SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL DE LA SOFIA

Halep a revenit pentru a doua oară la Sofia şi a cîştigat trofeul: "Îmi place să-mi găsesc singură forţa"

Halep se bucură alături de fani după ce a cucerit trofeul
Halep se bucură alături de fani după ce a cucerit trofeul

Articol de GSP - Publicat luni, 04 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat luni, 04 noiembrie 2013 09:57

Simona Halep a revenit două zile la rînd la Sofia de la 0-1 la seturi, arătînd o tărie mentală de invidiat. Şi nu aşteaptă ajutor, vrea să-şi găsească propriile soluţii.

- Felicitări, Simona! Uite, am găsit o statistică şi pentru ultima zi de Sofia: ai avut un parcurs aproape identic cu al Serenei Williams la Turneul Campioanelor, fără set pierdut în grupe, în schimb, cîte unul în semifinale şi finală. Şi amîndouă aţi cucerit titlurile. E flatant să fii comparată cu liderul mondial?
- Da, numai că ea joacă la nivelul cel mai de sus, iar eu la unul mai mic. Ea cîştigă turneele cele mai importante, eu - dintre acelea mai mici. Din punctul meu de vedere, e o diferenţă indiscutabilă între noi. Cel puţin deocamdată. Apoi, eu nu-mi propun în mod special s-o bat pe ea, pentru că o admir foarte mult. Sau pe Azarenka, sau pe Şarapova. Cu siguranţă însă că după acest an, cînd voi intra pe teren contra Serenei o să-mi fie ceva mai uşor, n-o să mai am atît de multe emoţii.

- Revenind la finala de la Sofia... Ai întors din nou de la 0-1 la seturi, ca şi în semifinală. Ce a produs declicul în jocul tău?
- A fost greu pentru că, în primul set, Samantha a jucat foarte bine, m-a dominat. Apoi, m-am gîndit că trebuie să mă agăţ de orice minge, să lupt. (zîmbeşte) Aşa s-a întors meciul. A fost acolo, la 2-2 în setul al doilea, un moment important, cînd am făcut break-ul repede la loc, 3-2, şi am început să domin eu.

- Chiar dacă au fost şi momente mai dificile, n-ai solicitat prezenţa antrenorului în vreo pauză, deşi regulamentul WTA o permite. E dorinţa ta de a rezolva singură problemele?
- Am avut o perioadă grea la începutul anului, cînd eram fără antrenor şi nu aveam ce face, trebuia să mă descurc. Prefer să am linişte, să-mi descopăr puterea interioară, nu vreau să caut în altă parte. Îmi place să-mi găsesc singură forţa şi să descopăr de fiecare dată că e mare. De aceea, pentru mine această regulă nu înseamnă foarte mult. De fapt, aproape că nu există.

- Mai ales că în turneele de Mare Şlem nu se aplică.
- Da, cu atît mai mult. Trebuie să te descurci singur.

- Urmează o pauză acum pentru tine.
- Odihnă, da, am nevoie, să mă liniştesc, să mă relaxez, să mă detaşez. Ca să pot s-o iau de la început cu pregătirea pentru 2014.

- Cînd vei ajunge în Top 10 regulamentul nu-ţi va mai permite să mergi la prea multe turnee mici, va trebui să-ţi gîndeşti altfel programul decît pînă acum.
- (e mirată) Nu ştiam, încă nu m-am gîndit la asta. Oricum însă, voiam să mă îndrept mai mult spre turneele mari şi pentru ele mă voi pregăti în mod special.

"Am început nervoasă meciul, mai ales că am avut şi acea mică accidentare, dar, cînd am revenit, nu voiam decît să lovesc cît pot în minge" (Simona Halep)

"M-am simţit extraordinar cu atîţia oameni care au venit pentru mine. Ei mi-au dat putere, în special în setul al treilea, cînd chiar aveam mare nevoie" (Simona Halep)

"Nu mi-am fixat ţinte pentru la anul. Am multe puncte de apărat, vreau să rămîn în Top 20, să savurez tenisul, să fiu relaxată pe teren şi să joc cît pot de bine" (Simona Halep)

11 este locul pe care-l va ocupa Simona Halep în ierarhia mondială începînd de azi

270.00 de dolari a fost cecul pe care l-a primit Simona Halep pentru cîştigarea trofeului de la Sofia

6-3 este raportul dintre finalele cîştigate şi pierdute de Simona Halep în carierăâ

53-17 este raportul dintre victorii şi înfrîngeri în 2013 pentru Simona Halep

Finalele Simonei în 2013
Nürnberg - cîştigată la Andrea Petkovic
's-Hertogenbosch - cîştigată la Kirsten Flipkens
Budapesta - cîştigată la Yvonne Meusburger
New Haven - cîştigată la Petra Kvitova
Moscova - cîştigată la Samantha Stosur
Sofia - cîştigată la Samantha Stosur

Top 3 jucătoare din România care au cîştigat trofee WTA
1. Virginia Ruzici 12
2. Simona Halep 6
3. Irina Spîrlea şi Ruxandra Dragomir 4

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, exploziv după plecarea de la Oțelul: „E important să știe și lumea!”» Nemaivăzut: clipul, postat chiar pe contul oficial al clubului
Superliga
Dorinel Munteanu, exploziv după plecarea de la Oțelul: „E important să știe și lumea!”» Nemaivăzut: clipul, postat chiar pe contul oficial al clubului
I-a sedus pe fanii lui Dinamo și dezvăluie ce a surprins-o la București, în concertul de pe Arenă » Interviu GSP cu violonista Jana Ceklanovic: „România e a doua mea casă!”
Superliga
I-a sedus pe fanii lui Dinamo și dezvăluie ce a surprins-o la București, în concertul de pe Arenă » Interviu GSP cu violonista Jana Ceklanovic: „România e a doua mea casă!”
Cele mai tari 24 de imagini din sport în anul 2024 » Să mai admirăm o dată lacrimile de bucurie „tricolore” și ipostazele EPICE pentru cărțile de istorie
Altele
Cele mai tari 24 de imagini din sport în anul 2024 » Să mai admirăm o dată lacrimile de bucurie „tricolore” și ipostazele EPICE pentru cărțile de istorie

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (11)
ghita49
ghita49  •  04 Noiembrie 2013, 12:44
Postat de lolica123 pe 04 Noiembrie 2013, 09:50

Bravo Simona! Sa dea Dumnezeu ca anul viitor, sa fie unul si mai bun, plin de realizari, pentru tine!

lolica! nu e indicat sa te hranesti cu litere, mai cu seama cu ,,a'' ! face rau la stomac!

mgexpert
mgexpert  •  04 Noiembrie 2013, 09:52

Pe langa celelalte calitati, Simona a dovedit o formidabila tarie de caracter care, in opinia mea a facut diferenta (si) in meciurile cu Ivanovici si Stosur. Felicitari Simona, esti o adevarata campioana !

lolica123
lolica123  •  04 Noiembrie 2013, 09:50
Postat de flaviulucianr pe 04 Noiembrie 2013, 08:58

Felicitari fetita draga, am crezut inca de la inceput ca vei castiga Turneul Campionaelor....am vrut sa pariez asta, insa s-au inchis pariurile pentru castigatoarele la Turneul Campioanelor, la casele de pariuri la care am fost, inca de la ora 17.00, desi primul meci din turneu incepea pe la 20.30- 21.00 (eu am fost intre orele 19-20)...in orice caz nu asta conteza.. important e ca vei deveni o jucatoare care va face istorie in tenisul mondial, asa cum am prevazut...conditia e sa fii la fel de serioasa si muncitoare cum ai fost si pana acum si sunt sigur vei ramane asa dupa cum te vad Esti foarte charismatica, frumusica, dar mai presus de toate esti o mare tenismena

Bravo Simona! Sa dea Dumnezeu ca anul viitor, sa fie unul si mai bun, plin de realizari, pentru tine!

Vezi toate comentariile (11)
Comentează