Articol de GSP - Publicat joi, 30 martie 2017 18:59
Fostul mare tenismen Ilie Năstase a vorbit într-un interviu despre revenirea Mariei Șarapova în circuit, dar și despre fenomenul dopajului la nivel mondial.
"Rusia are o imagine afectată pe plan sportiv din cauza dopajului, dar e cam sigură treaba și la Serena Williams. Nu vedeți cum arată?
Oricum, pe americani nu prea îi controlează nimeni când vine vorba de dopaj. Dacă ar ieși la suprafață toate adevărurile despre dopajul americanilor, ar dispărea toate marile turnee, ar fugi toți sponsorii! Nu vă imaginați cum ar putea fi", a declarat Ilie Năstase conform Evenimentului Zilei.
"Nasty" a comentat și afirmațiile făcute de Șarapova într-un interviu recent, rusoaica mărturisind că în timpul în care a fost suspendată a consumat mai mult alcool decât o făcea înainte.
"Șarapova face ce vrea în viața ei privată, cum e normal. Eu cred că a fost și într-o mică depresie în perioada asta, a suspendării. Ce poți să faci când nu joci? Duci paharul la gură!
E rusoaică, bineînțeles că rezistă la băutură. Pentru ce avea ea nevoie de dopaj la 29 de ani? Poate eu trebuie să fac asta, că am 70 de ani", a mai spus Năstase, conform aceleiași surse.