Articol de Iulian Pavel - Publicat vineri, 05 septembrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 05 septembrie 2014 09:58
Roger Federer s-a calificat în semifinale la US Open după un meci fantastic împotriva francezului Gael Monfils. Elveţianul a salvat chiar două mingi de meci înainte să revină incredibil în partidă.
Meciul zilei la New York a fost programat în sesiunea de seară, ora 3:00 în România, şi îi opunea pe marele Roger Federer şi pe carismaticul Gael Monfils.
Într-o formă incredibilă după ce-i eliminase pe Richard Gasquet şi pe Grigor Dimitrov în rundele anterioare, Gael a început tare şi împotriva lui Federer. A fost impecabil pe propriul serviciu, mai ales pe mingea a doua, iar Roger nu a avut replică în primele seturi. Mai mult, cu excepţia a două mingi de break în debutul primului set şi încă una în cel de-al doilea, Federer a fost dominat de talentatul francez.
Se anunţa o mare surpriză
În ceva mai mult de o oră, Monfils conducea deja cu 2-0 la seturi, 6-4, 6-3, iar Fedex trebuia să schimbe ceva în joc. A făcut-o şi după două breakuri la început de set s-a aşezat confortabil în pole-position pentru cîştigarea setului. La fel părea să se întîmple şi în setul al patrulea. Federer a făcut rapid break şi spectatorii de pe "Arthur Ashe" vibrau în aşteptarea decisivului.
Totuşi, Monfils şi-a adus aminte de modul în care a jucat în primele seturi, a făcut rebreakul şi a mers cap la cap cu elveţianul.
Monfils a avut două mingi de meci!
Chiar mai mult decît atît, în game-ul al 10-lea a avut şi două mingi de meci pe serviciul lui Federer. Declicul s-a produs însă! Elveţianul le-a salvat pentru bucuria celor peste 20.000 de fani prezenţi pe cea mai mare arenă din lume şi imediat a făcut şi breakul în faţa unui Monfils care era cu gîndul la şansa imensă irosită.
În faţa unui adversar fără vlagă în decisiv, Roger Federer s-a impus categoric, scor 6-2, şi a acces într-o nouă semifinală la US Open! Este a 9-a din carieră, dar prima din 2011 încoace.
Îl întîlneşte pe Cilici în semifinale
Elveţianul se va bate pentru o nouă finală la New York cu Marin Cilici, croatul aflat în mare formă. Acesta a trecut lejer în sferturi de cehul Tomas Berdych, dar are un mare dezavantaj în faţa lui Federer: nu l-a învins niciodată în 5 confruntări anterioare.
În aceste condiţii, Federer ţinteşte o nouă finală la US Open şi al 6-lea trofeu la Flushing Meadows. Ar fi al 18-lea turneu de Mare Şlem din prodigioasa carieră a elveţianului, dar posibilul adversar este numărul 1 mondial, Novak Djokovici, cel care l-a învins în precedenta finală, chiar la Wimbledon în acest an. Sîrbul va juca împotriva japonezului Kei Nishikori. Ambele meciuri din semifinale sînt programate sîmbătă.


