SPORTURI  »  TENIS  »  DECIZIE

O fostă nr. 5 mondial și-a anunțat retragerea din tenis » Mesaj emoționant de adio al jucătoarei

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de George Titus Albulescu - Publicat luni, 10 iulie 2017 15:24

Daniela Hantuchova a hotărât să se retragă din circuitul profesionist de tenis și să-și încheie cariera la vârsta de 34 de ani. Slovaca a câștigat șapte turnee la simplu și patru titluri de Grand Slam, la dublu mixt.

Fosta jucătoare a debutat în competițiile WTA în 1999, iar marea lovitură a dat-o în 2002, când a învins-o pe Martina Hingis în finala de la Indian Wells. La începutul anului 2003 ea a urcat pe locul 5 mondial, cea mai înaltă poziție pe care a ocupat-o vreodată în clasament.

La turneele de Grand Slam, la simplu, Hantuchova a atins semifinalele la Australian Open în 2008 și sferturile de finală la Wimbledon și US Open, în 2002. În schimb, a triumfat de patru ori la aceste competiții majore, la dublu mixt, alături de Leos Friedl (2001), Kevin Ullyett (2002), Fabrice Santoro (2005) și Manesh Bhupathi (2005).

”Vreau să vă spun cu toată aprecierea și fericirea mea venită din interior, că a sosit momentul să mă retrag din tenisul profesionist. Sunt atât de mulțumită de toate lucrurile incredibile care mi s-au petrecut pe teren și în afara lui și nu aș fi putut fi persoana de astăzi, fără aceste urcușuri și coborâșuri.

Să faci parte din WTA, ITF și din echipele de Fed Cup și olimpice ale Slovaciei a fost cea mai mare binecuvântare și privilegiu, iar cuvintele nu pot explica toată recunoștința pe care o am față de toți cei din circuit, colegi și staff-ul meu”, a postat fosta tenismenă pe pagina sa de Instagram.

Hantuchova a câștigat turneele de la Indian Wells (2002, 2007), Linz (2007), Pattaya City (2011, 2012 și 2015) și Birmingham (2013). În 2017, ea a reușit doar o victorie în circuitul WTA, la Acapulco, contra Yaninei Wickmayer.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„La 5 ani, mă urcam în măr și transmiteam meciuri de fotbal din imaginație” » Gazeta Sporturilor publică „Domnul Ovidiu”, un documentar-reverență despre patriarhul jurnalismului sportiv din România
Special

Lovitură de teatru aproape de miezul nopții! FCU Craiova e sigură că va câștiga la „masa verde” cu FC Argeș: „Avocatul ne-a spus că 100% e ca noi”
Liga 2

Încă două transferuri anunțate la FCSB: „300.000 de euro sunt fleac”
Superliga
Încă două transferuri anunțate la FCSB: „300.000 de euro sunt fleac”

Un mare rival al lui Lance Armstrong, interviu extraordinar: „Am eșuat ca soț și ca părinte, ca sportiv aveam ZERO etică! Lance mi-a trimis un medic când mama avea cancer, am inventat o rugăciune ca să pot dormi noaptea”

Ionel Ganea a numit cel mai bun atacant din Liga 1: „E peste Bîrligea, peste Safira, peste Selmani, peste toți!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează