Articol de GSP - Publicat duminica, 19 aprilie 2015 09:12
Francoise Abanda a învins-o pe Irina Begu în primul meci al zilei de la Fed Cup dintre Canada și România, scor 4-6, 7-5, 6-4. În setul decisiv românca s-a accidentat, iar azi ar putea să nu evolueze, dacă problemele fizice persistă.
"Nu a fost nimic grav, doar o contractură pe care am simțit-o în timpul setului al doilea și am crezut că pot închide meciul fără prea multă durere.
A fost însă mai rău în setul în al treilea, dar nu din această cauză am pierdut. Ea a jucat foarte bine", a spus Irina pentru DolceSport.
Ea a mai spus că a simțit căldura publicului român și îi pare rău că nu a putut fi ea cea care a pus primul punct în dreptul României.
În cazul în care Irina Begu n-ar putea evolua, locul acesteia ar putea fi luat de Andreea Mitu.
Programul de duminică, începînd cu ora 20:00, liveSCORE pe GSP.ro și Dolcesport:
Eugenie Bouchard - Irina Begu
Francoise Abanda - Alexandra Dulgheru
Gabriela Dabrowski/ Sharon Fischman - Andreea Mitu/ Raluca Olaru