Articol de David Marinescu - Publicat marti, 28 noiembrie 2023 10:05 / Actualizat marti, 28 noiembrie 2023 10:05
Nick Kyrgios (28 de ani) a stârnit controverse cu cea mai recentă fotografie postată pe reţelele de socializare.
Nick Kyrgios este cel mai bun jucător al Australiei din ultimii ani, dar recent a fost contestat de fanii tenisului, din cauza imaginilor pe care le postează.
FOTO. Nick Kyrgios a stârnit controverse cu cea mai recentă fotografie postată pe Instagram
Cea mai recentă fotografie încărcată pe Instagram a strâns aproape 60.000 de aprecieri în doar 2 ore. „Și ce? Iubirea este un lucru nebunesc? Cu toții încercăm să o găsim! Nu minți!”, a fost mesajul lui, la care iubita sa a răspuns: „Mor cu postarea asta. Te iubesc!”.
Mesajele ironice nu au lipsit:
- „Ești atât de penibil, omule! Treci înapoi pe teren”;
- „Când îți vei reveni? Vrem să te vedem pe teren”;
- „Da, sunt de acord cu tine, dar poate o să joci și tenis în curând”;
- „Luați-vă o cameră, oameni buni!”;
- „Mi-e dor de vechiul Kyrgios”
- „Ar trebui să te concentrezi pe tenis în loc să te distrezi tot timpul”
Kyrgios și Costeen Hatzi petrec foarte mult timp împreună atunci când australianul nu e pe terenul de antrenament. Cei doi sunt împreună de peste un an. Ea este o vedetă pe rețelele de socializare din Sydney și e cu cinci ani mai mică decât jucătorul de tenis.
Nick Kyrgios, fără puncte în clasamentul ATP
Nick Kyrgios (28 de ani) a rămas fără puncte în circuitul ATP. Australianul, unul dintre cei mai spectaculoși jucători din tenisul masculin, a fost șters luna trecută din clasament. Măcinat de accidentări, australianul a jucat un singur meci oficial în anul 2023, eșec la Stuttgart în fața chinezului Wu Yibing, scor 5-7, 3-6.
Nick Kyrgios pregătește revenirea în circuit. Săptămâna trecută a distribuit imagini de la un antrenament executat la intensitate maximă, acasă, la Sydney. Întoarcerea va fi anevoioasă. Finalistul de la Wimbledon 2022 va avea nevoie de invitațiile organizatorilor pentru a se putea înscrie în competiții.
Cel mai bun loc ocupat de Nick în carieră a fost 13, în octombrie 2016. Are în palmares 7 titluri ATP și a câștigat peste 12 milioane de dolari din premii.
Cum arată top 10 ATP
- Novak Djokovic – 11,245
- Carlos Alcaraz – 8,855
- Daniil Medvedev – 7,600
- Jannik Sinner – 6,490
- Andrey Rublev – 4,805
- Stefanos Tsitsipas – 4,235
- Alexander Zverev – 3,985
- Holger Rune – 3,660
- Hubert Hurkacz – 3,245
- Taylor Fritz – 3,100
Citește și:
Pera, concluzii după Trofeul Carpați » Ce jucătoare a lăsat în afara lotului
Șoc în Spania! Pep Guardiola, investigat într-o anchetă anti-terorism!
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern