SPORTURI  »  TENIS  »  WTA ROMÂNIA

Poveștile cu zâne ale româncelor » Înaintea Patriciei Țig au fost alte 3 jucătoare cu evoluții ieșite din comun

Patricia Țig cu trofeul și cecul oferite finalistei de la București FOTO Cristi Preda +4   FOTO
Patricia Țig cu trofeul și cecul oferite finalistei de la București FOTO Cristi Preda

Articol de - Publicat marti, 23 iulie 2019 19:10

Patricia Țig a disputat o finală WTA fără să aibă clasament, dar și alte compatrioate au fost în atenție în ultimii ani datorită unor rezultate surprinzătoare.

Nimeni nu ar fi pariat pe ea înaintea turneului de la București. În afară poate de ea însăși, de antrenor și de familie, cărora le-a mulțumit printre lacrimi la festivitatea de premiere de duminica trecută. Patricia Țig, care va împlini 25 de ani săptămâna aceasta, a avansat până în finală, eliminând pe parcurs jucătoare valoroase, între ele aflându-se și numărul 11 mondial și deținătoarea titlului, Anastasija Sevastova. 

Fără clasament, cu abia câteva luni de meciuri la nivel ITF în spate, românca a jucat inspirat, curajos și cu un excelent control preț de 4 meciuri pe tabloul principal plus alte trei în calificări. Doar în finală a ezitat, nu s-a regăsit, iar acest lucru s-a reflectat pe tabelă. Rămâne însă o performanță aproape unică. Venind după accidentări și după naștere, să atingă o finală WTA este ceva remarcabil. Înaintea ei, doar Kim Clijsters reușise așa ceva în 2009, la US Open, belgianca făcând și ultimul pas și cucerind titlul.

Lumea tenisul s-a hrănit săptămâna trecută din povestea frumoasă a lui Pati. O poveste care spune că oricând e posibilă revenirea. Sau surpriza. Înaintea lui Țig, în ultimii ani și alte compatrioate au avut momentul lor de scânteie, atrăgând atenția asupra lor cu evoluții ieșite din comun. Să le reamintim.

Sorana Cîrstea » Finalistă de pe locul 325

În aprilie 2007, Sorana Cîrstea (foto), care abia împlinise 17 ani de câteva zile, irumpea în prim-plan cu o săptămână de vis la Budapesta.

Adolescenta, aflată la momentul respectiv pe locul 325 în clasamentul mondial, trecea întâi de trei tururi de calificări, fără să piardă set, și ajungea pe tabloul principal. Acolo a avut un moment dificil în prima rundă, când a cedat un act în fața maghiarei Kira Nagy, 154 WTA, după care, arătând o poftă de joc extraordinară și un psihic de fier, a câștigat încă trei meciuri, toate în trei seturi, și s-a calificat în finală.

Le-a eliminat pe favoritele 2, Martina Müller (Ger, 35 WTA) și 5, Eleni Daniilidou (Gre, 44 WTA), apoi pe Karin Knapp, 97 WTA, cedând în ultimul act la Gisela Dulko, 50 WTA, 7-6 (2), 2-6, 2-6. "Sunt fericită. E abia al treilea turneu WTA al meu și nimeni nu se aștepta să fiu în finală", spunea atunci Sorana, care făcea apoi un salt de 153 de trepte în ierarhia WTA, până pe 172. 

Alexandra Dulgheru » Din calificări la titlu

Ajunsese la Varșovia cu gândul să treacă de calificări, ceva ce nu mai izbutise până atunci într-un turneu WTA. Și cum pierduse avionul sosind din Franța, s-a găsit cu foarte puțin timp înaintea primului meci. A avut însă noroc, ploua, așa că a fost reprogramată pentru ziua următoare, când a avut un duel de foc cu Lenka Wienerova, revenind de la 5-7, 2-4 și câștigând meciul. Încă două succese și era pe tabloul concursului Premier.

De acolo a pornit fantezia ei transformată în realitate. Era locul 201 mondial, sosea de la un turneu ITF unde pierduse în turul secund, dar a cucerit titlul în capitala Poloniei! Le-a învins pe parcurs pe Sarra Errani, favorită 5, pe Daniela Hantuchova, cap de serie 6, iar în finală pe Alona Bondarenko, favorită 8, 39 WTA, 7-6 (3), 3-6, 6-0. Coincidență, ultimul act a durat două ore și 52 de minute, exact cît primul meci din calificări, cel pe care fusese la un pas să-l piardă! A urcat imediat în Top 100. "Nu mă așteptam să înving, dar sînt teribil de fericită că am reușit", spunea atunci Alexandra. „Planul era să trec de calificări, apoi să iau fiecare partidă la rîndul ei. Dacă era să pierd, urma să învăț , pur și simplu, din greșelile făcute și să merg mai departe". A câștigat însă, iar anul următor și-a apărat trofeul. 

Andreea Mitu » Mamă și campioană

Anul trecut, Andreea Mitu (foto, dreapta, alături de Irina Begu) plănuia să revină în turnee după ce îl născuse pe băiețelul ei, Adam. Încercase din luna mai cu turnee mai mici, dar nivelul fizic nu era cel potrivit. Așa că s-a întors la antrenamente și pregătire, iar în iulie i s-a ivit ocazia să participe la dublu pe tabloul de la București, alături de Irina. Inițial, aceasta trebuia să aibă altă parteneră, dar lucrurile s-au schimbat în ultimul moment. Atunci a sunat-o pe Andreea și cele două au avut un parcurs perfect, cucerind trofeul. "Am fost încordată pe teren de la primul la ultimul punct, dar am vrut să joc bine, mai ales că e un turneu WTA și că o aveam pe Irina parteneră", a explicat ea după finala câștigată cu 6-3, 6-4 în fața perechii Danka Kovinici/Maryna Zanevska (Mne/Bel).

La festivitate, micul Adam a stat în brațele mamei și a atins curios trofeul, iar Mitu urca de pe locul 906 pe 307, aproape 600 de poziții după acel succes.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
10154976492293690
Szasz Andrei  •  24 Iulie 2019, 19:27

Frumoase povestile romancelor ! Putem s-o adaugam si pe Miki Buzarnescu cea care face cariera abia pe la varsta de 30 de ani. Avem insa si altele la fel de frumoase, gen Cori Gauff si Serena Mama Leone sau Azarenka. Pustoaica de 15 ani si locul 300 si ceva si-ar fi dorit Wimbledon din prima, dar parca ar fi fost prea frumos. La fel si Mama Leone si-ar mai dori sa castige un G.S. si pe la 50 de ani daca se poate, dar nu vad cum ar putea juca ea 5 seturi asa cum propune. Azarenka e si ea in top dupa ce a nascut si revenit in circuit. Simona, ce zici te bagi sa faci un bebe si apoi sa revii in Top 10 cu inca un G.S. castigat macar ?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează