Articol de Luminița Paul - Publicat marti, 02 iunie 2020 20:14
Pentru unii jucători, trofeul de la Roland Garros a fost o ispită, un obiectiv, un motiv de temeri și suferință, chiar o obsesie. Până când l-au cucerit.
- În perioada 24 mai-7 iunie era programat turneul de la Roland Garros, amânat însă din cauza pandemiei de COVID-19. GSP vă oferă în schimb amintiri, povești și momente inedite de pe zgura pariziană
Roland Garros 2009 – Când drumul s-a deschis pentru Roger Federer
Roger Federer cucerise toate titlurile majore, și nu doar o dată, în anii 2000. Toate, mai puțin unul, cel de la Roland Garros. Blocat de dominația lui Rafael Nadal pe zgura pariziană, Roger fusese deja de câteva ori în finală, 2006, 2007, 2008, la un pas de cupă. În 2009 însă, poarta s-a deschis pentru el, ibericul fiind eliminat în „optimi" de Robin Soderling. De data aceea, nimeni nu i-a mai închis-o, deși a avut un traseu dificil, dureros pe alocuri, până la triumf.
Meci greu cu Acasuso în turul secund, set pierdut cu Mathieu în al treilea, revenire miraculoasă de la 0-2 la seturi în „optimi" în fața lui Haas, apoi de la 1-2 în semifinala spectaculoasă cu Del Potro.
Paradoxal, poate cel mai la îndemână meci a fost chiar finala cu Soderling și cât de eliberatoare lacrimile de după ultimul punct!
„De acum și până la finalul carierei pot să merg fără să-mi mai fac griji că nu voi câștiga niciodată la French Open. Am încercat atâția ani, atât de multă presiune... Am crezut mereu, dar cu timpul devenea mai greu", spunea elvețianul, bucuros și ușurat, cu trofeul în brațe. Un succes care l-a mișcat și pe Nadal, care a vărsat lacrimi empatice pentru marele său rival. „Merita să câștige cele patru titluri de Grand Slam", și-a motivat Rafa reacția. Federer își rotunjea atunci și Marele Șlem al carierei.
🇨🇭 @rogerfederer logró el 🏆 en 2009
— ATP Tour en Español (@ATPTour_ES) June 1, 2020
Pero antes de estas imágenes tuvo que remontar un duro partido en 4R ante Tommy Haas ⚔️
🎥 @rolandgarros
5 finalea disputat Roger Federer la French Open, 2006, 2007, 2008, 2009 și 2011, impunându-se o dată
2016 – Momentul izbăvitor al lui Djokovic
La fel ca în cazul lui Federer, Novak Djokovic și-a împlinit târziu visul de a triumfa pe zgura pariziană și de a-și completa astfel Grand Slam-ul carierei. Obstacolul principal a fost tot Rafael Nadal, pe care însă sârbul a reușit să-l învingă în 2015, în sferturi de finală, și tot nu a fost de ajuns pentru a cuceri Cupa Muschetarilor, fiindcă în ultimul act a fost stopat de Stan Wawrinka.
Adunase trei finale pierdute, patru semifinale și două „sferturi". Răbdarea era pusă la caznele cele mai grele, însă momentul său a sosit, în cele din urmă.
În 2016 însă, l-a înfruntat în lupta directă pentru titlu pe Andy Murray, colegul de generație, aflat la cea mai bună perfomanță pariziană a sa. După ce a cedat primul act, sârbul și-a impus jocul și a trecut o linie de sosire care până atunci se tot îndepărta de el.
„E un moment emoționant, unul dintre cele mai frumoase pe care le-am avut în carieră. Este greu pentru mine să reflectez asupra a ceea ce s-a întâmplat înainte și ce se va întâmpla după. Sunt copleșit să am acest trofeu lângă mine", spunea Novak Djokovic la festivitatea de premiere. El devenea atunci al optulea jucător din istorie învingător în toate cele patru turnee majore.
„Nu vreau să sune arogant, dar chiar cred că orice se poate obține în viață. Când eram aproape să închid meciul, multe s-au întâmplat în mintea și sufletul meu. Mă simțeam plin de bucurie" - Novak Djokovic
Roland Garros 1999 – Andre Agassi, fără plete, dar campion
Primele rezultate interesante pentru Andre Agassi au venit, poate neașteptat, la Roland Garros. Prima semifinală majoră, în 1988, la doar 18 ani, apoi două finale consecutive, 1990 și 1991, încheiate cu capul plecat. A mai izbutit un sfert de finală în 1995. Între timp, reușise să câștige celelalte titluri de Mare Șlem, Wimbledon în 1992, US Open în 1994 și Australian Open în 1995. Doar Parisul rămânea departe.
Până în 1999, un sezon strălucitor care venea după unul rău. Atunci s-a rupt un zăgaz blocat multă vreme.
În finală îl aștepta ucraineanul Andrei Medvedev. Cu câteva luni înainte, la Monte Carlo, cei doi se întâlniseră întâmplător într-un bar. Medvedev, disperat, s-a destăinuit în legătură cu impasul carierei sale și i-a cerut americanului sfaturi. Andre s-a conformat și, cumva, lucrurile au funcționat pentru viitorul său adversar. Astfel încât acesta a câștigat primele două seturi cu 6-1, 6-2.
„Face tot ce ar trebui să fac eu, tot ce i-am spus", se lamenta Agassi. „E calm, precis, nemilos". L-au salvat însă ploaia și sfaturile lui Brad Gilbert din vestiar. Și Agassi a întors meciul, cucerind singurul său titlu la Roland Garros și completându-și Grand Slam-ul carierei. „Victoria nu ar trebui să aibă un gust atât de bun, dar exact așa e", spunea el atunci.
8 titluride Mare Șlem a cucerit Andre Agassi în carieră, cele mai multe la Australian Open, 4, și a disputat alte 7 finale
1990 – Andres Gomez, surpriza sud-americană
De trei ori ajunsese Andrés Gómez în sferturi de finală la Paris și de fiecare dată fusese învins de Ivan Lendl, exact în anii în care cehoslovacul avea să cucerească titlul la Roland Garros, 1984, 1986 și 1987.
Ecuadorianul îi luase mereu măcar un set, dar înfrângerile, meritorii, tot înfrângeri erau. A venit însă, până la urmă, și momentul său, în 1990. Avea 30 de ani, 14 titluri pe zgură, dintre care două în acel sezon. Cel în care Lendl, absent de la French Open, nu i s-a mai pus în cale. În finală a trecut de tânărul Andre Agassi, 20 de ani, privindu-și triumful târziu cu umor și duioșie. „Vin aici de 12 ani și m-am tot gândit la acest moment. A fost nevoie de prea mult timp", a spus el, în fine ușurat, la festivitatea de premiere.
Citește și celelalte povești de la Roland Garros:
)
)
)
)
)
)
)
