Articol de Luminița Paul - Publicat duminica, 10 martie 2024 21:03 / Actualizat duminica, 10 martie 2024 21:16
Holger Rune, favorit 7 al primului turneu Masters 1000 al sezonului, a avansat în turul al 3-lea fără să joace, după forfaitul declarat de adversarul său, Milos Raonic. Danezul și antrenorul său, Patrick Mouratoglou, au improvizat un antrenament cu fotbal.
Danezul Holger Rune, 20 de ani, numărul 7 mondial, nu a jucat sâmbătă, atunci când trebuia să-l întâlnească în runda secundă pe canadianul Milos Raonic. Acesta nu s-a putut prezenta la meci din cauza unei întinderi musculare la gambă.
„Fără meci sâmbăta aceasta. Așa că ne-am îndreptat spre fotbal. Holger Rune, ce prezență!”, a notat pe contul său de Instagram Patrick Mouratoglou, antrenorul cu care tânărul jucător a reluat recent colaborarea întreruptă spre finalul lui 2023.
„Momente bune la Indian Wells garden, așteptând să revenim pe teren. Te așteptăm înapoi curând, Milos Raonic!”, i-a urat francezul tenismanului canadian, a căruia carieră continuă să fie fragmentată de accidentări.
Milos Raonic, hăituit de accidentări
Raonic, fost număr 3 mondial, trecuse în primul tur la Indian Wells de indianul Sumit Nagal, 6-3, 6-3, deși inițial ar fi trebuit să-l înfrunte pe Rafael Nadal. Spaniolul a renunțat la participare, simțind că încă nu este pregătit pentru revenire.
Canadianul în vârstă de 33 de ani a avut probleme și în startul sezonului, retrăgîndu-se la Australian Open și Rotterdam cu o accidentare la șold.
Anul trecut, în luna iunie, el revenise însă la tenis după o pauză de aproape 2 ani, cauzată de numeroasele probleme medicale. O făcea în turneul pe iarbă de la s-Hertogenbosch, reușind chiar o victorie în primul tur, 6-3, 6-4 cu Miomir Kecmanovic.
Rune, reunit cu Mouratoglou
În ce-l privește pe Rune, el așteaptă să-și afle adversarul din turul al treilea, care se va decide între favoritul 26, italianul Lorenzo Musetti, și canadianul Denis Shapovalov. Danezul este la a patra participare la Indian Wells, unde a debutat cu un wild card, iar cel mai bun rezultat este turul al treilea, atins anul trecut.
În 20 februarie, Holger a anunțat că reia colaborarea cu Patrick Mouratoglou printr-o postare pe platforma X (fostul Twitter). „Uneori trebuie să încerci o varietate de lucruri pentru a afla ce funcționează sau nu pentru tine. În ultimele luni au învățat multe despre ce este important pentru mine. Cu Patrick am reușit cele mai mari triumfuri ale mele și cred că mă poate ajuta să-mi ating țelurile”, a notat Rune.
Reluarea colaborării s-a concretizat prin semifinala atinsă la Acapulco, turneu ATP 500. Rămâne de văzut cât va avansa la Indian Wells.
Rezumatul semifinalei Casper Ruud - Holger Rune de la Acapulco
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!