Articol de Roxana Fleşeru - Publicat luni, 02 ianuarie 2023 19:10 / Actualizat luni, 02 ianuarie 2023 19:22
Martina Navratilova, fost lider mondial, a anunțat că suferă de cancer la sân și gât, după ce în 2010 reușise să învingă această boală.
Una dintre cele mai mari jucătoare ale circuitului feminin trece din nou prin momente dificile. Martina Navratilova, 66 de ani, a informat luni că doctorii au anunțat-o că suferă de cancer la sân și gât, stadiu 1.
Martina Navratilova, diagnosticată cu două forme de cancer
„Această dublă lovitură este gravă, dar totuşi reversibilă”, a precizat fosta jucătoare, ea exprimându-şi speranţa „într-un rezultat favorabil” al tratamentului pe care îl va urma.
În noiembrie 2022 , Martina Navratilova a efectuat o serie de teste în urma cărora i s-a descoperit un nodul în gât. Cu această ocazie, medicii i-au diagnosticat şi al doilea cancer la sân, ambele în stadiu 1. Fostul lider mondial va începe tratamentul săptămâna viitoare, la New York.
Născută în Cehia, Navratilova a obţinut cetăţenia americană în 1981, ea confruntându-se anterior cu un cancer la sân, care i-a fost diagnosticat în 2010.
59 de titluride Mare Șlem are în palmares Martina Navratilova la simplu, dublu şi dublu mixt, pe parcursul carierei sale.
VIDEO Martina Navratilova - Steffi Graf (semifinale US Open 1991), considerat unul dintre cele mai bune meciuri din toate timpurile
Citește și alte știri din tenis:
Simona Halep a ieșit din Top 10 » Pe ce poziție a căzut jucătoarea suspendată provizoriu din circuit
Irina Begu, victorie în primul tur al turneului de la Adelaide » Cine e adversara din al doilea meci
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!