Articol de Luminiţa Paul - Publicat marti, 27 iunie 2017 09:00
Simona Halep joacă astăzi pentru prima dată la Eastbourne, direct în turul al 2-lea, contra chinezoaicei Ying-Ying Duan, liveTEXT pe GSP.RO de la 13:00.
Când a acceptat wild cardul oferit de organizatori, poate că Simona a făcut-o și fiindcă urma să fie aproape de mare, precum în orașul ei natal, Constanța. Țipetele pescărușilor se aud din tribunele sau de pe terenurile de la Devonshire Park, unde se dispută turneul comun WTA/ATP, iar uneori aceștia survolează arenele, atrași de zgomot, de agitație. Sau poate a luat invitația ca pe o șansă bună de a testa iarba înainte de Wimbledon.
Returul care îi apasă visele
Al treilea concurs de Mare Șlem al anului e doar la câteva zile distanță și pare că Halep nu a reușit să alunge de tot din minte senzația amară lăsată de pierderea finalei de la Roland Garros. Tristețea e acolo, ca un ghimpe care nu se lasă extras complet, iar gândurile devin mai intense seara, înainte de culcare, când imaginile din meci se derulează prin fața ochilor. Românca vorbește chiar despre un anume moment pe care acum îl simte ca pe un fel de cheie a partidei. "Ar fi trebuit să lovesc tare returul pe serviciul al doilea, la 3-0 în setul secund. Să risc. Dar n-am făcut-o. Asta mă termină", s-a confesat ea pentru WTA Insider. În asemenea situații, poate tocmai tenisul e cel care te salvează de rănile lăsate de tenis, de aceea Halep e bucuroasă și pregătită să revină în circuit.
O va face astăzi, direct în turul al doilea de la Eastbourne, turneu de categorie Premier care a debutat duminică. Adversara ei este chinezoaica Ying-Ying Duan, numărul 64 mondial. O jucătoare în vârstă de 27 de ani, de 1,86 metri, cu un singur titlu în palmares, Nanchang 2016, și pe care românca o va întâlni pentru prima dată. Duan, venită din calificări, o conducea în runda inaugurală pe americanca Christina McHale, 6-3, 4-0, când aceasta a abandonat.
16-17 turnee pe an
"Tratez acest turneu ca pe unul foarte important" a spus Simona în Eastbourne Herald. "Nu joc multe turnee, am doar 16-17 pe an, de aceea vreau ca la fiecare dintre ele să fiu sută la sută. Sunt aici, e o ocazie bună înainte de Wimbledon, mă voi strădui cât pot de mult. Pe tablou sunt multe jucătoare bune, iar iarba este imprevizibilă. Un serviciu puternic este important, eu nu îl am, dar am sliceul. Cred că mă pot descurca bine cu el", a explicat numărul 2 mondial.
O săptămână importantă și din punctul de vedere al poziției în clasament. Halep a disputat finala de la Paris și cu perspectiva de a deveni lider WTA fixată undeva, într-un colțișor al minții. O discuție și niște calcule care vor reveni probabil de mai multe ori pe parcursul acestui sezon. La Eastbourne, duelul direct este între actuala ocupantă a tronului mondial, Angelique Kerber, și Halep, dar de săptămâna viitoare Karolina Pliskova va intra și ea în cursă. Pentru a urca pe treapta cea mai de sus zilele acestea, Simona trebuie să fie mereu cu un pas sau chiar doi înaintea germancei. Dacă nu va ieși acum, șansele se reportează la Wimbledon, unde însă lui Angie are multe puncte de apărat. Deocamdată însă, românca încearcă să scrie un mesaj frumos pe ilustrata de la mare. Marea Mânecii.
Fără aer condiționat
Halep nu se declară pasionată de călătorii, dar știe că ele sunt indispensabile în tenis. "Acesta e jobul meu, nu am ce face. Îmi place mai degrabă să stau acasă, cu familia, prietenii sau singură. Uneori e bine să fii și singur", a spus ea pentru ziarul din Eastbourne. A avut o scurtă vacanță, doar câteva zile, în Grecia, dar înainte a realizat un triunghi între trei capitale, trei dintre cele mai importante orașe europene, Madrid, Roma, Paris.
Iar acum a ajuns la Eastbourne, un oraș-stațiune cu doar ceva mai mult de 100.000 de locuitori. "Îmi place. Am vedere la mare, ceea ce e drăguț, însă în cameră nu există aer condiționat", a explicat Simona. "A fost cald și nu am putut dormi. Când am întrebat, mi s-a spus că multe hoteluri de aici nu au asemenea instalații, probabil că nu e mereu atât de cald". În luna iunie, temperatura maximă are o medie de 18,4 grade Celsius la Eastbourne, iar vârful a fost măsurat la 29 de grade Celsius.
Colaborare care a ajutat-o
După turneul de la Miami, Simona a dedicat multă atenție schimbării de atitudine. La următoarele meciuri și turnee, a apărut mult mai calmă, gestionând cu măsură situațiile care altădată o iritau, o afectau negativ. În acea perioadă, ea a lucrat la aceste aspecte cu un specialist în mental coaching, Silviu Zancu, fost jucător, actualmente antrenor, comentator tv. "Din propria mea experiență, cele trei săptămâni, spun că mental coaching-ul este bun", a spus ea pe site-ul FRT. "Te ajută mult să te înțelegi ca sportiv și să găsești aspectele la care trebuie să lucrezi. În plus te ajută cu metode. Este greu să-ți dai seama de niște lucruri când ești prea mult în interiorul lor". Zancu va susține pe 28 iunie, la Centrul Național de Tenis, un seminar cu tema "Antrenament pentru părinți și antrenori".
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!