SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL DE LA BUCUREȘTI

Pauză, dar cu tenis » Simona Halep s-a distrat alături de cei mici pe Centralul de la Arenele BNR

Simona Halep a jucat ieri, la Arenele BNR, tenis cu copii de toate vîrstele
Simona Halep a jucat ieri, la Arenele BNR, tenis cu copii de toate vîrstele

Articol de , - Publicat joi, 16 iulie 2015 00:00

A treia jucătoare a lumii a spus că nu poate sta departe de rachetă şi de mingi. Deşi avea nevoie de o perioadă de relaxare după Wimbledon.

"Tati, pe ăsta îl agăţ în camera mea", spune un puşti cu un poster cu Simona Halep în braţe. Părintele e un pic distras. "Tati, pe ăsta îl agăţ în camera mea".  E aproape de miezul zilei la Arenele BNR şi Simona Halep schimbă mingi cu copii de toate vîrstele.

De la fetiţe care sînt de înălţimea fileului pînă la cele care se îndreaptă spre adolescenţă. Băieţii sînt şi ei bine reprezentaţi. Timp de o oră, a treia jucătoare a lumii s-a pus la mintea lor, a zîmbit şi a consumat energie. "M-au cam obosit cei mici", a spus Simona mai tîrziu la discuţia cu presa.

O Simona mai relaxată, mai zîmbitoare şi  mai încrezătoare în ce urmează. "Aveam nevoie de o pauză după Wimbledon, deşi am mai rămas la Londra şi m-am uitat la meciuri. Am privit tenisul şi din afară, nu numai din interior, şi mi-am dat seama cît de mult legată sînt de el şi cît de mult îmi place. Deja pauza aceasta se apropie de final, dar n-a fost o vacanţă propriu-zisă. Deşi am fost pe acasă, nu am apucat să merg la plajă. N-am putut să stau departe de tenis, am venit aici, la Kid's Day, am fost în tribună, poate o să ajung şi la Cupa Davis, mi-ar plăcea", a spus Halep ieri.

Cît despre viitor, Simona a adăugat un turneu faţă de programul iniţial, alegînd să participe anul acesta şi la Toronto, (10-16 august). Ea jucase trei ediţii la rînd în Canada, cel mai recent în 2012, cînd a atins turul secund, la fel ca în 2011.

"Am o motivaţie suplimentară înaintea sezonului american de hard, mai ales că anul acesta mi-a mers bine pe această suprafaţă. Am cîştigat cel mai mare turneu al meu, cel de la Indian Wells. Am traversat o perioadă dificilă apoi, dar sper să mă regăsesc. În plus, nu mai am presiune să apăr rezultate de anul trecut pentru că deja mi-au ieşit acele puncte multe", a explicat numărul 3 mondial.

Doar cu Cahill

Simona a clarificat şi componenţa echipei ei pentru perioada următoare. "Mă voi pregăti pentru sezonul de hard cu Darren Cahill şi, de asemenea, cu Teo Cercel, pe partea de pregătire fizică", a spus ea ieri. Înainte de Wimbledon, se încheiase contractul cu Victor Ioniţă, nemaifiind prelungit, iar la al treilea turneu de Mare Şlem al anului ea l-a avut alături şi pe Daniel Dobre, la fel ca anul trecut, la Singapore. Ea şi australianul au început să lucreze împreună de la Indian Wells.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, a oferit imaginile anului 2024: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, a oferit imaginile anului 2024: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Nationala
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Handbal
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (1)
1439720046338021
Laura Rusu  •  16 Iulie 2015, 09:11

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close