Articol de GSP - Publicat vineri, 20 iunie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 20 iunie 2014 14:35
32 dintre cele mai importante jucătoare de tenis ale momentului se vor reuni în perioada 5-13 iulie la Bucureşti, unde vor participa la BRD Bucharest Open, primul turneu WTA organizat în România, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului. Cap de afiş va fi Simona Halep, ocupanta locului 3 în clasamentul WTA.
Alături de Simona, la Arenele BNR din Bucureşti vor mai participa Roberta Vinci (locul 20), Klara Koukalova (locul), Karin Knapp (locul 49) sau Annika Beck (locul 51). România va mai fi reprezentată şi de Monica Niculescu (locul 76), Alexandra Cadanţu (locul 81) şi Irina Begu (locul 89), plus de două beneficiare de wild card: Alexandra Dulgheru şi Andreea Mitu.
Biletele pentru turneu vor fi puse în vînzare în reţeaua Eventim şi vor avea preţuri cuprinse între 15 şi 40 de lei, în funcţie de zilele de desfăşurare ale meciurilor. Abonamentele valabile în perioada 7-13 iulie costă 120 de lei, iar pentru studenţi, elevi şi pensionari intrarea este gratuită în perioada 7 – 10 iulie.
“Sîntem mîndri că am putut aduce acest turneu în România şi că, alături de cele 32 de jucătoare din tabloul principal, vom putea oferi spectatorilor un spectacol sportiv de excepţie. Este cu atît mai important pentru noi cu cît acesta este primul turneu WTA organizat vreodată în România"
George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis
În cadrul turneului vor fi puse în joc premii în valoare de 250.000 de dolari, iar marea cîştigătoare va primi şi 280 de puncte WTA
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro