Articol de Florin Dincă - Publicat marti, 26 ianuarie 2010 00:00
Marin Cilici a încheiat cu succes cel de-al treilea meci al său împins în cinci seturi de la Australian Open, învîngîndu-l pe Andy Roddick cu scorul de 7-6(4) 6-3 3-6 2-6 6-3.
După victoriile în faţa lui Bernard Tomici şi Juan Martin Del Potro, Cilici a fost forţat să joace din nou un meci de cinci seturi. Totul a meritat însă, tînărul croat calificîndu-se în penultimul act al competiţiei, acolo unde va da piept cu învingătorul dintre Rafael Nadal şi Andy Murray.
Totul părea să curgă în favoarea lui Cilici astăzi. Andy Roddick nu se regăsea, iar în la sfîrşitul primului set pierdut la tie-break a cerut şi intervenţia medicului pentru o durere resimţită la umărul drept.
Două ore i-au trebuit lui Cilici să obţină avantajul de 2-0 la seturi. În aproape 60 de minute, Roddick l-a anulat într-un ritm furtunos. Dacă în setul trei a obţinut repede breakul şi a tras de el pînă la final, în actul al patrulea a ajuns imediat la 5-0 cu trei gameuri cîştigate pe serviciul adversarului.
Decisivul a început cum nu se putea mai bine pentru Roddick. Trei mingi de break şi totul părea pierdut pentru Cilici. Loviturile croatului au revenit însă la intensitatea primului set şi au împins în spate un american lipsit de vlagă. Set cu 6-3 şi Cilici devine primul croat calificat în semifinale la Australian Open.
7 ani au trecut de la ultimul succes al lui Andy Roddick într-un turneu de Mare Şlem, US Open 2003
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat