Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu, Costin Ștucan - Publicat vineri, 03 februarie 2023 11:13 / Actualizat vineri, 03 februarie 2023 15:04
Ciprian Marica e bănuit că ar vrea să acapareze și clădirile din incintă ca să construiască altceva în locul lor. Pentru că n-a cedat, deși a fost presat, unul dintre chiriașii din bază susține că a fost amenințat cu controale și după câteva ore chiar s-a trezit verificat la sânge de mai multe instituții.
- Marica, acuzat de abuzuri! GSP are toate detaliile unui scandal monstru cu amenințări pentru baza Voința deținută de Fundația lui Năstase » Cine și ce îi impută + Cum se apără fostul fotbalist
- INCREDIBIL! Statul i-a dat „în alb” baza Voința lui Ilie Năstase » În 1999 a primit drept de a o folosi gratuit pentru 49 de ani în numele unei fundații care la acea vreme nici nu exista
Baza sportivă Voința rămâne prinsă în scandaluri în care sunt implicate persoane tentate de terenul aflat într-o zonă foarte bună, în nordul Capitalei. Ciprian Marica a preluat baza de la Ilie Năstase și acum încearcă să se extindă, să acapareze terenuri în plus și construcții aflate în incintă.
Pentru a-și atinge obiectivul, fostul internațional caută să scape de chiriași, pe care-i presează să dispară de acolo. O persoană aflată în situația aceasta, adică împinsă să plece, povestește la ce a fost supusă în perioada recentă: "Marica mi-a trimis tot felul de notificări fără vreo propunere de negociere, doar să plec, să-i cedez lui totul. Plus jigniri, "jegosule", "dobitocule". A mai vorbit și cu diverse găști de interlopi să vină și să-mi strice afacerea. Oamenii aceia au refuzat, i-au spus că mă cunosc, că sunt vechi pe stradă, am avut afaceri în HoReCa timp de vreo patruzeci de ani".
Marica, acuzat: „Instituțiile de control ale statului sunt la comanda lui Marica? OPC e supărat pe el, d-aia n-a venit”
Pentru că afaceristul nu a cedat, Ciprian a schimbat armele, el a trecut de la bandele de interlopi la instituții ale statului! "Dacă nu pleci, o să-ți trimit pe cap toate controalele posibile!", povestește omul că a sunat amenințarea fostului fotbalist.
N-a fost o amenințare falsă, o încercare de intimidare, Marica ar fi avut, într-adevăr, la îndemână posibilitatea de a "asmuți" instituții, după cum susține afaceristul! "În câteva ore au pornit controalele", mărturisește chiriașul din bază. Au lipsit doar ANAF și OPC. "De la OPC bănuiesc de ce nu au venit. Ciprian e în conflict cu Horia Constantinescu, președintele instituției, care i-a demolat un bar de pe o plajă din Mamaia".
În schimb, Poliția Economică, Poliția Locală, DSP, DSV, Pompierii și Inspectoratul de Stat în Construcții au efectuat controale după amenințarea pe care o transmisese Marica. "Am un teanc de procese-verbale, n-au putut găsi ceva în neregulă. Mai nou, au apărut cu verificări și de la gaze, și de la Enel", explică șocat afaceristul.
Acuzații la adresa lui Ilie Năstase și a lui Ciprian Marica: „Au defrișat două hectare și jumătate”
El compară tratamentul la care este supus cu acela de care are parte fostul fotbalist: "De când au preluat baza Năstase și Brigitte și apoi Marica, ei au defrișat o suprafață de două hectare și jumătate. Ca să tai copaci îți trebuie aprobare, altfel e ilegal. Ei i-au tăiat fără să fi avut vreo aprobare. A venit cineva în control, dar s-a rezolvat".
Chiriașul povestește că a primit într-un singur moment o propunere din partea lui Ciprian, una pe care a considerat-o inacceptabilă: "Mi-a spus să semnăm un contract de închiriere valabil trei ani, în care să îi plătesc o chirie de trei mii de euro lunar, după care să plec de tot. Nu am cum să accept așa ceva, că eu am preluat niște clădiri dezafectate în care am investit bani mulți!
Ca să susțin investiția am vândut o casă, am tăiat din bugetul familiei. Am cinci copii și i-am adus și pe ei să muncească alături de mine". Omul e convins că nu poate fi evacuat, "am avut și un proces cu Marica, l-am câștigat". După ce instanța nu l-a alungat de acolo, el se așteaptă să fie șicanat, terorizat în continuare.
„A rezolvat Radu pentru numele Lazio”
Pe terenul mare din baza lui Marica se antrenau copiii din școala de fotbal Juventus București. Clubul era al lui Luigino Pellegrini. Fost impresar al lui Roberto Baggio în anii '90, italianul obținuse de la Torino dreptul de a folosi numele Juventus și însemnele bianconerilor pe echipament. "Marica l-a dat afară în pandemie, când omul nu mai putea face antrenamente cu copiii. I-a spus: "Nu mă interesează că nu mai ai încasări, mie îmi plătești conform contractului!", deși până atunci Pellegrini îi achitase o chirie de 25.000 de euro lunar", povestește aceeași sursă.
Persoana explică și ceea ce s-a întâmplat mai departe: "După ce l-a dat afară pe italian, Marica i-a preluat toate grupele de copii. L-a adus antrenor pe Tudor Chiacu, fostul fotbalist de la Dinamo. Cred că le-a obținut Ștefan Radu o aprobare de la Lazio și așa au înființat clubul Lazio Celesti".
Mihai Piștalu: „Când s-au văzut cu hârtiile, au vrut să ne dea afară în secunda unu”
Mihai Piștalu, fost șef al Bazei și președinte al clubului Voința, rememorează cum a preluat Ilie Năstase baza.
Mihai Piștalu a fost șeful bazei Voința, dar și director executiv al clubului între 1987 și 2012 și este omul care a sprijinit concesionarea bazei către Ilie Năstase în 1999. El a povestit la GSP LIVE istoria tranzacției:
Capul răutăților sunt eu. Am apelat la Ilie Năstase să facem o academie împreună. Din banii luați pe terenurile de tenis construite de Voința, chiria ajungea la club pentru întregirea bugetului. Aveam 11 secții sportive de performanță. Bugetul nu era suficient. Era o posibilitate să facem și investiții.
Am făcut o înțelegere cu domnul Năstase, cu firma Nastimex. Academia s-ar fi numit Club Sportiv Voința Academia "Ilie Năstase". Chiar în ultima zi a mandatului premierului Radu Vasile, un prieten de-al domnului Năstase, Șerban Agigea, a fost la premier, i-a arătat actul de parteneriat dintre noi și a obținut o Hotărâre de Guvern pentru asociere. În acte s-a trecut însă doar Fundația pentru Tenis Academia "Ilie Năstase". Clubul Voința a dispărut din înțelegere.
Când s-au văzut cu hârtiile, au vrut să ne dea afară în secunda unu. Ne-am judecat 12 ani. Tot ce era făcut acolo era făcut din contribuția membrilor clubului. Voința fusese clubul departamental al Cooperației din București, înființat în 1956. La fel cum Dinamo era clubul Internelor și Steaua al Apărării, Voința era clubul cizmarilor, frizerilor, constructorilor, plus al cooperativelor oamenilor cu handicap. S-a ținut la noi și Campionatul Mondial al nevăzătorilor. La ora asta nu mai există nicio bază în București pentru persoane cu handicap
A fost o naționalizare pe sistem bolșevic. Când s-a dat Hotărârea de Guvern pentru asocierea asta dintre Voința și fundația lui Năstase, fundația nici nu exista! Sunt acte. Hotărârea s-a dat pe 15 noiembrie, fundația s-a înființat peste o lună! Procesul s-a strămutat la Timișoara. Logodnica domnului Năstase era din Timișoara, iar decizia instanței s-a răsucit. Motivarea nu am primit-o câțiva ani.
Clubul Voința a fost desființat ca activitate. Nu mai aveam unde să ne pregătim, nu mai aveam fonduri, nu mai aveam bază. Ministerul i-a dat baza lui Ilie Năstase spre administrare pentru crearea unei academii de tenis. Academia nu s-a creat. La Fundația de Tenis "Ilie Năstase" nu există niciun jucător de tenis legitimat nici până acum
Citește și alte articole:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!