SPORTURI  »  TENIS  »  DOPAJ

Jucătoarea care a așteptat 19 luni decizia în cazul de dopaj: „De ce nu am fost tratați și noi cu aceeași încredere și același respect?”

Tara Moore în acțiune Foto: Imago
Tara Moore în acțiune Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 22 august 2024 18:31 / Actualizat joi, 22 august 2024 18:31

Tara Moore (32 de ani) a reacționat după dezvăluirea cazului de dopaj al lui Jannik Sinner, aducând în discuție propria experiență cu ITIA și tribunalul independent Sport Resolutions, una lungă, dureroasă și costisitoare, în urma căreia nu i s-a găsit nicio vină.

Britanica Tara Moore a fost între cei care au reacționat la aflarea informației despre testele pozitive la clostebol ale lui Jannik Sinner (23 de ani, liderul ATP). O situație rezolvată în numai 5 luni, cu concluzia de absență a vinei sau neglijenței din partea italianului.

„Bănuiesc că doar imaginea jucătorilor de top contează. Mi se pare că opinia tribunalului independent doar despre jucătorii de top este considerată rezonabilă și corectă. Totuși, au pus-o la îndoială în cazul meu. Pur și simplu, nu are sens”, a scris ea pe contul de X.

Cazul de dopaj al jucătoarei britanice a intrat mai mult în atenție în paralel cu cel al Simonei Halep, deși specialista de dublu avea un profil sportiv și mediatic mult mai discret. Ceea ce le-a asemănat a fost durata mare a procesării situației lor din partea autorităților îndrituite să o facă.

Tara Moore, suspendată după test pozitiv la steroizi

Moore fusese suspendată provizoriu în mai 2022, cu cinci luni înaintea româncei, după ce testase pozitiv la steroizii anabolizanți boldenon și nandrolon pe 22 aprilie 2022, în turneul de la Bogota (Columbia).

Sportiva și-a susținut continuu nevinovăția, însă abia peste un an și 7 luni, în decembrie 2023, tribunalul independent Sport Resolutions a decis că sursa substanțelor interzise fusese carnea contaminată și că Moore nu putea fi acuzată de vinovăție sau neglijență.

19 luni. 19 luni de timp irosit. 19 luni din reputația mea, din clasamentul meu, din viața mea, s-au scurs încet. 19 luni de suferință emoțională. 19 luni, eu și echipa mea primim răspunsul pe care îl știam de la început”, a scris ea atunci pe X.

În momentul testului picat, britanica se afla pe locul 83 mondial în clasamentul de dublu, fiind atunci jucătoarea cel mai bine clasată din țara ei. Când a putut reveni în competiții, nu mai avea clasament.

230.000 de euroa cheltuit Tara Moore pentru a-și reabilita numele în perioada de suspendare provizorie

La primul turneu în care a participat, alături de compatrioata Annali Olivelle, pe tabloul de dublu la Santa Margherita (Ita), dotat cu premii totale de 35.000 de dolari, a trecut un tur și a primit 98 de dolari.

Între timp, a revenit într-un loc special pentru ea, la Wimbledon, iar după ce a cedat în runda inaugurală a tabloului de dublu, a declarat pentru The Independent că „este incredibil de dificil să te întorci și să retrăiești totul pentru că atunci când ești pe teren simți cât e de special. Și asta pentru că ai fost scos în afara tenisului fără să poți face ceva”.

Tara Moore: „Toți împărtățim același sentiment: tristețe”

O zi după primul mesaj pe X despre Sinner, a nuanțat: „Indignarea ar trebui să fie îndreptată împotriva instituției, nu a jucătorului. Mă bucur că Jannik a avut parte de o experiență diferită de a mea, totuși, cred că este foarte tulbure că firma de avocatură care l-a reprezentat este aceeași care a reprezentat ITIA timp de mulți ani”.

Jannik Sinner - noul lider ATP Foto: Imago
Jannik Sinner - noul lider ATP Foto: Imago
Jannik Sinner - noul lider ATP Foto: Imago
Jannik Sinner - noul lider ATP Foto: Imago
Jannik Sinner - noul lider ATP Foto: Imago
+8 FOTO

În cele din urmă, a scris mai mult, expunându-și trăirile, dar păstrând obiectivitatea față de Sinner. „Vreau să clarific faptul că nu am nicio problemă cu Jannik, îmi pare bine că a primit o rezolvare atât de promptă, de rapidă în cazul lui. Oricine a trecut prin asta știe cât de oribil și de brutal este procesul, nu-ți distruge doar cariera, ci și stima de sine.

Am vorbit cu alți câțiva jucători care au traversat acest proces și toți împărtățim același sentiment: tristețe. De ce nu am fost tratați și noi cu aceleași încredere și respect ca un jucător de top?

De ce a trebuit să cheltuim atât de mulți bani pentru a ne apăra când abia câștigăm câte ceva? Nu e nimic personal cu Jannik. Vrem doar să înțelegem de ce este atât de multă neîncredere din partea jucătorilor într-o organizație care se presupune că este bazată pe integritate și încredere. Nu are sens. Lucrurile trebuie să se schimbe”, a încheiat Moore.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Nationala
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Stiri extrasport
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”
Superliga
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează