SPORTURI  »  TENIS  »  TENIS

Intră în vacanţă » Simona Halep a revenit în România după o vară fierbinte în America de Nord

Articol de - Publicat vineri, 06 septembrie 2013 00:00 / Actualizat joi, 05 septembrie 2013 21:13

A 19-a jucătoare a lumii, care a jucat timp de trei săptămîni pe hard-ul din State, unde a reuşit să ajungă pînă în "sferturi" la Cincinnati, să cîştige la New Haven şi să atingă optimile de finală la US Open, se va depărta pentru cîteva zile de tenis. În circuitul profesionist se întoarce la turneul de la Tokyo, care debutează pe 22 septembrie.

După trei săptămîni grele de tenis, Simona Halep s-a întors în România. Cu trofeul de la New Haven şi cu "optimile" de la US Open, cel mai bun rezultat al său în turneele de Mare Şlem, în bagaje.

Cu un zîmbet larg, dar şi cu multă oboseală adunată, oboseală vizibilă în ochii de culoare deschisă ai fetei de 21 de ani. A ajuns la Bucureşti în mijlocul zilei. "Este un moment deosebit din viaţa mea. Anul 2013 va rămîne mereu unul special pentru că am reuşit să ajung la un nivel foarte înalt. 13 este numărul meu norocos", a spus Simona.

Ultimul meci de la US Open e încă prezent în mintea ei. A spus că a fost concentrată pe meciul din optimi de finală cu Flavia Pennetta şi nu s-a gîndit mai departe, dar că ploaia a influenţat-o în mod negativ.

"Dacă aştepţi două-trei ore te scoate din ritm. Pentru mine a fost un dezavantaj , dar trebuie să accept pentru că aşa este în tenis. Ştiam că voi avea un meci greu cu Pennetta, m-a mai învins de două ori în trecut. Este o jucătoare foarte bună şi a jucat un tenis foarte bun", a mai spus Halep.

Acum, pentru Simona urmează o perioadă de relaxare, de vacanţă, în care va uita de tenis şi îşi va încărca bateriile pentru ultima parte a sezonului. Se va întoarce în circuitul profesionist la turneul de la Tokyo, care va avea loc între 22 şi 28 septembrie, iar cel mai probabil ziua în care va împlini 22 de ani o va prinde la Beijing, acolo unde, pe 28 septembrie, începe turneul Premier 5.

Românca îşi propune să mai urce în clasament pentru că nu are foarte multe puncte de apărat. În 2012, la Tokyo a ajuns pînă în turul al doilea, iar la Beijing a pierdut încă din primul tur. Dar pînă atunci, Simona se poate bucura de vacanţă.

Tot ieri, la doar două ore de la sosirea în ţară, ea a primit un trofeu de la preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, şi de la ministrul tineretului şi sportului, Nicolae Bănicioiu, pentru rezultatele excepţionale obţinute în 2013.

"Nu m-am gîndit ce voi face cu banii pe care i-am cîştigat, dar prioritatea mea acum este să merg la cît mai multe turnee, să investesc în mine şi să urc la un nivel şi mai înalt" (Simona Halep)

4 turnee a cîştigat Simona Halep în 2013, la Nurnberg, la 's-Hertogenbosch, la Budapesta şi la New Haven

778.842 de dolari a cîştigat în 2013 Simona Halep

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (10)
dash.berlin
dash.berlin  •  07 Septembrie 2013, 13:47

Isi merita vacanta pe deplin.Felcitari !

cetateanu
cetateanu  •  07 Septembrie 2013, 11:51

Demult nu am mai fost atat de entuziasmat si mandru de un sportiv roman, mai ales de catre o sportiva! Ceea ce face aceasta fata in tenis, la nivelul la care a ajuns, e exemplar! Felicitari BraviSIMOna Halep!

unfand
unfand  •  06 Septembrie 2013, 18:35

Sunt de parere ca se putea juca si serva de set, cat putea sa dureze, cateva zeci de secunde si sunt sigur ca Simona ar fi egalat la 1. Cred ca alta era povestea atunci. Oricum bravo ei si succes pe mai departe.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează