Articol de GSP - Publicat vineri, 02 august 2019 22:40
Patricia Țig ( 24 de ani, 223 WTA), jucătoarea revenită în prim-plan după turneul de la București, acolo unde a pierdut finala, încearcă să revină în top 100.
Ea s-a calificat azi în semifinalele turneului challenger de la Karlsruhe (Germania).
În sferturi, românca a trecut în minimum de seturi de Ekaterine Gorgodze (27 de ani, 194 WTA), scor 7-5, 6-0.
În penultimul act, Patricia va juca sâmbătă contra italiencei Jasmine Paolini (23 de ani, 132 WTA). Partida va începe în jurul orei 17:00.