în deplasare, în fața unui public partizan, pasionat și gălăgios. În primul rând, pentru că team-ul României o are în componență pe a doua jucătoare a lumii, Simona Halep. Capabilă să învingă oricând pe oricine și cu o țintă clară pentru acest sezon: Fed Cup.
Alături de ea sunt jucătoare complete, versatile, adaptabile unor stiluri diferite de joc și unor situații de presiune. Franța, de cealaltă parte, are avantajul de a juca pe teren propriu, are experiență și entuziasm, însă echipa în componența actuală e lipsită de un vârf.
Cum sunt aceste echipe puse față în față, cu atuurile și slăbiciunile lor? Marius Comănescu, antrenor, care a lucrat, printre altele, cu Irina Begu și Sorana Cîrstea, fost jucător, dar și căpitan al echipei de Cupa Fed în 2013, analizează pentru Gazetă fiecare jucătoare în parte. Atât din echipa României, cât și din cea a Franței, ajungând la concluzia că tricolorele sunt favorite. „Eu zic să suntem într-o situație privilegiată. Ar trebui să nu lăsăm să se întâmple vreo chestie neplăcută. Să ne asigurăm că totul mergem conform planului, că vom câștiga”, spune el.
România
Simona Halep: Capul de afiș
„Nu sunt prea multe lucruri de spus. Poziția în clasament și faptul că zgura e suprafața ei favorită cred spun cam totul. E adevărat că e o zgură în sală, deci va fi un tenis mai rapid, dar eu sunt convins că ea poate să-și adapteze jocul, ba chiar cred că o ajută un pic. În afara faptului că este greu să-i faci punctul, mai poate apăsa ea pe mingi și face puncte când are nevoie. Clar o să fie cap de afiș, o să fie greu, pentru că e o confruntare pe echipe și încărcătura e mare, dar cred că este destul de pregătită acum pentru a duce această încărcătură”.
- 27 de ani
- Numărul 2 WTA
- Bilanț în Cupa Fed: 20-9
- Debut în Cupa Fed: 2010
Mihaela Buzărnescu: Va fi motivată
„O jucătoare care are mare experiență pe zgură, deși ea e mai all-rounder decât Simona, n-are o suprafață predilectă. Fiind crescută pe zgură și mai ales știind faptul că joacă foarte bine și pe iute, eu zic că poate să fie un atu. Am văzut că a început să mai miște, a făcut meciuri bune la Charleston, chiar dacă a fost outdoor, zgura de acolo e rapidă și un pic de tot se poate potrivi cu ce ar fi într-o sală, e puțin și alunecoasă zgura verde. Cred că avem o jucătoare redutabilă care poate să bată pe oricine dacă reușește să fie motivată. Și sigur va fi, că doar este o semifinală de Fed Cup. Să nu fie prea motivată că și aceasta este o problemă. Să nu fie prea mare presiunea în cazul în care va juca”.
- 30 de ani
- Numărul 30 WTA
- Bilanț în Cupa Fed: 3-5
- Debut în Cupa Fed: 2006
Irina Begu: Supersolidă și experimentată
„Este o jucătoare supersolidă, o jucătoare de echipă. S-a văzut și acum, cu Cehia, chiar dacă n-a evoluat la simplu, și-a făcut foarte bine treaba la dublu și este o jucătoare cu multă experiență și în Fed Cup, și în general. Poate să ne asigure acolo o liniște în spatele Simonei, ca și Miki. Avem trei jucătoare de simplu care le pot bate pe toate jucătoarele Franței, din punctul meu de vedere, într-o întâlnire de Fed Cup, ceea ce e foarte bine, să ai de unde să alegi. Să ai acest privilegiu. Ele sunt sănătoase și totul e în regulă”.
- 28 de ani
- Numărul 83 WTA
- Bilanț în Cupa Fed: 15-9
- Debut în Cupa Fed: 2010
Monica Niculescu: Nevoie mare de ea la dublu
„O jucătoare de echipă prin excelență. S-a văzut și la dublul acesta cu Cehia cât de mult a contat aportul ei. Inclusiv dacă joacă simplu poate aduce puncte pentru că luptă foarte tare. Sunt unele probleme pentru că a abandonat la Monterrey și n-a mai jucat Bogota. O știm cu toții, depune foarte mult efort pe teren și intervine uzura și e normal să mai apară unele probleme, dar sper să nu fie cazul de data aceasta pentru că avem mare nevoie de ea la dublu. Sută la sută vom avea nevoie mare de ea la dublu".
- 31 de ani
- Numărul 132 WTA
- Bilanț în Cupa Fed: 31-20
- Debut în Cupa Fed: 2004
Raluca Olaru: Primăvară excelentă
„A avut o primăvară excelentă, ne-am și antrenat împreună cu fetele pe care le mai am eu, i-am și spus că aștept niște procente de la ea. (râde). Am văzut că juca bine, apoi a venit turneul de la Dubai, am și fost acolo, a jucat superbine, apoi a repetat și la Miami, și la Indian Wells. Stăm bine și la dublu, suntem acoperiți. Mai bine de atât nu se poate. Poate e o problemă că există prea multe variante în momentul de față. Și asta e o problemă, să vezi cum împaci pe toată lumea sau cum ții moralul sus având de ales dintre atât de multe”.
- 30 de ani
- Numărul 34 WTA la dublu
- Bilanț în Cupa Fed: 6-11
- Debut în Cupa Fed: 2007
Franța
Caroline Garcia: Lovituri puternice, băiețești
„O jucătoare foarte bună din punct de vedere fizic, lovituri foarte puternice, băiețești. Sigur va fi puțin împinsă și de public, dar eu cred că are un pic de handicap moral în fața Simonei și nici meciurile contra Irinei Begu nu prea s-au desfășurat în liniște pentru ea, indiferent că a jucat la Roland Garros sau în altă parte, au fost meciuri strânse, foarte grele. Întotdeauna cel care joacă în deplasare cred că e un pic mai deconectat, n-ai presiunea pe care o simți în calitate de gazdă, pentru că îți dorești mai mult. O văd o jucătoare redutabilă, dar cred că are șanse minime în fața Simonei și meciuri echilibrate cu restul, indiferent cine vor fi adversarele”.
- 25 de ani
- Numărul 21 WTA
- Bilanț în Cupa Fed: 15-5
- Debut în Cupa Fed: 2013
Pauline Parmentier: Stil solid, dar limitată
„Mie mi se pare o jucătoare limitată. Bună, constantă, dar nu cred că ar trebui să piardă cineva la ea. Când o antrenam pe Irina Begu, am avut o problemă cu Parmentier, câteva meciuri pe care nu putea să le câștige cu ea. Are un stil solid, e foarte țeapănă, stă bine pe picioare, are dreapta închisă cu care face presiune. Până la urmă, am reușit să-i demontăm jocul și a după ce a bătut-o o dată, au urmat și alte victorii. Sper că mai ține minte. Pe Miki, fiind stângace, n-ar trebui să o deranjeze prea mult acel forehand, ea joacă un inside-out cu mult spin, cu priză închisă și le împinge pe adversare mult în spate și le sare mingea sus și nu le place pentru că toate joacă bine de pe la șold. Dar Simona o bate indiferent cum”.
- 33 de ani
- Numărul 53 WTA
- Bilanț în Cupa Fed: 6-13
- Debut în Cupa Fed: 2010
Alizé Cornet: Se motivează cu publicul
„E o jucătoare mai imprevizibilă, care poate să facă surprize, una care se motivează bine cu publicul. Mie îmi este mai teamă de Cornet decât de Garcia. Ea absoarbe mai bine energia aceasta de la public și am văzut-o și la Paris, când a revenit, acum doi ani, când a ajuns în optimi. Era ruptă, vai de capul ei și împinsă de public a tot luptat. Nu știu în ce măsură mai poate fizic. E experimentată, o jucătoare cu mare încredere în ea. Dar clar este de bătut de toată lumea, fără probleme”.
- 29 de ani
- Numărul 55 WTA
- Bilanț în Cupa Fed: 8-18
- Debut în Cupa Fed: 2008
Kristina Mladenovic: Urcare, apoi derută
„Pentru mine este o surpriză locul din clasament și felul în care joacă. A avut un moment de urcare acum vreo doi ani. A jucat incredibil, ne-a și încurcat la Madrid, când lucram cu Sorana. O apucase tenisul, servea cu 190 lejer și nu greșea nimic! Am crezut că o urce în primele zece și că nu prea o să iasă de acolo la ce potențial de joc are, cu serviciul acela, cu dreapta, cu rever, când slice, când scurtă, cu voleu foarte bun, fizic bine, dar nu știu ce s-a întâmplat. Nici nu contează! E sub fetele noastre. Și ea este o jucătoare care se mobilizează cu public, să vedem dacă va juca, dacă nu va juca”.
- 25 de ani
- Numărul 66 WTA
- Bilanț în Cupa Fed: 20-9
- Debut în Cupa Fed: 2012
Fiona Ferro: Teama de tineri
„O tânără... Mie la competițiile pe echipe mi-e frică de ăștia tineri pentru că ei fac surprizele. Ne aducem aminte pe vremuri de Răzvan Sabău, la 17 ani, învingându-l pe Jeremy Bates din Marea Britanie în cinci seturi pe iarbă. Pe Mergea și Tecău trecând de frații Lapentti în Ecuador, la altitudine, la ei acasă. Jucătorii tineri și care intră prima dată într-o chestie din asta au un pic de inconștiență pozitivă și se trezesc că-și ridică nivelul foarte mult”.
- 22 de ani
- Numărul 92 WTA
- Bilanț în Cupa Fed: 0-1
- Debut în Cupa Fed: 2019
„Franța nu e un adversar de neglijat, dar nu e ceva să ne speriem. Eu cred că avem prima șansă și trebuie să profităm. N-are rost să ne dăm după cireș, suntem favoriți și trebuie să le arătăm și lor acest lucru.
Eu zic să suntem într-o situație privilegiată. Ar trebui să nu lăsăm să se întâmple vreo chestie neplăcută. Să ne asigurăm că totul merge conform planului, că vom câștiga. Nu știu când ne mai întâlnim cu astfel de ocazii, eu sper că des, dar e bine când le ai, să te concentrezi să faci în așa fel să iasă bine”
Marius Comănescu
Vezi și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”