Articol de GSP - Publicat vineri, 02 iulie 2021 13:55 / Actualizat vineri, 02 iulie 2021 15:07
Irina Begu (30 de ani, 79 WTA) a pierdut categoric cu poloneza Iga Swiatek (9 WTA, 20 de ani), în turul III de la Wimbledon, scor 1-6, 0-6.
Iga Swiatek, una dintre cele mai apreciate tinere jucătoare din circuit, a arătat o forță incredibilă, a lovit spectaculos și nu i-a dat nicio șansă Irinei. Poloneza s-a impus după 56 de minute.
Irina Begu, eliminată de la Wimbledon
Begu și-a egalat cea mai bună performanță la Wimbledon, dar a fost dominată autoritar de Swiatek.
Meciul a început tare pentru Iga, iar aceasta a condus cu 5-0 după două break-uri. Irina a luat un game, dar poloneza și-a păstrat serviciul și a câștigat setul cu 6-1.
În setul secund, Swiatek a continuat să joace cu accelerația la maximum. A făcut trei break-uri și a câștigat setul la 0, asigurându-și prezența în turul 4, acolo unde va evolua cu învingătoarea partidei dintre Ons Jabeur și Garbine Muguruza.
Pentru accederea în turul III la Wimbledon 2021, Begu primește un cec de 19.000 de lire și 90 de puncte WTA.