Articol de Florin Dincă - Publicat sambata, 30 ianuarie 2010 00:00
Marea speranţă a britanicilor în tenis, Andy Murray, va juca mîine finala turneului Australian Open în faţa elveţianului Roger Federer şi este convins că poate cîştiga trofeul.
"Va trebui să fac cel mai bun meci al meu, sînt conştient de asta. Cam acesta e planul meu. Voi încerca să joc cît mai bine. Dacă voi reuşi, am o şansă mare să înving", a dezvăluit Andy Murray.
BRITANICUL CONDUCE ÎN MECIURILE DIRECTE
Scoţianul se află în avantaj, scor 6-4, în duelurile directe cu Roger Federer, dar elveţianul are ultima victorie, în iarnă, la Turneul Campionilor. De altfel, numărul unu mondial este şi cel care l-a învins în prima finală de Grand Slam a carierei, US Open 2008.
"Aveam doar 20 de ani cînd am jucat în faţa lui la US Open. La 20 de ani eram foarte tînăr şi era şi prima mea finală de Mare Şlem. Acum, la aproape doi ani distanţă, mă simt mult mai matur fizic, dar şi mental", a spus britanicul.
"MURRAY AR REZOLVA MULTE DACĂ M-AR ÎNVINGE"
De partea cealalată, Federer e conştient de pericolul pe care îl reprezintă Andy Murray, dar şi de presiunea de pe umerii lui: "Lui Murray i se reaminteşte mereu că Marea Britanie nu a mai cîştigat de foarte mult timp un Mare Şlem", a spus elveţianul, conform BBC Sport.
Acesta a adăugat: "A avut succes în ultimul timp. A triumfat în cîteva turnee Masters 1000 şi ajunge din ce în ce mai des în fazele superioare a unui Mare Şlem. El ar rezolva multe dacă m-ar învinge mîine"
Finala dintre Roger Federer şi Andy Murray va avea loc mîine dimineaţă, începînd cu ora 10:30.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro